OK, recunosc, recunosc. Când eram mică detestam plăcinta de mere a bunicii. Sau orice plăcintă cu mere. Mi se părea o barbarie să distrugi o textură atât de plăcută, un ronțăit zgomotos și un gust atât de bun. Mere crude, coapte, în pârgă sau abia crescute din floare devoram ca ultima veveriță. Aș fi ronțăit încontinuu. Bunica îmi întinsese o plapumă și-mi pusese perne pe jos într-una din camerele casei în care nu locuiam (erau două lipite una de alta în aceeași curte- una din chirpici, în care locuiam și una din cărămidă în care ne-am mutat mai târziu). Așadar,…
Search results
inghetata
Tocmai am terminat de citit o suită de articole şi poveşti scrise de Viorel Ilişoi. Nu au legătură cu Dulcea Românie, ci mai mult cu Amara Românie şi lupta unora pentru a o îndulci şi o face mai bună. Nu vă spun mai mult, ci vă las să citiţi tot. Pentru că eu am de prezentat frumoasele voastre reţete venite din trecut, transmise de la bunici sau părinţi şi legate strâns de amintirea lor sau reţetele celei de-a doua teme: levănţica (lavanda). După cum bine ştiţi, ne-am antrenat cu mic cu mare în acest proiect născocit de Mihaela şi încercăm…
Caterine se aşeză turceşte pe podea şi începu să cureţe caisele. Poftise la plăcintă de când Bristene, prietena ei din satul vecin, o chemase pe la ea să culeagă fructele aurii din cais ca să facă dulceaţă. Păcat, păcat că plouase mult duminică şi nu s-a mai dus, aşa că a rămas în căldura aprigă a casei tânjind. Curăţa, curăţa umplându-şi nările cu mireasma lor proaspătă şi degetele cu sucul lipicios. „O să fac caramel cu untul făcut acum două zile. Pun caisele şi pate sablee şi apoi coc uşor. Cu cine să împar…?” „-Caterine!”, strigă o voce de afară,…
Vă zic eu ce-i lipsea desertului ăsta ca să atingă perfecţiunea: îngheţată de vanilie făcută de Juha. Cu puţin sirop de oţet balsamic. Am de câteva zile o stare (stări) care mă pun să fac multe lucruri dar care nu mă lasă să le fac. Azi n-o să vă scriu prea multe. Mă gândiseam să bag un post despre frământările din ultimele zile, după cum o simplă vorbă mi-a tăiat elanul şi mi-a pus în coadă toate planurile prioritare sau nu şi despre… lenea ce m-a cuprins din cauza zilelor libere şi oboselii acumulate. Dar nu, aseară alte vorbe m-au…
Încă diger cele trei zile petrecute în Milano şi Roma împreună cu fetele. Pentru că de atunci sunt „fetele” cu care ies la un brunch, cu care fac schimb de idei sau cu care merg la un pahar de vorbă. Aşa că mă scuzaţi că am scris aşa de târziu. Când Carmen a anunţat câştigătorii concursului organizat de Electrolux eu tocmai mă trezisem din anestezie, mă luptam cu ameţelile şi durerile care începeau să-şi facă loc în lupta cu anestezicul. Cred că am făcut nişte ochi uriaşi pentru că ale mele colege de salon au sărit să mă întrebe dacă…
Unii spun că e dulceaţa copilăriei lor, alţii că una mai bună nu există. Eu pot să spun că anul acesta am făcut (şi mâncat) pentru prima dată. Cine se apucă de treabă ar trebui să ştie că nu e chiar simplu de făcut. Adică e mult de bibilit, curăţat, tăiat.Pentru 7 borcane de dulceaţă am sacrificat un pepene de 14 kilograme pe care abia l-am târât până acasă. Pentru inspiraţie, după o căutare pe net am găsit această reţetă pe care am modificat-o totuşi după cum urmează:
Printre cărţile luate de la Dublin, nu ştiu cum s-a strecurat şi una cu mâncăruri de prin zona mediteraneană. „Easy Mediterranean: Simple Recipes from Sunny Shores” îi spune ei. Şi de prima dată de când am răsfoit-o am vrut să fac reţeta de faţă. Cred că de atunci şi până în prezent să tot fi făcut prăjiturica această de vreo 4- 5 ori. În varianta ei originală sau imbogăţită cu migdale, felii de mere date prin scorţişoară, fistic, alune de pădure sau caju. Este bună, destul de uşoară şi mai ales, simplu de făcut. În reţeta din carte cantităţile date…
„A luat Jo permisul. Păzea!” cam aşa suna statusul de messenger al prietenului ei, Dark. Permisul categoria „A”. Şi ne-am gândit s-o felicităm pe mica noastră prietenă dăruindu-i o tartă. Cum adusesem de la Dublin sirop de arţar, am zis că e cazul să găsesc o reţetă în care să îl şi folosesc. Jamie m-a ajutat şi de data aceasta, cu entuziasmu-i caracteristic („La masă cu Jamie” – Jamie Oliver). Rezultatul a fost un deliciu dulce delicios 🙂 din care ne-am înfruptat toţi, prin bunăvoinţa noii motocicliste. Dar să purcedem din nou în lumea dulciurilor.
Am intrat în ultima lună de vară şi m-am gândit că ar fi cazul să cumpăr în sfârşit afine pentru dulceaţă. Aşa că, împreună cu vărul meu Ionuţ, co-participant la mai toate „proiectele” de dulceţuri de anul acesta, am dat o tură prin piaţă, într-o bună dimineaţă. Afinele sunt fructe aromate, cu gust puternic, aşa că am considerat că ar fi bine să fac o dulceaţă clasică, fără adaosuri de alte arome, aşa cum procedez de obicei.