Dulceaţă de afine

Am intrat în ultima lună de vară şi m-am gândit că ar fi cazul să cumpăr în sfârşit afine pentru dulceaţă. Aşa că, împreună cu vărul meu Ionuţ, co-participant la mai toate „proiectele” de dulceţuri de anul acesta, am dat o tură prin piaţă, într-o bună dimineaţă.

Afinele sunt fructe aromate, cu gust puternic, aşa că am considerat că ar fi bine să fac o dulceaţă clasică, fără adaosuri de alte arome, aşa cum procedez de obicei.

Aşadar, aveţi nevoie de:

10 kg afine de pădure (sunt mai bune decât cele de cultură când vine vorba de dulceaţă)
4,5 kg zahăr

Se spală afinele, se aleg frunzuliţele rătăcite, fructele necoapte şi cele mai lovite.

Se pun în cratiţa în care vor fierbe, alternând cu straturi de zahăr şi apoi se pune la frigider peste noapte.

Se scot de la rece şi se pun la fiert. Vor începe la un moment dat să facă spumă. O alegeţi cu un polonic cum puteţi mai bine.

Când e aproape fiartă şi siropul legat, puneţi în jurul cratiţei borcanele în care va sta dulceaţa ca să se încălzească şi ele bine.

După ce testaţi siropul şi observaţi că e legat, luaţi dulceaţa de pe foc şi începeţi s-o turnaţi în borcane. Întoarceţi borcanele cu susul în jos câteva minute. Apoi curăţaţi-le frumos şi lăsaţi-le la răcit, încet.

Dulceaţa de afine se foloseşte ca umplutură la clătite, topping pentru papanaşi, îngheţată şi… (nu vă spun încă, însă veţi citi voi înşivă peste două posturi).