Uncategorized
23 October 2018
Nici un comentariu
Bucătar: Cătălina

Somon la grătar cu rodii și fum de pin, cimbrișor și mere (Viața la țară… în Finlanda)

De ceva vreme (mai exact, din august, pe la sfârșit) ne-am mutat în alt oraș- mai mic decât Tampere și cu mult mai puțini locuitori. Avem acum propria casă, cu grădină și pădure de explorat la mai puțin de un kilometru distanță.

Aveam ceva fiori să nu mi se întâmple ceva că trec de la un oraș ultraaglomerat (București), la unul aglomerat și în plină renovare și reconstrucție și apoi la altul mic (26.000 locuitori).
Dar m-am adaptat repede și deocamdată nu am “cabin fever” :))
Avantajul statului la curte într-un cartier unde vecinii sunt prietenoși e că poți face grătar aproape zilnic fără să se supere nimeni că îi afumi hainele puse la uscat. :)))
Așa că de câte ori am ocazia fac focul și pun pe grătar porumbi, mititei, cârnați, fructe, pește și legume. Și eu și Juha ne gândim să construim o afumătoare la anul, iar eu să afum carne, cârnați și pește, pentru că anumite chestii se găsesc mai greu pe aici. Iar cârnații finlandezi sunt oricum ceva gen polonezi, nu ca cei românești.

Așa, revenind la peștele de azi.

Este mai mult un experiment făcut pentru că aveam un file mare de somon și niște rodii care erau aproape de expirare și pe care le-am salvat dintr-un supermarket*.
*Ca în mai toate locurile din lume, în Finlanda există problema aruncării mâncării aproape de expirare, a fructelor, legumelor cu ceva defecte vizibile, trecute de maturitatea de raft dar încă bune.
Somonul proaspăt îl punem de obicei în supă sau îl facem la cuptor dar acum am decis să îl pregătesc pe foc de lemne și eventual să îi dau și ceva fum. Cu ce avem prin curte (ramuri de conifere, coji de mere, ierburi aromate). Pentru o primă încercare, pot spune că a ieșit ceva gustos dar este loc de îmbunătățit. Mult chiar. Dar o să experimentez mai departe și când o să avem rezultate noi, le public.

Citeşte mai departe »

Uncategorized
11 October 2018
2 Comentarii
Bucătar: Cătălina

Rösti din cartofi cu kale și frunze de salvie

Și sub formă de sandwich cu brânză cheddar la mijloc. Și cu smântână. Dar pentru întreaga rețetă trebuie să citiți un pic mai jos.
Cu rețeta aceasta am reușit să mă împac cu kale. Această varză, furajeră ea de fel, atât de mult iubită peste hotare. Pe aici prin Finlanda se cultivă o destul de des, cam toată lumea are prin grădină. Soacră-mea a avut 3 feluri anul trecut.

De ce am fost eu supărată pe kale? Pentru că prima variantă cultivată de mine a fost cea numită “Rusească roșie” și era oarecum amăruie, cu gust stăruitor de varză, destul de neplăcut, aș zice. Apoi am încercat și Negru de Toscana, dar nici acolo nu m-a convins s-o iubesc sau măcar să o admit în mâncare din când în când. Acum soacră-mea m-a întrebat la ultima vizită dacă vreau kale. Și am zis așa cu juma de gură că da. Și m-am trezit c-o sacoșă de kale verde crud, creață pe margini, numită ea și Kale…ăăă creață sau scoțiană.

Ieri seară am făcut o supă de dovleac copt și am acompaniat-o și niște chipsuri de kale iar azi am băgat această rețetă. Inspirația a venit cumva de la feed-ul google care m-a trimis la un site cu rețete vegane (Delightful Vegans) unde era și cea de față dar mult mai simplă.

Citeşte mai departe »

Uncategorized
17 August 2018
1 Comentariu
Bucătar: Cătălina

Jeleu de coacăze (tulbure)

Deși de obicei nu sar etape când fac dulcețuri sau jeleuri, acum ne mutăm, așa că o parte din ustensilele de bucătărie sunt împachetate. Iar jeleul era în plan, coacăzele coapte așa că l-am făcut tulbure. Pentru unul limpede este nevoie de 8-12 ore în plus + pânză deasă pentru strecurat (pentru jeleuri/brânzeturi).

După o vizită în Vammala și o plimbare cu Erik pe marginea pădurii, am găsit câteva tufișuri de coacăz. Majoritatea sunt plantate de socrii (sau Juha), dar unele s-au înmulțit plecând de la cele vechi. În afară de coacăz roșu, care e cel mai des întâlnit, socrii au în curte și câteva tufișuri de coacăz negru (dar din păcate fructele au fost mâncate aproape în totalitate de nesătulele de găini și gâște) și câteva de coacăz alb.

Voiam să încerc un jeleu de coacăze de ceva vreme și după ce le-am cules și pus la rece, am dat o roată prin curte și am găsit un pat înălțat plin cu plante aromatice salvate de soacră-mea de la un supermarket (adică aromatice la ghiveci care odată cu pierderea valorii comerciale se aruncă sau se donează). Și-am găsit în acel pat înălțat busuioc, salvie, cimbru, pătrunjel, măcriș, cibuletă și mini trandafiri. Am fost tentată să aduc mai multe dar am luat doar câteva fire de buzuioc genovez.

Citeşte mai departe »

Flori comestibile din flora spontană și cultivată- a doua parte

*Când culegeți flori pentru consum este bine să evitați zonele foarte circulate, livezile stropite cu pesticide, zonele cu praf și în general cam orice zonă poluată. Nu consumați flori cumpărate de la florării. Conțin pesticide.

Scriam în ultimul articol că mă voi lega de florile comestibile și le voi așeza pe căprării după cum urmează (prima parte):

Flori culese din arbori:

a. Pomi și arbuști fructiferi cultivați sau din flora spontană
b. Arbori și arbuști decorativi cultivați sau din flora spontană

Citeşte mai departe »

Supă finlandeză de văcuță. Sau supă finlandeză de cartofi, încă nu sunt deciși

Versiunea în română: Lihasoppa (supă de carne), mai corect spus lihakeitto (ciorbă de carne), prin unele regiuni sau case cunoscută și sub numele de perunasoppa (supă de cartofi) este o mâncare de zi cu zi pe care o știu mai toți finlandezii. Cum azi a plouat aproape fără pauză, am simțit că e o zi perfectă pentru o ciorbă bogată și fierbinte, să ținem frigul departe de noi. După ce l-am încotoșmănat bine pe Erik în haine calde și izolate am plecat spre magazinul nostru favorit de carne și produse din carne, Lihakipparit, situat în Piața centrală din Tampere (Kauppahalli), și am cumpărat niște carne de vită. Tocmai terminaseră stocul de umăr aș că mi-au recomandat să cumpăr câteva bugăți de gât/ceafă, cu os. Așa că am luat cam un kilogram de gât tăiat pe jumătate (inclusiv prin os), spunându-mi că așa vor ieși mai ușor/accentua aromele la gătit. Apoi am plecat către Sokos să cumpăr și niște legume: o bucată de țelină, niște păstârnac, rutabaga și praz, pe celelalte din listă avându-le deja acasă (din piață). O scurtă plimbare și o călătorie cu autobuzul mai târziu și eram gata să încep să gătesc.

Citeşte mai departe »

Supă de usturoi copt și bere afumată

Acum ceva ani, aflându-mă într-o vizită la viitorul soț, am fost împreună într-un gastrobistro din Tampere unde am mâncat cea mai bună supă de usturoi. Și când zic cea mai bună, nu exagerez cu nimic.

Denumirea din menu era fix: Supă de usturoi cu bere afumată ceea ce binențeles că m-a făcut și mai curioasă. Nu știu câți dintre voi au avut ocazia să bea o astfel de bere dar cred că cea mai cunoscută este cea făcută în Germania la Bamberg și se numește Aecht Schlenkerla Rauchbier.

Dar finlandezii au propria lor bere afumată, pe care o găsești doar în anumite baruri (berării- unde se face și bere, nu doar se servește. Un exemplu din Tampere ar fi berăria Plevna cu berea RAUCHBIER JAMES (James Savuolut) 5.2 % (malțul este uscat deasupra unui foc ceea ce îi dă o aromă plăcută de fum- eu zic că este cea mai bună bere afumată din câte am băut (adică vreo 3, că nu-s multe disponibile pe aici :D)).

Citeşte mai departe »

Cum se face zacusca… în Finlanda

Sau în orice altă țară în care solanaceele nu cresc la fel de bine ca-n zonele temperate/prielnice. Ci trebuie ajutate cu multe chestii (căldură, acoperiș, substanțe hrănitoare).

Pentru o româncă mutată într-una dintre țările nordice, pot zice cu mare sinceritate și aproape durere că îmi lipsește piața. Moghioroș-ul era plin aproape tot timpul anului, din primăvară până în iarnă era colorat, proaspăt și gureș.

Piață deschisă nu se găsește chiar oriunde în Finlanda. Sunt orașe care nu au așa ceva. Spre norocul meu, Tampere are două. Și cea mai aproape de noi este Tammelantori. Spre deosebire de Moghioroș care e deschisă zi de zi, Tammelantori, deși teoretic nu este închisă, dacă este vreme urâtă, este goală. Dacă plouă, dacă e frig sau fulguiește usor, în afară de temerarii care vând cartofi și ceapă și unele dintre chioșcurile care servesc mâncare, nimeni nu vine cu marfă.

De prin mai și până prin octombrie, piața se umple treptat cu legume, ciuperci și fructe, unele cultivate, altele culese din pădure. Se mai găsesc și mici brutari care pregătesc pulla, munkki și leipä (adică brioșe/melci, gogoși și pâini. Și pescari sau prelucrători de pește (somon, păstrăv și muikku- un pește mic pregătit pe tablă încinsă).

Citeşte mai departe »

Prăjitură cu rubarbă și mac

Nici pe departe o prăjitură extraordinară, pe care s-o ții minte toată viața, acest desert este însă excelent lângă o cafea sau un ceai băut după-amiaza.

Este acrișoară datorită rubarbei, echilibrată cu dulcele stratului subțire de bezea pârlită nițel la grill (pentru că nu am arzător).
Și-am făcut-o pentru că “nu ne-ai mai făcut demult un desert, ce e cu tine, vrem ceva dulce” plus că rubarba e în sezon, avem până și în curtea blocului niște tufe. Cea folosită la prăjitură este însă de la soacră. Tot de la soacră sunt și ouăle de la găini de curte și macul.

Dar, revenind la desert și fără să mă întind prea mult la vorbă că am o durere de cap de îmi vine să mă ascund sub pătură și să zac acolo…(Măcar la prânz fac un ramen cu shiitake, king oysters și enoki, o să mă simt mult mai bine).

Citeşte mai departe »

Supă de piatră (aprooooooape) portugheză

Aproape portugheză pentru că am găsit o rețetă pe Epicurious în care nu erau toate ingredientele necesare acestei supe. Lipseau 2 importante și anume: urechi și picior de porc, sângerete portughez (chouriço sau morcela). Dar chiar și așa, supa a ieșit bună, bogată și a mers de minune cu ardei iute și smântână.

Ce-ar mai fi de zis? Am căutat supa aceasta după ce am văzut un post pe contul de Instagram al lui Adi Hădean și mi-am adus aminte de-o poveste pe care am citit-o când eram mai mică.

În afară de gustul bun, de iuțeala ardeiului și de moliciunea smântânii, mi-am adus aminte de mesele acelea cu prietenii și familia, cu care mănânci din aceeași oală, mai furi o bucată de pâine (bunica o lua pe a mea, zicea că eu tai mai repede decât ea), mai dai o bucată de pâine cuiva, dai sarea mai departe, solnița de piper și cea de ardei iute uscat.

Că despre asta e vorba în poveste: despre împărțit cu alții într-un fel sau altul.

Așadar, iată o rețetă adaptată și la ingredientele găsite aici, în Finlanda (data viitoare fac cum trebuie și folosesc sângerete finlandez).

Citeşte mai departe »

Brownie cu miso roșu

Aceasta este una dintre rețetele făcute în viteză, din impuls, imediat ce a venit ideea, cum s-ar zice.

Adică ne-am trezit cu o sacoșă de ciocolățele de la soacră și decât să le știu într-un dulap de unde le puteam acosta ba eu ba Juha, am hotărât să le fac de petrecanie într-o prăjitură. Cum nu fac niciodată brownie cu ciocolată cu lapte a trebuit să adaptez rețeta mea preferată scăzând cantitatea de zahăr și crescând-o pe cea de cacao.

Și în loc de unt am pus ulei de măsline, dar fiți fără frică, a ieșit tot umedă și delicioasă.
Așa, revenind la miso pe care de obicei în folosesc în ramen, de data aceasta am ales să-l pun într-un desert. Și a ieșit ceva delicios, dulce, amărui și ușor sărat spre final. Plus acel umami de la soia fermentată.

A se mânca singură sau cu înghețată. Sau frișcă.
Apropos, dacă vreți față de masă ca a mea găsiți în acest magazin online (al meu).

Citeşte mai departe »