Englezească
Poveşti
Review-uri restaurante

2 April 2012
4 Comentarii
Bucătar: Cătălina

“Bloggers night out” la The London Street Bakery

Vă spuneam eu mai demult că uneori când merg la restaurant şi îmi place un anume tip de mâncare încerc să îl şi reproduc acasă. Ultima dată când am vizitat un loc care mi-a plăcut şi în care am şi mâncat m-a pus în dificutate. Mi-am dat seama că din cele câteva feluri de mâncare gustate aş vrea acum să reproduc aproape tot.

Am început eu gândurile mele, dar vă avertizez că în această discuţie va intra şi Ana. O să încerc să şuşotesc cu ea, să vă reproduc un dialog din care să reiasă cam ce am simţit noi când am petrecut o seară în compania câtorva bloggeri culinari la restaurantul The London Street Bakery.

(Ana) Observasem noi de mai multă vreme că food bloggerii de la noi au un fel de club masonic și se întâlnesc prin locații care mai de care mai simpatice. De fiecare dată alta, să nu le poți lua urma, mereu organizate de te făceau să visezi cu ochii deschiși la minunățiile care le-au trecut prin farfurie. Așa că, în momentul în care Florin ne-a trimis invitația de a participa, ne-au trebuit doar câteva sutimi de secundă să răspundem în cor: DA, VENIM! Ne-am aruncat un ochi pe site-ul și-n meniul restaurantului propus: The London Street Bakery și ne-a fost clar că ne așteaptă o seară cel puțin memorabilă.

Am ajuns la locul faptei și am făcut cunoștință cu masonii (bine, pe unii îi știam deja, dar îi numim pe toți aici): Lavinia aka Bucătar sub acoperire, Mazi aka Chez Mazilique, Ana Naie aka Easy Peasy, Monica Roșu de la Foodie Family, Mădălin de la Wines and Knives și bineînțeles Florin aka CrazyMotherCooker.

(Cătălina) Am plecat de la birou în graba mare ca să nu întârziu (prea mult). Pe drum, m-au pescuit Lavinia şi Pupu şi apoi am purces s-o ridicăm de-acasă şi pe Ana şi împreună am tăiat-o spre restaurant. Ne-am rătăcit oleacă, dar am ajuns cu bine la destinaţie unde i-am găsit pe Florin şi pe Mădălin întreţinîndu-se cu Rachel Sargent, gazda noastră.

Să descriu în câteva vorbe locul pentru că apoi voi trece la mâncăruri (nom, nom). Restaurantul, deschis la parterul unui imobil din Green Lake Residence, este mic şi cochet, decorat simplu, cald şi primitor şi este despărţit de bucătărie printr-un geam de sticlă. Înăuntru poţi admira în primul rând rafturile cu dulceţuri, compoturi şi conserve pregătite de Rachel şi colegii ei, apoi urmează un raft cu pâini din care aş mânca zi de zi fără să mai sufăr din cauza “dietei”. De fapt, aş putea ţine o dietă pe bază de pâine (de la T.L.S.B.), da 🙂

În restaurant nu se fumează. Da, aţi auzit bine. M-am simţit ca în Finlanda, unde toată lumea fumează afară din restaurant sau bar (şi ăia n-au ierni jucăuşe ca ale noastre) altfel deţinătorii de astfel de locante îşi iau amenzi usturătoare. Fumătorii se pot dedica totuşi viciului lor pe terasa de la intrare.

Dacă vreţi să urmăriţi un meci sau nişte ştiri sângeroase nu e acesta locul. The London Street Bakery te izolează de lumea de afară, pentru a te lansa mai bine în atmosferă fără să rămâi bouche bée* la TV, pentru că aici nu există aşa ceva (Twilight Zone, eh?). 🙂

Dar să trec la seara cu pricina. După ce Pupu ne-a “depozitat” la uşă, am intrat în restaurant şi acolo i-am găsit pe primii sosiţi: Florin şi Mădălin la un pahar de vin roşu vorbă cu Rachel.

În aşteptarea lui Mazi, Anei şi a Monicăi ne-am întins la vorbă şi la pâine bună, studiind în acelaşi timp menu-ul.

(Ana) La ora târzie a ajungerii mele, pe masă ședeau deja două coșuri cu pâine de toate felurile și diverse sosuri cu care să ne deschidem pofta. Bineînțeles, ne-am deschis pofta de era să nu mai încapă nimic după, lumea plângându-se în continuu: “aaaah, ce bună e pâinea asta cu semințe!”, “aaai văzut ce verde și aromat e uleiul ăsta de măsline?”, “oaaa, untură de rață!”, “mmmmmm, harissa asta e genială!”, “ce bine merge sourdough-ul ăsta cu pesto”. Când a venit ospătarul să ne întrebe ce vrem să comandăm nu știam cum să zicem că parcă ar mai merge niște pâine cu untură de rață și cu unt negru cu foarte multă cacao, că tare bune au mai fost. Ne-am abținut și am trecut mai departe să degustăm aperitivele.

S-au comandat următoarele: terrină cu carne de rață, porc și ficat de pasăre care a venit cu cireșe murate, unt și pâine prăjită, pateul de ficat de pui cu brânză albastră și crochetele de păstrăv afumat cu sos de hrean. Terrina a fost absolut fabuloasă și perfect acompaniată de cireșele murate iar pateul de ficat, acoperit de o peliculă fancy de grăsime foarte gustos. Comentez doar două lucruri: crochetele de pește erau cam sărate pentru gustul meu, știu că așa e peștele afumat în general, dar deh, noi acompaniam totul cu vin, nu cu bere :). Și cel de-al doilea, pâinea prăjită care a acompaniat terrina și pateul de ficat erau cam tari, probabil datorită tipului de pâine ales și metodei de prăjire, probabil ceva gen toast prăjit clasic în prăjitor ar elimina problema.

Notă Cătă: Pateul de ficat de pui a mers de minune cu cireşele murate de la terrina Anei 😀

(Ana): Când credeam că ficaturile noastre au supraviețuit onorabil până atunci, au apărut felurile principale. Aici am numărat: quiche cu legume și brânză de capră servit cu salată, plăcintă de vită cu Guinness și salată de țelină și morcovi, cârnați Lincolnshire de casă cu piure de cartofi și ceapă caramelizată și risotto cu sfeclă. În privința acestora aș zice că marele hit a fost risottoul, care cel puțin eu nu mă așteptam să mă surprindă. Mi-a plăcut foarte mult și quiche-ul, iar cârnații erau foarte buni și aromați, bine potriviți cu ceapa caramelizată, dar obiectez piureul, care avea un gust apos, specific cazului în care cartofii sunt lăsați mult timp în apa în care au fiert. Despre plăcinta de vită cu Guinness, nu prea știu ce să spun, cred că a fost o alegere cam nefericită pentru momentul în care eram deja sătui, fiind o mâncare foarte consistentă, era bună la gust, dar nu prea-mi venea să îndes prea mult din ea în mine.

(Cătă) Recunosc, nu am gustat din risotto dar se auzeau de la masă o grămadă de “mmmm” şi “woooow” şi îi cred pe cuvânt. Am savurat cu răbdare plăcinta de vită cu ciuperci şi Guinness pentru că m-am amorezat de acest fel de mâncare în Dublin şi am mai ciugulit de ici colo şă văd ce şi cum se prezintă (quiche-ul Anei era delicios!).

(Ana) Când am fost întrebați de desert, mai aveam puțin și ne băgam sub masă, doar doar scăpam. Și n-am scăpat. Așa că am degustat: sorbetul de rodii, tarta cu migdale, sherry, dulceață de vișine și înghețată de vanilie și tiramisu cu portocale caramelizate și amaretto. Date fiind limitările stomacului din dotare, m-am limitat la a degusta doar sorbetul, despre care pot spune că era foarte bun. Noi ne-am jurat că depistăm un strop de vodka, că prea n-are nici urmă de cristal de gheață și un ușor after taste specific. Ei s-au jurat că nu și că lipsa cristalelor de gheață se datorează congelatorului de care n-avem la casele noastre. Bine domn’le, vă credem.

(Cătă) Sunt fan sorbeturi iar acesta mi-a plăcut în mod deosebit. Dacă nu era seară şi n-aş fi mâncat deja peste limita-mi acordată de dietă aş mai fi luat o porţie. Se simţea rodia până în măduva ei. Dulce, acrişoară, uşor astringentă, uşor amăruie (am crezut iniţial că se strecurase p-acolo vreun strop de gin sau vodkă, dar nu- Rachel Batman Batman!)
Am avut ceva de obiectat la îngheţata de vanilie care însoţea tarta de migdale cu care se lupta Lavinia. Mi s-a părut un pic cam grasă.

Acestea fiind spuse, a fost o seară foarte reușită și un potol pe cinste. Mulțumim gazdei noastre, Rachel Sargent, și promitem să revenim. Nu că n-aş fi fost, dar şi aici sunt de acord cu Ana. Mai ales că pe ultima sută de metri Rachel m-a invitat în bucătăria (lună!) restaurantului şi ne-am împărtăşit idei legate de dulceţuri, conserve şi altele asemenea. La London Street Bakery nu găseşti doar una dintre cele mai bune pâini din Bucureşti dar şi nişte dulceţuri care mie mi-au făcut rău cu ochiul şi nişte torturi fenomenale (aici o cred pe cuvânt pe Ana a lu’ Iepu.

Note:* Bouche bée (fr.)- gură cască.
Rachel se aprovizionează pentru restaurant de la producătorii locali şi de cele mai multe ori face ea însăşi piaţa.

Etichete: , , , , , , , , , ,

4 comentarii la ““Bloggers night out” la The London Street Bakery”

  1. doooua masoancee, se leegaaanau pee o panzaaa de paianjen…..

    acum ca sunteti oficial food-masoance sper ca v-ati dat seama ca suntem baieti simpatici si chiar nu vrem sa pozam in organizatie secreta 🙂

  2. Cătălina Cătălina says:

    :)) Da, stiam de mult ca sunteti baieti (si fete) de treaba.

  3. […] La masa mare si primitoare erau deja aranjati frumos Florin si Madalin cu un vin (doh ), Ana, Catalina si Lavinia si Mazi. A, hai ca nu am fost ultima ca Ana a ajuns dupa mine. Buuuun, pai dupa ce am […]

  4. […] vișine murateBileţele:0Acum aproape un an am avut onoarea să fiu invitată împreună cu Cătălina la “Bloggers night out” la The London Street Bakery. Printre minunile care mi-au […]

Lasă-ne un comentariu