Reţete cu tag-ul ‘Bloggers night out’

Oase coapte (din dragoste pentru măduvă)

Oase coapte mici-0617siteLa un moment dat, anul trecut, am primit o invitație de la Red Angus Steakhouse (prin Florin), și-am tras un ochi la ei pe site la menu și până am ajuns efectiv să mă așez la masă cu prietenii de suferință am repetat în gând “măduvă, măduvă, măduvă”. “Cu usturoi, cu ceapă, pe pâine prăjită. Mă-du-vă.”

Desigur, doar ce îmi făcusem acasă, singurică, o supă pho la care am folosit oase de vită cu măduvă din care am șterpelit câteva și le-am dat la cuptor.

Am ajuns prima la restaurantul situat în centrul vechi, prilej cu care am dat roată localului, ajutată de Ana Doaga.

Apoi m-am instalat la masă și-am așteptat cuminte pe cei ce n-au întârziat să apară: Mădălin, Ana (Easy peasy), Ana (Butter and Cream), Florin, Elena și Lavi.

Seara a fost frumoasă, prietenoasă, la fel ca și atmosfera din restaurant.

Citeşte mai departe »

“Bloggers night out” la The London Street Bakery

Vă spuneam eu mai demult că uneori când merg la restaurant şi îmi place un anume tip de mâncare încerc să îl şi reproduc acasă. Ultima dată când am vizitat un loc care mi-a plăcut şi în care am şi mâncat m-a pus în dificutate. Mi-am dat seama că din cele câteva feluri de mâncare gustate aş vrea acum să reproduc aproape tot.

Am început eu gândurile mele, dar vă avertizez că în această discuţie va intra şi Ana. O să încerc să şuşotesc cu ea, să vă reproduc un dialog din care să reiasă cam ce am simţit noi când am petrecut o seară în compania câtorva bloggeri culinari la restaurantul The London Street Bakery.

(Ana) Observasem noi de mai multă vreme că food bloggerii de la noi au un fel de club masonic și se întâlnesc prin locații care mai de care mai simpatice. De fiecare dată alta, să nu le poți lua urma, mereu organizate de te făceau să visezi cu ochii deschiși la minunățiile care le-au trecut prin farfurie. Așa că, în momentul în care Florin ne-a trimis invitația de a participa, ne-au trebuit doar câteva sutimi de secundă să răspundem în cor: DA, VENIM! Ne-am aruncat un ochi pe site-ul și-n meniul restaurantului propus: The London Street Bakery și ne-a fost clar că ne așteaptă o seară cel puțin memorabilă.

Citeşte mai departe »