Menu

Cum să-ți pregătești ingredientele pentru meniu (foodcoaching, partea a doua)

ZAH_5863micChiar așa, cum să-ți pregătești ingredientele pentru meniu? În principiu, ar trebui să fie simplu dacă te organizezi cum trebuie sau bine sau cât de cât.

Nu e literă de lege ce vă scriu acum, dar pentru mine funcționează, și-n mare parte mă scutește de cumpărături în timpul săptămânii (dacă nu uit vreun ingredient-două și nu le pot nici înlocui).

Așadar, dacă primesc meniul joi sau vineri, sâmbătă și duminică sunt zile de cumpărături.

Cum procedez? Primesc meniul. Îl citesc atentă, trec în revistă ingredientele, trec în revistă frigiderul, congelatorul, cămara și rafturile pe care sunt cutiile de mirodenii. Ce-mi lipsește trec în lista de pe telefon, trec și de câte ori apare în meniu sau fac un calcul și pun întreaga cantitate (dacă vă convine mai mult, faceți acest lucru pe un caiet sau pe o foaie de hârtie).

Mergeți la cumpărături SINGURI sau cu cineva care are același ritm cu al vostru. Fără glumă. Săptămâna trecută am fost la cumpărături cu vecina, apoi cu sor-mea și tata și de fiecare dată am uitat câte ceva, acest lucru forțându-mă să repet drumul la piață și magazine. Și mai ales, NU UITAȚI lista acasă! Fără listă, cumpărând din amintiri, veți ajunge să luați mai multe chestii și apoi să constatați că nu aveți nevoie de ele. Verificați întotdeauna termenul de valabilitate și ingredientele din care este preparat un anumit aliment.
Încă ceva: Ana pune în meniu și preparate făcute de cei de la care firma/ voi comandați de obicei (mă refer la catering). Dacă aveți totuși chef să gătiți voi tot și intuiți rețeta respectivă, cumpărați și ingredientele pentru acel fel.

OK, cumpărăturile făcute, rămâne să:

a. Porționați carnea- unele casolete de curcan, pui, vită, porc, rață, pește conțin mai multă carne decât vă este vouă necesar într-o săptămână, așa că puteți face porționarea, pune în casolete mai mici (sau pungi) și băga restul la congelator. Dacă vă trebuie carne pentru ceva rețete de la sfârșitul săptămânii, porționați și puneți la congelator. În vid rezistă mai mult timp în frigider dar dacă deschideți ambalajul original s-ar putea ca după câteva zile să aveți surprize neplăcute.

b. Împărțiți legumele și fructele pe categorii. Puneți-le pe cele mai perisabile în casolete/pungi, pe cele mai rezistente claie peste grămadă în compartimentul adecvat.

Perisabile: zmeură, afine, coacăze, cireșe, căpșune, salată verde, roșii cherry, avocado, banane etc. Rezistente: dovlecei, ardei gras, ceapă roșie, ceapă albă, broccoli, conopidă, vinete, mere, ardei iute, lămâi, lime, varză, morcovi etc. Dacă aveți un CDO avansat (cum am eu), așezați legumele și fructele în ordinea în care vor fi utilizate.

c. Puneți toate lactatele la un loc: iaurt, lapte dulce (poate sta pe ușa de la frigider, depinde de recipient), smântâna, brânza (feta, mozarella etc), Făgăraș. Ouăle pe un raft mai jos decât lactatele. Dacă aveți gramaj mic de folosit în salate, gustări sau la mic dejun puneți pachetele începute în casolete. Păstrați mozarella în zer pentru a evita uscarea ei (un borcan mic cu capac rezolvă această problemă).

d. Dacă aveți în meniu cârnați (mai uscați), pește sau carne afumată, ele vor sta bine împreună pe un raft pe care îl pot împărți cu borcane cu roșii uscate în ulei de măsline, tapenade, pesto, miere, tahini etc.

Cum pregătesc meniul pentru ziua următoare.

Dacă am ceva de gătit de cu seară (nu se întâmplă prea des) și am timp, gătesc de seara. Dar cum eu sunt o persoană matinală (dacă nu mă joc toată noaptea Terraria sau Mirror’a Edge sau Alice: Madness returns (yeah, hate me)), îmi pregătesc micul dejun, gustările zilei și prânzul în dimineața zilei în cauză.

Întâi beau un pahar mare cu apă. Pun cafeaua la făcut. Apoi:

a. Scot ingredientele din frigider, le așez pe căprării, încing tigaia de fontă, dacă e în meniu și pe cea pentru omletă. Pe tigaia de fontă îmi pregătesc fripturile. Dacă bucata de carne nu are grăsime deloc, o ung cu puțin ulei de măsline, îi trag o rafală scurtă de sare de mare grunjoasă și o rafală de piper sau cimbru și o pun la făcut. Dacă este împănată, prima pusă la încins va fi partea cu mai multă grăsime, respectiv piele.

b. Toc legumele, fructele. Dacă am în meniu la gustarea 1 un fruct, îl las după caz: întreg (măr, pară, piersică, nectarină, banană), îl tai în bucăți mai mici și îl pun într-o casoletă (mango, ananas, pepene verde, pepene galben), desprind de pe tijă și pun în casoletă (struguri, coacăze), sau pun în casoletă fructele mici (zmeură, mure, afine, prune). În cazul în care am legume sau fructe la gustarea 2, le tai și le pun în casoletă- de obicei bastonașe de morcovi, gulii, țelină și, respectiv, mere/banane cu o lingură de unt de arahide dacă mă duc la sală.

Dacă aveți o combinație de fruct/ceva sau legume/ceva, există casolete compartimentate. De exemplu morcov cu dip de iaurt sau brânză sau fruct + unt de arahide.
Gustarea 2 mai poate fi formată din kefir (sticlele au cam 330-500 ml). Evident, se lasă ca atare, în ambalajul său.

c. Fierb pastele/orezul dacă le am pentru prânz. Le scurg bine de apă și… ați ghicit, le pun în casolete/borcane.

d. Pregătesc micul dejun- poate fi format din omletă cu legume, guacamole, salata de fructe mici cu miere și iaurt, porridge, salată energy booster etc.

e. Gustarea 2 poate fi formată din mix de nuci. Eu mi-am umplut un borcan și l-am lăsat la birou. Dimineața scot cât este necesar, pun într-un vas mic cu apă (să se rehidrateze) și pâna la ora la care trebuie să le mănânc (16:00-17:00) sunt gata.

După ce pun toate cele în cutii și-s gata cu gătitul, mănânc în tihnă, îmi beau cafeaua. Beau apă. Nu uitați de apă, este importantă.

Cum mersul pe jos face piciorul frumos dar cel pe biclă îl face divin, îmi pun toate cele într-un coș pe care îl fixez în spatele bicicletei și am grijă să așez totul în așa fel încât să nu sară ceva în timpul deplasării. La birou, mă bucur de toate cele.

Cum facem cu cina?

Destul de simplu: ajungem acasă, ne relaxăm oleacă și pregătim respectivul fel. De obicei avem de-a face cu salate, legume coapte, pește/curcan fript. Se întâmplă însă ca a doua zi la prânz să avem în meniu ceva ce am mâncat la cină. Așa că pregătiți cantitate dublă, lăsați la răcit, puneți la păstrat în casoletă și la frigider.

Ce probleme aș putea întâmpina cu anumite ingrediente dacă le pregătesc dimineața dar trebuie să le consum la prânz? În principiu, s-ar putea oxida (avocado, banane, altele)- situație în care pregătim prânzul la birou (dacă există bucătărie). Rețetele nu-s complicate și nici cheltuitoare mari de timp. Probabil că vă întrebați dacă am luat-o pe arătură dar vă spun că în momentul în care te decizi că e vremea să faci ordine, va fi mai ușor să te organizezi. Totul e să vrei și să începi.

Având în vedere faptul că simt că am uitat câte ceva, acest post va fi reeditat de câte ori va fi necesar.

Când îmi voi mai face nițel timp (și după ce public și rețeta de înghețată cu fistic pe care v-am promis-o pe Facebook acum câteva zile), voi povesti și despre cel de-al doilea personaj din viața mea care mă ajută să mă mențin într-o condiție fizică bună, să-mi remodelez corpul: antrenorul de la World Class Plaza- Cornel Chirică, despre cât de des merg la sală și cam ce fac acolo, în prezența lui sau singură.

Note:

Cumpărați fructele și legumele de la piață sau din surse cunoscute, mai ales cât sunt în sezon.
Nu faceți stocuri mari de carne, brânzeturi. Vi se va umple congelatorul de casolete mici și mari.
Nu faceți stocuri mari oricum 🙂

Dormiți mai mult. Ajută la tot.

Și, în final: acest post a fost scris de o persoană care nu are copii încă. Când ai copii, timpul pe care îl ai la îndemână pentru tine se micșorează și trebuie să înveți să te organizezi altfel.

2 Comments

  • Emilia
    16 septembrie 2014 at 21:50

    La ce ora te trezesti ca sa poti pregati md si lunch-ul? Sau mai bine zis, eu trebuie sa fiu la birou la 8.30, insa imi place sa ajung mai devreme, pe la 8 si de acasa pana la birou dureaza 40 min…nu stiu cum sa procedez…:( cred ca esti mega organizata…uuuffff…sunt ani de cand nu stiu cum sa fac ca sa reusesc si eu o alimentatie ok…in fiecare saptamana jur ca in weekend fac toate cumparaturile si imi gatesc ptr birou si inevitabil ajung in fiecare zi din saptamana urmatoare sa cumpar o scarbosenie de sandvis la birou, sau o spurcaciune de la cantina care ma face sa imi fie rua toata dupa-amiaza si seara..:(((

  • Cătălina
    17 septembrie 2014 at 12:47

    Bună Emilia, eu încep programul pe la orele 10:00 ceea ce îmi dă destul timp să pregătesc mic dejun, prânz și gustări dimineața. Dar dacă aș începe atât de devreme ca tine (presupunând că ajungi și mai devreme acasă), aș pregăti o parte din ele de cu seară. De exemplu friptura e OK s-o faci de seara, legumele coapte la fel, piureurile, legumele fierte, gustările etc. Atâta vreme cât stau peste noapte în casolete la frigider, nu are ce să se întâmple. Dacă sunt salate sau sandwitchuri, le pregătesc la birou ca să nu se oxideze, înmoaie componentele (nimănui nu-i place un sandwitch cu pâinea fleașcă). Cât despre organizare, îți pot spune că nu-s cea mai cea, las vase nespălate de pe o zi pe alta, mai uit să dau cu aspiratorul prin casă, mai uit să cumpăr câte ceva pentru meniu și trebuie să merg iar la cumpărături. Dar cred eu că odată intrată într-o anumită rutină va fi mai ușor să te organizezi. Bunica le spunea tabieturi și așa cum unii au viață dezordonată și diverse vicii, la fel de bine pot deveni organizați, scăpa de chestiile nesănătoase. C-așa-i în tenis. 🙂 Eu cred că vei atinge acel punct în care vei spune STOP, așa cum am pățit și eu. Apropos, încă mai pierd nopți cu jocuri video. E un viciu periculos pentru că-mi fură orele de somn, dar am început să mai scad din zilele petrecute prin Terraria sau WoW sau altele 😀

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.