Menu

Baked Alaska (omletă norvegiană) cu înghețată de matcha. Bonus: sorbet de matcha din 2 ingrediente.

Baked Alaska mici-44Prima dată când am mâncat așa ceva eram în Franța prin 2001. Gazda mi-a spus că la desert vom avea omletă norvegiană așa că m-am uitat strâmb la ea. Noțiunea mea de omletă până atunci însemna să bați 2-3 ouă bine, să le pui sare, multă ceapă verde, telemea și bacon și să le prăjești în untură de porc sau hai, ulei.

Așa că la vederea prăjiturii mari, îmbrăcată toată în bezea am căscat ochii surprinsă. Când am și primit o felie surpriza a fost și mai mare: bezeaua era caldă, aproape fierbinte. În centru era o înghețată de vanilie cu rom. Rece, rece. Mi-a plăcut. Mi s-a părut cam dulce dar combinația mi-a plăcut.

12 ani mai târziu (rețeta e de anul trecut dar abia acum o public) m-am hotărât s-o fac. Cumva, în ziua respectivă, s-a nimerit să mă văd și cu fetele la Simbio, așa că după ce am stat acolo câteva ore, le-am invitat pe toate la mine și la desert am avut baked Alaska.

Rețeta de față a ajuns cam la 9 oameni.

Ingrediente pentru înghețată de matcha

4 gălbenușuri
200 ml smântână dulc
e 30% grăsime
200 ml lapte 3,5% grăsime
60 g zahăr tos
1 lingură matcha
– găsiți la magazinele specializate în ceaiuri, Delicecorner.ro
3 linguri apă fierbinte

Ingrediente pentru blat (tavă de 26 cm diametru)

1 banană
1 nectarină/măr mediu

1 bucățică mică de ghimbir (20 g)
120 g făină albă
30 g făină migdale
125 g unt moale
100 g zahăr tos
1 ou mare sau 2 mici
2 linguri ulei măsline
1 linguriță praf de copt
(opțional)
un vârf cuțit sare

Ingrediente pentru decor

4 albușuri
125 g zahăr
1 vârf cuțit sare
1/2 linguriță suc de lămâie

2 lingurițe semințe de pin

Bonus: Ingrediente pentru sorbet de matcha

2 banane mari (sau 350 g banane tăiate felii groase de un cm și lăsate într-o pungă/cutie) la congelator pentru 2-3 ore.
1 linguriță matcha

Se pregătește întâi blatul. Se pornește cuptorul și se lasă la 150 grade C.

Untul, uleiul de măsline, zahărul se pun în robot și se amestecă până când se obține o cremă omogenă.
Banana se curăță de coajă, se taie felii și se pune în blender. Nectarina se taie felii și se pune peste banană. Se adaugă și ghimbirul ras mic. Se pasează totul. Se pune peste compoziția cu unt. Se amestecă. Făina albă, făina de migdale, praful de copt, sarea se pun într-o sită și se cern împreună. Ce se obține, se pune în compoziția de blat. Se amestecă bine.

Se pregătește o tavă de copt (se unge cu puțin ulei), se toarnă compoziția în ea și se pune la copt pentru 45-50 minute (sau până când începe să-și schimbe culoarea în auriu, ușor maronie pe margini). Puteți face un test cu scobitoarea (adică înfigeți în centrul aluatului și dacă iese curată este gata). Se lasă la răcit.

Pentru înghețată, trebuie să țineți vasul mașinii în congelator pentru cel puțin 8 ore.

Pregătirea efectivă: gălbenușurile se amestecă bine, bine cu zahărul, încercând să evitați formarea de spumă. Se adaugă sarea, laptele, se amestecă. Se adaugă smântâna dulce, se amestecă. La final se pune matcha și se încorporează. Se pune pe foc mic vreo 10 minute amestecându-se mereu- important este ca crema să se îngroașe puțin fără să se întărească gălbenușurile prea tare și prea devreme (altfel vor exista bucățele de omletă în compoziție).

Se ia de pe foc, dacă sunt îndoieli cu privire la pregătirea cremei, se trece repede printr-o sită fină și se lasă la răcit + frigider (probabil că aceasta va lua vreo 1-2 ore).

Se pornește mașina de înghețată, se toarnă compoziția, se lasă la întărit pentru 15, maxim 20 minute.

În acest timp, cu ajutorul unui pahar sau formă specială, se taie 8-9 cercuri din blat. Pentru asamblare, am folosit forme din aluminiu de unică folosință.

În fiecare formă se pun 2-3 linguri generoase de înghețată, apoi câte un cerc de blat. Se presează ușor, se înfășoară în folie alimentară și se bagă la congelator 1-2 ore.

Alternativ, se poate păstra blatul în tava rotundă în care este (n-ar trebui să fi crescut prea mult) și se poate turna înghețata peste. Se înfășoară cu folie alimentară și se lasă la congelator măcar 2 ore, să fie bocnă.

După ce se întărește, se scoate de la congelator și se lasă în frigider cam 5 minute. Timp în care se pregătește bezeaua. Adică se amestecă albușurile cu sarea și sucul de lămâie și se bat bine. Se adaugă treptat zahărul și se bate în continuare până când se obține o bezea tare (recunosc, din nu știu ce motive la mine a rămas mai moale).

Dacă ați preferat versiunea cu mini Baked Alaska, se scot din forme, se îmbracă în bezea și se ard cu lampa de gaz ca aici. Dacă nu vreți să trișați, ca mine, se încinge bine cuptorul înainte, la 200 grade C (încălzire de sus, dacă este electric sau grill dacă este pe gaz)), se urcă grătarul sau tava cuptorului la ultimul/ penultimul raft și se bagă toate prăjiturile. Se lasă maxim 2 minute (cât să se caramelizeze bezeaua).

La versiunea cu o Baked Alaska mare, se îmbracă în bezea totul, se arde cu blowtorch sau se bagă la cuptor (ca mai sus) cam 5 minute.

Există și posibilitatea să pulverizați/ turnați alcool cald pe bezeaua coapta/ arsă și să o flambați. O să trăiți periculos dar rezultatul va fi spectaculos.

Se servește imediat.

Și acum, bonusul.

Pentru un sorbet rapid (vorba vine) de matcha, se taie cele 2 banane mari în felii cu grosimea de 1 cm sau 2, se bagă într-o pungă și apoi la congelator (timp de 1-2 ore).

Se scot de la congelator și se lasă 2-10 minute, să se tempereze. Timp în care, turnați 1-2 linguri de apă fierbinte peste matcha, amestecați bine, bine. Puneți bananele într-un robot cu cuțit metalic, turnați amestecul cu matcha, pulsați de 4-5 ori apoi dați pe amestec normal, viteza mare. În maxim 5 minute sorbetul e gata de servit. Eu am mărunțit niște pecan, mi-am pus vreo 4 linguri de sorbet, am trântit nucile peste, am făcut pozele și am mâncat pe îndelete.

Note:

Alte rețete de Baked Alaska de pe la noi găsit și la:

Rețete ca la mama– cu înghețată de vanilie și sos de caramel
Lavinia, Bucătar sub acoperire– cu prăjitură de ghimbir și înghețată de ciocolată
Corina, jumătatea feminină de la Wine and Knives-blat cu coajă de lămâie
Monica de la Foodie Family
Miha de la Dulciuri fel de fel– cu înghețată de caramel

4 Comments

  • Margot
    29 aprilie 2014 at 14:40

    aha, deci ai gasit agenda pierduta! 😀

  • Cătălina
    29 aprilie 2014 at 14:43

    Nu chiar :)) Am reconstituit din poze. Bine măcar că am pus totul în cupele de măsurat. Așa că am fpcut niște calcule și am obținut cantitățile 😀

  • georgiana
    29 aprilie 2014 at 16:43

    Frumoasa zi!Frumos desert si atat de bun:D….trebuie sa ne mai vedem, pup

  • simona
    4 mai 2014 at 11:19

    mda,iata ca eu nu am curajul sa fac ceva atit de laborios si delicat si bun! 🙂

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.