Arhiva categoriei ‘Conserve’

Cum se face zacusca… în Finlanda

Sau în orice altă țară în care solanaceele nu cresc la fel de bine ca-n zonele temperate/prielnice. Ci trebuie ajutate cu multe chestii (căldură, acoperiș, substanțe hrănitoare).

Pentru o româncă mutată într-una dintre țările nordice, pot zice cu mare sinceritate și aproape durere că îmi lipsește piața. Moghioroș-ul era plin aproape tot timpul anului, din primăvară până în iarnă era colorat, proaspăt și gureș.

Piață deschisă nu se găsește chiar oriunde în Finlanda. Sunt orașe care nu au așa ceva. Spre norocul meu, Tampere are două. Și cea mai aproape de noi este Tammelantori. Spre deosebire de Moghioroș care e deschisă zi de zi, Tammelantori, deși teoretic nu este închisă, dacă este vreme urâtă, este goală. Dacă plouă, dacă e frig sau fulguiește usor, în afară de temerarii care vând cartofi și ceapă și unele dintre chioșcurile care servesc mâncare, nimeni nu vine cu marfă.

De prin mai și până prin octombrie, piața se umple treptat cu legume, ciuperci și fructe, unele cultivate, altele culese din pădure. Se mai găsesc și mici brutari care pregătesc pulla, munkki și leipä (adică brioșe/melci, gogoși și pâini. Și pescari sau prelucrători de pește (somon, păstrăv și muikku- un pește mic pregătit pe tablă încinsă).

Citeşte mai departe »

Orzotto cu piersici caramelizate

Înainte de Paște am primit un pachet plin cu bunătăți de la Sun Food. Printre ele era și o cutie de compot de piersici. Apoi, inspirată de sosirea sărbătorilor de iarnă vremea rece de afară, m-am gândit să fac un orzotto bogat și cremos peste care să pun felii de piersici caramelizate ușor în tigaie. Cu unt și vanilie. Să ne țină de cald și bine. Și chiar ne-a ținut.

Mie că l-am învârtit și amestecat de m-au luat toate căldurile și lui Juha că l-a mâncat fierbinte și repede.

Există vreo problemă cu acest orzotto? Nu, iese la fel de cremos ca un risotto corect, iese mai gustos pentru că orzul prăjit ușor în unt capătă gust de nucă nouă, și iese foarte bogat. Poate doar faptul că va trebui să învârtiți în el destul de mult timp să fie un neajuns 🙂

Citeşte mai departe »

Cremă tartinabilă/ Unt de biscuiți Speculoos

Luați așa mai din scurt, biscuiții Speculoos au aceleași ingrediente ca turta dulce finlandeză. Pe lângă unt, zahăr brun/melasă, unt, făină și ouă, Speculoos au și toată gama de mirodenii + 2: scorțișoară, cardamon, ghimbir, cuișoare, nucșoară și piper.

Luați mai cu istorie și tradiții, acești biscuiți sunt copți în ajun de Sf. Nicolae în Belgia și Olanda, și în ajun de Crăciun în Germania. Spre deosebire de turta dulce, care este mai moale, biscuiții aceștia sunt crocanți și cu iz de caramel. Ca și formă, sunt de obicei dreptunghiulari, cu spatele plat și fața “imprimată” cu un fragment de poveste/obiect/animal/barcă/fermă sau orice are legătură cu Crăciunul/Sf. Nicolae.

Am găsit multe rețete de biscuiți Speculoos pe net, dar nu despre ei vreau să vă povestesc. Am luat acum o săptămână revista pe noiembrie a lanțului de magazine K-Market din Finlanda și am găsit acolo o rețetă extraordinar de simplă și (s-a dovedit a fi și) delicioasă de pastă tartinabilă din biscuiți. Unii îi mai zic și unt, doar că e cam jumătate de adevăr. Sau treime, după cum veți vedea mai jos.

Pasta aceasta se poate ataca direct din borcan, sau pe pâine, sau în clătite, sau pe felii de mere, banane… cerul este limita.

Citeşte mai departe »

Jeleu din flori de soc

Au fost multe momente în viața mea în care lucrurile mărunte și aparent neimportante m-au făcut fericită și împlinită. Cele mai mărunte au fost, de curând, vreo 200 g flori de soc scuturate de pe inflorescențe.

Ca să meargă mai repede treaba asta (scuturarea florilor) a fost de ajuns ca ele să stea o zi în frigider. Aș vrea să vă dau și o explicație științifică dar am băut nițel vin și mi-e că vă bag în ceață.
Deși până acum am făcut socată și sirop din bucăți de inflorescențe (adică am pus și crenguțele mici și firave), de data aceasta au fost doar flori. Mici, albe, cu polenul galben ca de pui. Și cu un miros extraordinar. De altfel, acest miros va invada casa în momentul în care se va fierbe jeleul.

Cum florile de soc au parfum mai puternic și mai durabil decât cele de liliac (de exemplu) nu este nevoie să fie opărite (ba chiar e contraindicat, florile se vor înnegri), ci ținute în sirop rece, la frigider vreo două zile.

Dar mai bine încep cu începutul.

Citeşte mai departe »

Jeleu de liliac (partea a doua)

În care povestesc despre altă versiune de jeleu din flori de liliac, cu o culoare mai frumoasă, mai puțin zahăr și un gust mai pronunțat de floare. Minusuri? Poate prea pronunțat de floare și fără putere de conservare prea îndelungată.

Dar l-am testat deja în creme de prăjituri și au ieșit foarte bine.

Am avut nevoie să îl gust în mai multe situații ca să mă pot obișnui cu gustul floral amărui dulce. Ca atare adică este destul de puternic. În combinație cu mascarpone sau frișcă e foarte plăcut.

Citeşte mai departe »

Jeleu de liliac- prima parte

Până nu demult, deși cred că în copilărie am gustat la un moment dat, (bunica avea un liliac în curte, era feblețea mea), nu știam ce gust au florile de liliac. Îmi amintesc de garoafe, de zambile, de lalele și de salcâm. Din astea am tot gustat (mai ales zambile, alea roz sunt cele mai gustoase, apropos).

Zilele acestea am încercat și am constatat că sunt amărui. Amărui cu aromă de florală. Știam de pe site-ul Lindei Lomelino că se poate aromatiza zahăr cu florile de liliac. Apoi am mai studiat câteva site-uri și am găsit inclusiv cum se face apa de liliac, jeleul de liliac și altele.

M-am oprit la cel din urmă și cum toți scriau despre pectină cumpărată, m-am gândit că ar fi drăguț să o extrag eu din ceva fructe. Așa că am lucrat pe parcursul a două zile până am obținut ce doream. Acum, despre gust: are nuanțe de citrice, mere și pere, o vagă nuanță florală și un gust amărui spre final. Îmi place cum a ieșit dar neștiing ce gust ar trebui să aibă, mă întreb dacă așa trebuie să fie, de fapt. Cu gândul acesta în minte am lucrat o a două variantă de jeleu (cu mai puțin zahăr și cu agar-agar).

Culoarea: nu are nici o treabă cu frumosul violet pal pe care îl au florile de liliac. Iese cumva verzuie, poate galben-aurie. Eu am pus o mură în lichidul în care am fiert merele și perele și în final am ajuns la un portocaliu-ambră.

Citeşte mai departe »

Rillettes de rață

Așteptam de mult un moment propice să fac această rețetă. Nu este complicată, dar ca de obicei ia ceva timp până este gata. Miercurea asta am primit de la Legume de țară o rață întreagă de aproape 2,5 kg. De obicei, când primesc păsări întregi le tranșez și fac pachete pe care le bag la congelator: piept, pulpe, spate + aripi, gât + organe (pipotă, inimă), ficat. În curând o să strâng destul ficat încât să fac această terină. Bine, nu la sous vide pentru că încă nu mi-am luat, ci la cuptor. Ce sens are acea împachetare, cel puțin pentru mine: pieptul de pui se fierbe cu niscai legume, se mărunțește și se dă la bebeluș. Pieptul de rață/bibilică se face la tigaie. Pulpele de pui se fac la cuptor, cele de rață se fac confit sau pulled duck. Spinările, aripile și gâturile sunt excelente pentru supe de bază.

Așa, ce-am făcut cu rața de data aceasta: am lăsat-o întreagă, la cuptor, cu untură și multe mirodenii pentru 6 ore, la 120 grade C. Mai precis, am “confiat-o” întreagă ca apoi s-o transform în rillettes.

Rillettes de rață se fac de obicei din pulpe, dar am găsit această metodă pe blogul lui chef John și mi s-a părut fantastică. Cum cocota pe care o am este destul de mare cât să încapă o rață întreagă în ea, am aplicat metoda lui fără regrete.

Ce am făcut diferit a fost să schimb unele mirodenii pentru că Juha nu prea e înebunit după ghimbir, de exemplu, iar eu nu voiam portocală în ecuație.

Citeşte mai departe »

Piure de castane cu tonka

Se făcea că prin 2001, studentă fiind, am fost cu prietena mea Monique și o amică de-a ei la un vechi restaurant din Paris (eram amândouă invitatele ei).

Ce avea special acel restaurant (în afara de mâncarea bună, desigur), era faptul că cei care serveau la mese nu notau niciodată comenzile clienților. În schimb, le scriau pe mesele acoperite cu hartie albă. Am făcut acum un mic search pe google și am dat de el. Se numește Bouillon Chartier și are peste 100 de ani vechime! Cum spuneam, eram absorbită mai mult de serveurs și de cât de rapid și elegant se mișcau printre mese decât la ce mi-am comandat așa că am cerut la desert niște Crème de marron vanillée, chantilly pe care nu am putut s-o mănânc de dulce ce era. Dar, nah, chiar așa trebuie să și fie dar eu eram o fătucă obișnuită cu fripturi de porc prajite în untură iar cele mai dulci chestii de acasă erau dulcețurile bunicii. Așa că am lăsat cam mult în cupă, supărând-o nițel pe Monique, care urăște risipa de mâncare.

Apropos de risipa de mâncare, rețeta de azi a fost publicată și în VEG the MAG, ediția de iarnă din 2016.
De inspirat m-am inspirat de la Andra Constantinescu care explică cu lux de amânunte. De înlocuit am înlocuit vanilia cu tonka.

Citeşte mai departe »

Eton Mess cu ananas și bezea cu ciocolată caldă

ananas-dole-eton-mess-mici-46-of-74Cred că toată lumea știe cum se mănâncă ananasul tăiat rondele din conservă, nu? Se scoate întâi cu degetul arătător furculița fiecare rondea, se duce la gură și se ronțăie cu mare plăcere. La sfârșit de tot, se toarnă sucul rămas într-un pahar și se bea pe nerăsuflate. Acesta este procedeul standard folosit în această casă când este vorba despre ananasul auriu și plin de vitamina C (de trei ori mai multă decât în cel clasic) de la Dole. Asta dacă nu încropim repejor oareșce desert. Cum am făcut pentru postarea de față, după ce ne-am îndulcit bine cu ananas (deși, atenție! nu are zahăr adăugat).

Am luat câteva rondele de aur, le-am tăiat fin și le-am deshidratat în cuptor. Am luat și bucăți tăiate mic și le-am caramelizat. Apoi am completat cu frișcă și bezea. Și ananas direct din cutie, scurs. A rezultat un desert strălucitor și colorat, de la soare te poți uita, dar la el ba. Și nu-i nici greu de făcut.

Citeşte mai departe »

Poveste cu rosii uscate

Rosii uscate (40 of 43)Povestea aceasta va fi mai scurta, pentru ca relatia mea cu rosiile uscate a fost una multa vreme de dragoste-ura. Cu anumite sortimente ma puteam intelege si le iubeam la gatit, pe altele nu reuseam sa le diger (nici la propriu, nici la figurat). Cred ca era, de fapt, partea de condimentare care ma tinea departe de ele. Unele, simple, ma apropiau instant, altele, pline de ierburi, ma departau.

Si-au mai fost si unele extrem de gustoase, dar maica ce de sare aveau in ele. Iti dadeau lacrimile. Trebuia sa le tii in apa o zi ca sa scapi de potroaca. Ce e drept, erau si foarte uscate si puteau fi pastrate ca atare (intr-o punga de hartie din care luai de cate ori era nevoie. Cred ca avea un kg cand am cumparat-o).

De cand am cuptorul electric (care are o gramada de avantaje, unul dintre ele fiind acela ca are ca temperatura minima 30 grade C) l-am tot testat uscand diverse legume: ciuperci de vreo 3 feluri (hribi, ghebe, galbiori de toamna), chisuri de sfecla, felii de capsuni si altele. Am experimentat facand intai cantitati mici si apoi, treptat, mai mari. Cu legume intregi sau taiate felii sau jumatati. Am incercat de obicei temperaturi de 50-55 grade C, dar intre timp am incercat si temperaturi ceva mai mari si treaba a functionat foarte bine. Cel putin in reteta de fata.

Citeşte mai departe »