Tomate uscate la soare. Ricotta. Leurdă. Electrolux. Inspiration Food Marathon.

Recunosc că povestea mea cu pastele a început cât se poate de românesc. Pentru mine nu exista desert mai bun decât nişte tăieţei făcuţi cu lapte şi scorţişoară de bunica mea. Îmi plăcea că nu uita să mă întrebe dacă îi lasă simpli sau îi presară cu mirodenii aşa că de cele mai multe ori aveam opţiunea şă îi mănânc şi cu dulceaţă sau simpli.

Recunosc că primele mele paste „mai altfel” la care cei din familie s-au uitat chiorâş au fost nişte spaghete cu sos de roşii şi ierburi aromatice de prin grădina bunicii şi bucăţi de carne de vită. Când ai o copilărie în care ciorba cu borş, supa grasă de găină, sarmalele şi mâncarea de castraveţi muraţi cu carne de porc sunt la loc de cinste, să încerci să introduci feluri de mâncare de pe la străini e nevoie de ceva curaj (ca să nu ajungi să mănânci singur o oală mare cu mâncare pentru ceilalţi sunt prea sceptici ca să încerce).

Deşi nu prea agrea noutăţile în farfurie, bunica m-a încurajat tot timpul să gătesc şi să mă descurc la bucătărie. Ajunsesem la un moment dat să fac singură prânzul pentru toată familia, stând după fustele ei şi făcând lucrurile de care ei i se luase dar care mie îmi plăceau: curăţatul legumelor, tocatul lor, amestecatul în oala cu borş („Măiculiţă, când mai eşti aşa nervoasă, ia lingura asta şi amestecă borşul”- şi-l amestecam de câte ori treceam pe lângă el), amestecatul în oala cu ciorbă, curăţatul sobei pe care se gătea, ordonarea conservelor în cămară şi pivniţă pe care le ştiam cu ochii închişi. Mi-a spus: „şi dacă te trezesc din visul cel mai dulce trebuie să ştii unde sunt acareturile- să nu stau să caut de nebună”. De altfel, după ce s-a prins că am un fix cu ordinea, când am mai crescut, n-o mai lăsa nici pe mama să se apropie de dulapuri, şifoniere sau cămări. Dacă îşi lua şi ea vreo vacanţă spunea: „Şi dacă vreţi ceva de pe undeva, nu cumva să-mi răscoliţi p-aci, întrebaţi fata şi vă spune ea.”

Astă primăvară când făceam piaţa am tresărit când am văzut primele verdeţuri. M-am târguit cu negustoresele la preţ ca să iau câte un sac de leurdă. Şi chiar am luat la un moment dat 40 de legături şi am făcut mult mult pesto. Şi supă de leurdă. Şi-am aburit leurda şi-am pus şi la congelator deşi multă lume îmi spusese că-şi pierde aroma. N-a fost chiar aşa. Când am scos punga la decongelat s-a umplut casa de miros de usturoi sălbatic. Desigur, nu mai are acea textură fermă dar pentru sosuri şi supe este foarte bună.

Ah, să nu uit: particip cu această reţetă la “Inspiration Food Marathon”, organizat de Electrolux. Această a doua ediţie se numeşte “Italian Pasta”. De vă place, LIKE sau comentariu. Vă mulţumesc..

Ingrediente pentru 4-5 porţii serioase

Aluat pentru ravioli

300 g făină albă
3 ouă mari (dacă sunt de la găini crescute la curte, culoarea pastelor va fi galbenă, plăcută)
1 vârf de cuţit de sare

Umplutură

125 g ricotta
100 g brânză de capră
50 g roşii uscate la soare (ale mele au fost deja sărate aşa că nu am mai adăugat sare)
20 ml ulei de măsline

Sos

2 legături de leurdă
40 ml ulei de măsline
50 ml smântână
7-8 migdale prăjite
sare după gust
opţional: un vârf de cuţit de nucşoară proaspăt măcinată

Decor

Migdale prăjite şi tăiate mai mici
Frunze de busuioc proaspete
Fâşii de tomate uscate la soare

Pentru pregătirea aluatului se pune toată făina într-un vas mare (vă recomand să o şi strecuraţi, eu am mai avut surprize). Se face un „gropiţă” în mijloc şi se pun toate ouăle şi sarea. Se amestecă cu o furculiţă şi apoi se frământă cu mâna până devine un aluat omogen şi destul de tare. Se înfăşoară în folie alimentare sau hârtie de copt (e mai bună prima variantă) şi se lasă la frigider cel puţin o oră.

În acest timp se pregăteşte umplutura: se pun într-un robot de bucătărie ricotta, brânza de capră şi roşiile uscate tăiate mai mic. Se blenduieşte bine bine până se obţine o pastă omogenă. Se lasă la rece.

După ora de repaus se scoate aluatul de la rece, se lasă să se odihnească şi să ajungă la temperatura camerei şi se întinde cu un făcăleţ (sau cu maşina de paste). Se taie pe lung fâşii de 5 cm lăţime (dacaă aveţi un cuţit cu lama rotundă şi cu marginea zimţată, cu atât mai estetic). Se aplică o peliculă subţire de apă cu o pensulă. Se pune umplutură din loc în loc (în guguloaie egale), se pune o a doua fâşie peste prima fâşie şi se apasă cu degetele ântre guguloaie şi la margini. Se taie surplusul- Procesul pas cu pas îl vedeţi la reţeta Anei de ravioli.

Pentru pregătirea sosului se pune leurda într-un blender împreună cu uleiul de măsline, migdalele pisate, sarea, nucşoara şi se pasează bine. Se adaugă puţină apă şi se pune pe foc mic pentru a-l încălzi. Se adaugă şi smântâna, se amestecă de vreo două ori şi se ia de pe foc.

Se pune o oală cu apă şi sare la fiert. Când clocoteşte se adaugă ravioli şi se fierb 3-5 minute.

Aşezarea în farfurie: se pun 1-2 linguriţe de sos, se adaugă 5-6 ravioli, se presară migdale prăjite tăiate, tomate uscate tăiate în fâşii fine. Se serveşte caldă, dar vă garantez că-ş bune şi reci.

Că am testat pe pielea mea. Problema mea este că trebuie să pozez bucatele pentru reţete aşa că aproape tot timpul mănânc rece ceea ce am pregătit. :))