Reţete cu tag-ul ‘sos de leurda’

Tomate uscate la soare. Ricotta. Leurdă. Electrolux. Inspiration Food Marathon.

Recunosc că povestea mea cu pastele a început cât se poate de românesc. Pentru mine nu exista desert mai bun decât nişte tăieţei făcuţi cu lapte şi scorţişoară de bunica mea. Îmi plăcea că nu uita să mă întrebe dacă îi lasă simpli sau îi presară cu mirodenii aşa că de cele mai multe ori aveam opţiunea şă îi mănânc şi cu dulceaţă sau simpli.

Recunosc că primele mele paste “mai altfel” la care cei din familie s-au uitat chiorâş au fost nişte spaghete cu sos de roşii şi ierburi aromatice de prin grădina bunicii şi bucăţi de carne de vită. Când ai o copilărie în care ciorba cu borş, supa grasă de găină, sarmalele şi mâncarea de castraveţi muraţi cu carne de porc sunt la loc de cinste, să încerci să introduci feluri de mâncare de pe la străini e nevoie de ceva curaj (ca să nu ajungi să mănânci singur o oală mare cu mâncare pentru ceilalţi sunt prea sceptici ca să încerce).

Deşi nu prea agrea noutăţile în farfurie, bunica m-a încurajat tot timpul să gătesc şi să mă descurc la bucătărie. Ajunsesem la un moment dat să fac singură prânzul pentru toată familia, stând după fustele ei şi făcând lucrurile de care ei i se luase dar care mie îmi plăceau: curăţatul legumelor, tocatul lor, amestecatul în oala cu borş (“Măiculiţă, când mai eşti aşa nervoasă, ia lingura asta şi amestecă borşul”- şi-l amestecam de câte ori treceam pe lângă el), amestecatul în oala cu ciorbă, curăţatul sobei pe care se gătea, ordonarea conservelor în cămară şi pivniţă pe care le ştiam cu ochii închişi. Mi-a spus: “şi dacă te trezesc din visul cel mai dulce trebuie să ştii unde sunt acareturile- să nu stau să caut de nebună”. De altfel, după ce s-a prins că am un fix cu ordinea, când am mai crescut, n-o mai lăsa nici pe mama să se apropie de dulapuri, şifoniere sau cămări. Dacă îşi lua şi ea vreo vacanţă spunea: “Şi dacă vreţi ceva de pe undeva, nu cumva să-mi răscoliţi p-aci, întrebaţi fata şi vă spune ea.”

Citeşte mai departe »