Recunosc că povestea mea cu pastele a început cât se poate de românesc. Pentru mine nu exista desert mai bun decât nişte tăieţei făcuţi cu lapte şi scorţişoară de bunica mea. Îmi plăcea că nu uita să mă întrebe dacă îi lasă simpli sau îi presară cu mirodenii aşa că de cele mai multe ori aveam opţiunea şă îi mănânc şi cu dulceaţă sau simpli. Recunosc că primele mele paste „mai altfel” la care cei din familie s-au uitat chiorâş au fost nişte spaghete cu sos de roşii şi ierburi aromatice de prin grădina bunicii şi bucăţi de carne de…