Dulceţuri
Reţete vegetariene şi vegane

28 August 2012
2 Comentarii
Bucătar: Cătălina

Dulceaţă de gogonele cu ghimbir şi Porto

Strecură câteva roşii în poala fustei şi o alese pe cea mai frumoasă. O şterse de cămaşa pestriţă şi apoi muşcă pofticios din ea.

“Ah, roşiile din grădina noastră sunt cele mai bune din lume”. Zâmbi când îşi aduse aminte cât a dat la cazma şi cum n-a mai putut să doarmă vreo două nopţi de durere de spate. Cum mamaia îi făcea masaj şi îi spunea că data viitoare o să cheme un bărbat, să nu mai facă ea munca asta grea.

“Lasă mamaie că n-oi muri eu dintr-atât.”
“Da maică, dar tu trebuie să faci şi copii la un moment dat, dacă nu ai grijă de tine o să-ţi fie greu.”

Rândurile de roşii aproape paralele (“deh, dacă n-am trasat cu sfoară”) primeau apa cu poftă.

“Tomatelor le place să stea cu capul în soare şi cu picioarele în apă”, îşi începuse cursul profesorul de legumicultură- un om blând, iubitor de mâncare bună care după ce termina de predat adăuga la final şi câteva feluri de mâncare ce se puteau obţine din leguma proaspăt învăţată.

Toate astea şi le aminti în timp ce culegea gogonele din solarul de care avea acum grijă mama ei. Primise un telefon acum câteva zile:

“Ce faci? Nu mai vii şi tu pe la noi? Hai să îţi iei gogonele că nu e chip să le ţin întregi. Au intrat nişte molii în ele şi omizile lor mânăncă tot. M-au terminat. Nu ştiu ce să le mai fac. De tratat nu tratăm aşa că le culegem acum, aşa cum sunt”.
“Bine mamă, încerc să trec în week-end”.

Omizile flămânde rodeau care mai de care. Erau mari şi grăsane şi nu mă mir. Multe gogonele erau deja compromise. Erau frumoase la exterior dar omida dinăuntru făcea ravagii. Mânca miezul şi apoi ieşea la exterior şi mânca şi restul.

Strânsese deja o ladă şi mâinile o dureau şi degetele erau amorţite. Mamă-sa intră în solar:

“Vezi că am şi nişte plăcintari, alege-ţi de acolo” şi arătă spre o moviliţă de dovleci pârguiţi şi frumoşi.

Fata îşi alese unul aproape copt şi când se ridică de şale zări câteva căpşuni coapte într-un colţ al grădinii de lângă solar. Le culese şi le mâncă aşa… nespălate. Găinile cotcodăceau de zor la doi paşi de ea. Voiau şi ele. 🙂

Puse toate cele în două sacoşi şi plecă însoţită de mama ei către microbuz.
Urcă, plăti şi încercă să-şi facă loc. Era plin şi şoferul îi spuse răstit:

“Mergeţi mai în spate, mai tre să urce şi alţii.”

Se uită, era puţin loc pe culoar. Un nene bine cherchelit se ridică şi îi spuse:

“Domnişoară… hâc, luaţi loc pe scaun.”
“E în regulă. Rămâneţi acolo, eu am ceva mai mult echilibru decât dumneavoastră, pot să stau în picioare”. Câţiva zâmbiră cu subînţeles.

Cineva se ridică din spate şi veni spre ieşire. Fata îi făcu loc cum putu şi apoi încercă să ajungă la locul liber dar sacoşile parcă se lipiseră de podea şi mâinile amorţite nu o ajutau deloc.
Un nene robust şi tatuat întrebă: “Pot să vă ajut?”
“Da, mulţumesc mult”. Omul îi luă sacoşile, i le duse la scaun şi se aşeză.

Seara acasă, îşi aminti că Ana îi adusese o sticlă de Porto aşa că îşi turnă un pahar. Luă două guri din licoarea minunată şi uşor cherchelită îşi zise: “măi dar Porto-ul ăsta n-o fi bun la dulceaţă? Dar ce să fac, n-am niciun fruct în casă”.

Merse la frigider şi ochii îi căzură pe lada de gogonele.

Şi se apucă de treabă.

Ingrediente:

1 kg Gogonele tinere (cât mai tinere, cât seminţele nu sunt bine formate)
400 g zahăr tos
100 ml Porto
(sau un vin licoros)
5 g ghimbir ras
Notă: pentru evitarea cristalizării în timp a dulceţii şi pentru un plus de aciditate, adăugaţi spre finalul fierberii acesteia şi sucul unei lămâi. Eu nu am pus aici pentru că am făcut o cantitate foarte mică ce va fi mâncată repede.

Alese gogonelele cele mai mici, le spălă bine şi apoi le tăie felii şi cuburi. La cele mai mari le scoase miezul, seminţele erau deja formate. Le puse într-un vas adânc, puse peste ele zahărul şi ghimbirul şi apoi turnă paharul de Porto. Amestecă cu o lingură. Puse la frigider şi lăsă aşa peste noapte.

A doua zi de dimineaţă puse gogonelele cu tot cu siropul lăsat înt-o cratiţă şi lăsă la foc mediu.

După vreo oră dulceaţa părea legată aşă că o puse în borcane. Luă unul aşa fierbinte şi fugi la serviciu.

***

Vară de vară, după cum m-am obişnuit, fac dulceţuri. Anul acesta am reuşit până acum să fac de căpşuni, mure, zmeură, portocale şi Marsala, ghimbir, mango şi ananas, de nectarine şi busuioc şi azi, în cele din urmă, de gogonele, ghimbir şi Porto. Colegele au gustat şi au zis că e bună. Eu mănânc mai târziu, cu nişte iaurt gras.

Spune Roxana , am procedat bine? Da ştiu, tehnic tomatele sunt considerate legume, dar botanic ele sunt fructe.

Aş fi vrut să povestesc mai multe pentru “Transformă fructele în dulceaţă“, noua competiţie organizată de Electrolux dar nu mai am timp pentru moment. 🙂

Etichete: , , , , ,

2 comentarii la “Dulceaţă de gogonele cu ghimbir şi Porto”

  1. Mihai says:

    Vreau sa gust si eu!

  2. Cătălina Cătălina says:

    Apropos Mihai. Asta e masa ta 😀

Lasă-ne un comentariu