Reţete cu tag-ul ‘reteta lacto-vegetariana’

Tarator – supă rece bulgărească de castraveţi

Pe la începutul lui septembrie am fost la o plimbare mai lungă cu bicicleta, de o săptămână întreagă, un fel de călătorie de autocunoaștere așa :). Am plecat cu casa agățată de bicicletă, adică tot ce trebuie, cort, sac de dormit, oale de camping, cu trenul până la Brăila și de acolo pe cai voinicii mei. Am ajuns prin munții Măcin, pe la Gura Portiței, pe la Vadu, Năvodari și Vama Veche și-apoi am trecut la bulgari, unde am vizitat Tyulenovo, ferma de scoici de la Dalboka, Balcik-ul și apoi am luat-o pe la Dobrich, Tervel, Alfatar, Silistra și apoi înapoi în România la Călărași. 500 de km frumoși, de detașare față de orice problemă și stres de acasă, face bine la psihic, zău.

Și cum planul de-acasă nu se potrivește mereu cu cel din târg, am cărat aproape degeaba toate ustensilele de gătit în camping, căci am nimerit doar prin locuri unde se mănâncă bine și ieftin. Mai ales în Bulgaria, în orice oraș, oricât de mic ar fi fost, am găsit mâncare tare apetisantă și gustoasă. Și uite așa am aflat de supa lor de iaurt și castraveți, pe numele ei de cod tarator, de care m-am îndrăgostit iremediabil.

Citeşte mai departe »

Minestrone – o supă italiană cu toate legumele

Supa minestrone, despre care vă voi povesti acum, este probabil cea mai populară supă tradiţională din casele din Italia. Pe cât de simplu de făcut, pe atât de variată de la casă la casă şi de la lună la lună, bineînţeles în funcţie de ce se găseşte proaspăt.

În esenţă este o supă de legume în care constantele sunt legumele uscate din păstăi (fasole sau linte sau ambele :)), ceapa, tijele de ţelină, morcovul, roşiile. De regulă, sunt adăugaţi şi dovlecei verzi zucchini şi orez sau paste şi se serveşte cu parmezan ras. La final rezultatul este o supă densă, foarte consistentă, gustoasă şi mai ales sănătoasă.

Citeşte mai departe »

Melanzane alla parmigiana – reţetă italiană de vinete cu parmezan

Melanzane alla parmigiana, preparat după reţeta originalăMelanzane alla parmigiana sau pe româneşte spus, vinete cu parmezan, este o reţetă tradiţională din sudul Italiei. Există în mare două moduri de a o prepara, una cu vinetele făcute pane şi o alta cu vinetele doar prăjite înainte de a ajunge în cuptor, eu am ales-o pe cea de-a doua. Procesul de preparare nu este deloc complicat, iar la final veţi face cunoştinţă cu cele mai fine vinete cu sos de roşii şi brânză italienească: mozzarella şi parmezan, toate aromate cu busuioc din belşug şi puţin usturoi.

Dar, să trecem la treabă!

Citeşte mai departe »

Ravioli cu brânză în sos de salvie şi unt

Acum nu multă vreme, am primit o maşină de făcut paste (dacă vreţi şi voi, mi-a şoptit cineva că s-ar găsi la Kitchen Shop în AFI Cotroceni / Băneasa Shopping Center). Ştie să facă foi de lasagna şi tagliatelle, aşa că o să le tot experimentăm împreună o vreme. Dacă nu aveţi, nu vă speriaţi, foile de paste se pot face şi fără maşină, doar că este puţin mai mult de muncă.

Eu, pasionată de bucătăria italiană fiind, am experimentat mereu diversele combinaţii de forme şi sosuri de paste, dar, recunosc că mai mereu am evitat să fac ravioli sau tortellini. Explicaţia este cât se poate de simplă: nu îmi inspiră nici cea mai vagă încredere o umplutură tocată mărunt, evenual pe bază de carne, care să ţină mai bine de o săptămână în cazul pastelor proaspete sau cu lunile, nerefrigerată, în cazul celor uscate.

Aşa că, în momentul în care am primit maşina mi-au sclipit ochii la toate umpluturile delicioase pe care le-as putea face pentru aceste mici delicii. După ce am studiat bine un întreg vraf de cărţi de bucate, Po, Miha şi Cristina, dragii care m-au pricopsit cu maşina minune, au fost invitaţi la o primă degustare. După vreo două săptămânii i-am chemat pentru dubla cu numărul doi, ocazie cu care am făcut şi pozele pe care le veţi vedea în reţeta de acum, inspirată din una din cărţile lui Jamie Oliver.

Citeşte mai departe »

Morcovi cu portocale şi pesto american

Istoria acestei reţete este lungă şi pe alocuri amuzantă, cel puţin aşa mi se pare mie acum, după ce am trecut peste şocurile de moment. M-am inspirat din una din cărţile lui Jamie Oliver şi am ajuns la aceşti morcovi fierţi puţin şi apoi copţi cu verdeţuri, portocale şi usturoi.

Apoi, m-am gândit eu că n-ar merge deloc rău nişte pesto pe morcoveii mei, aşa că am dat iama în tufa de busuioc şi am ciopârţit-o cu sârg. Am spălat frunzele de busuioc şi le-am luat la pisat bine în mojarul de ceramică pe care mi-l cumpărasem cu vreo 2 săptămâni în urmă.

Citeşte mai departe »

Ciuperci umplute cu Cheddar şi sos de roşii

Reţeta de sos de roşii cea mai cea am aflat-o tot de la celebrul Jamie Oliver. De la el a venit şi ideea de a face ciupercile la cuptor cu sos de roşii, ciuperci pe care le tot dezbat de multă vreme, având deja la îndemână mai multe variante. Le umplu cu gorgonzola sau cu trei tipuri de brânză dacă masa pe care o pregătesc e mai degrabă italiană, le umplu cu brânză de burduf dacă vreau să fie mai româneşti sau le arunc pur şi simplu într-o tavă în cuptor sau pe grătar unse cu unt şi presărate cu sare şi piper dacă nu am chef de prea multe sofisticăţenii. Merg servite ca un antreu cald mai consistent dacă felul doi necesită mai mult timp ca să fie pregătit şi vrem să nu chiţăie invitaţii de foame sau chiar în loc de masa de seară dacă nu avem un apetit chiar fioros.

Citeşte mai departe »

Cele mai simple aperitive italiene

Astăzi vă prezint trei aperitive italiene extrem de simplu de făcut: Prosciutto e melone, Mozzarella e promodoro şi Gorgonzola e uva. Îmi e greu să consider că vă voi prezenta o reţetă, pentru că practic nu aveţi nimic de gătit, doar să aveţi grijă să alegeţi cele mai proaspete şi bune ingrediente, să le aranjaţi frumos şi să vă bucuraţi de ele împreuna cu prietenii. E o idee minunată pentru mesele festive, câştigaţi timp preţios pentru celelalte preparate şi efectul este garantat: sunt rafinate, delicioase şi foarte aspectoase.

Citeşte mai departe »

Namoura – prăjitură arăbească

M-am încumetat cu greu la această provocare în mare datorită standardelor ridicate impuse de colega. Dar, uite că s-a întâmplat minunea şi a venit vremea să vă prezint o prăjitură, venită bineînţeles din zona arabă: Namoura. Pentru că în ziua în care am avut seara arăbească planificată mai trebuia să fac warak, tabouleh, fattoush, hummus, mutabbal şi ayran-uri, prăjitura trebuia să fie cât mai simplă, ca să mă incadrez în timp, dar totuşi să păstreze specificul. Aşa şi este, extrem de simplă… să vedeţi…

Citeşte mai departe »

Hummus – celebrul aperitiv arăbesc

Hummus - celebrul aperitiv arăbescCu ocazia serei arăbeşti pe care m-au convins Rux şi frate-miu să o fac, mi-am zis că trebuie sa fac şi hummus ca să completeze seria de pe site. Până atunci îl mâncasem doar pe la restaurantele libaneze din Bucureşti şi îmi plăcea tare. A mers de minune cu salatele (tabouleh şi fattoush) şi lângă un pahar rece de ayran cu mentă şi usturoi, de data asta făcut cu lapte de oaie şi bivoliţă.

Provocarea a fost să o fac şi pe Cătă să mănânce, fiind dintre chestiuţele despre care mă anunţase că nu-i plac.

Citeşte mai departe »