Reţete cu tag-ul ‘publicitate’

Tartar de somon și ton

Ca om care în copilărie nu prea suporta peștele, după o anumită vârstă a început să îmi placă chiar și crud. De câte ori mă gândesc la asta îmi vine imaginea bunicii în cap și cum se ruga de mine să mănânc pentru că e sănătos și ușor și altele asemenea, și mi-o imaginez ce mi-ar zice acum. În ultima lună am avut ocazia să încerc chiar mai multe sortimente decât știam de la buna de-acasă (adică și alte specii în afară de crap, șalău și caras), pentru că cei de la Carrefour Băneasa și-au crescut foarte bine acest raion. Așa că în câteva săptămâni am gătit pentru prima dată sardine proaspete, caracatiță, păstrăv și ton. Cu somonul am mai avut de-a face. La fel și cu creveții. Dar să povestesc un pic despre această rețetă. Nu este complicată, nici de durată, rezultatul este plăcut și mai elegant decât alte feluri cu pește.

Citeşte mai departe »

Eton Mess cu ananas și bezea cu ciocolată caldă

ananas-dole-eton-mess-mici-46-of-74Cred că toată lumea știe cum se mănâncă ananasul tăiat rondele din conservă, nu? Se scoate întâi cu degetul arătător furculița fiecare rondea, se duce la gură și se ronțăie cu mare plăcere. La sfârșit de tot, se toarnă sucul rămas într-un pahar și se bea pe nerăsuflate. Acesta este procedeul standard folosit în această casă când este vorba despre ananasul auriu și plin de vitamina C (de trei ori mai multă decât în cel clasic) de la Dole. Asta dacă nu încropim repejor oareșce desert. Cum am făcut pentru postarea de față, după ce ne-am îndulcit bine cu ananas (deși, atenție! nu are zahăr adăugat).

Am luat câteva rondele de aur, le-am tăiat fin și le-am deshidratat în cuptor. Am luat și bucăți tăiate mic și le-am caramelizat. Apoi am completat cu frișcă și bezea. Și ananas direct din cutie, scurs. A rezultat un desert strălucitor și colorat, de la soare te poți uita, dar la el ba. Și nu-i nici greu de făcut.

Citeşte mai departe »

Prepelițe marinate în lapte, cu zbârgioci și coajă de lămâie (făcute pe grătar sau la cuptor)

prepelite in lapte mici-46Când am mâncat prima dată prepelițe mi s-au părut tare micuțe dar bune. Începusem să mănânc carne de pui (din comerț) din ce în ce mai rar și am ales această opțiune pe lângă puii trimiși de mama (sau carnea de rață).

Acum vreo două săptămâni, înainte să plecăm în vacanță, eram călare pe bicicletă trăgând după mine un pachet cu carne de prepeliță și ouă de vreo trei feluri de la Ferma Bună. Absorbită în gânduri- cum să gătesc carnea, ce să fac cu ouăle, ce deserturi să scot cu ouă de prepeliță, n-am observat că portbagajul s-a desprins din spate și cutia BUF! pe asfalt. Noroc că abia plecasem și încă nu intrasem încă în trafic că cine știe ce friptură plată și omletă cu ulei de motor ajungeau prețioasele din cutie.

Am ajuns acasă șontâc-șontâc pentru că între timp îmi trăsesem și o pedală zdravănă, cu zimți, în pulpa piciorului 🙂 Pe lângă bicicletă, ținând de portbagaj.

Morala: dacă sunteți băutor de cafea, prima dată, întâiaș oară când vă treziți de dimineață, băgați o doză. Că nah, nu funcționați la 100%

Revenind la prepelițe cum ziceam, chiar înainte de vacanță am decis să facem un grătar la părinții mei și după ce ne-am aprovizionat cu diverse de la piață, ne-am apucat de pregătit înaripatele cele mici.

Citeşte mai departe »

Oase coapte (din dragoste pentru măduvă)

Oase coapte mici-0617siteLa un moment dat, anul trecut, am primit o invitație de la Red Angus Steakhouse (prin Florin), și-am tras un ochi la ei pe site la menu și până am ajuns efectiv să mă așez la masă cu prietenii de suferință am repetat în gând “măduvă, măduvă, măduvă”. “Cu usturoi, cu ceapă, pe pâine prăjită. Mă-du-vă.”

Desigur, doar ce îmi făcusem acasă, singurică, o supă pho la care am folosit oase de vită cu măduvă din care am șterpelit câteva și le-am dat la cuptor.

Am ajuns prima la restaurantul situat în centrul vechi, prilej cu care am dat roată localului, ajutată de Ana Doaga.

Apoi m-am instalat la masă și-am așteptat cuminte pe cei ce n-au întârziat să apară: Mădălin, Ana (Easy peasy), Ana (Butter and Cream), Florin, Elena și Lavi.

Seara a fost frumoasă, prietenoasă, la fel ca și atmosfera din restaurant.

Citeşte mai departe »

Pizza Hut și mini pizze-le iPan #ilovePan

Pizza Hut mari CZ-67_pinterestAcum ceva vreme cei de la Pizza Hut, prin Golin Harris, mi-au trimis o scrisorică de amor și m-au întrebat dacă nu vreau să le fotografiez noile pizze mini, numite iPan.

Binențeles că am acceptat cu mare drag pentru că de câte ori am fost și mâncat pe la Pizza Hut (mai ales la Universitate pe când eram încă studentă) mi-a plăcut.

Înainte de ziua cu pricina, l-am sunat pe Radu să-l mai întreb una alta. Speram, cumva, ca ședința foto să se întâmple afară, la orele dimineții, și să folosesc din plin lumina naturală. Și chiar așa s-au și derulat lucrurile până la urmă.

Ajunsă la Pizza Hut de la lângă Howard Johnson, am stat vreo 15 minute la o cafea împreună cu Raluca și Adina de la Golin Harris și Ana (reprezentanta P.H.). Ne-am pus pe șervețele ideile și la punct desfășurarea programului de lucru. Fetele au fost receptive la ideile mele, eu le-am notat mental pe ale lor și, după ce ni s-au pregătit toate ustensilele, ingredientele și tăvile pentru servit, am mers afară pe terasă.

E bine să simți de la început cum sunt oamenii cu care vei lucra, e nevoie de puține cuvinte să exprimi ceea ce ai de făcut, ceea ce vei face, de ce faci un plating anume, de ce așezi ingredientele într-un anume fel. Carevasăzică, este bine să fii pe aceeași lungime de undă cu cei cu care faci echipă.

Citeşte mai departe »