Porumb copt la aburi (cu diverse bunătăți)

Porumb copt la aburi cu mirodenii (24 of 27)-Exposure2De o săptămână am devenit femeie de casă (adică nu mai merg la birou). Dar merg la piață însoțită de mama și nepoți așa șontâc-șontâc și ținându-mă de burtoi burtă. Pentru că nu mi se pare nimic mai trist decât să treacă vreme fără să știi ce-i nou la tarabe și cum mai evoluează marfa.

Ei bine, ultima dată am plecat cu gând să îmi iau pepeni (mulți pepeni, toți pepenii). Am tot visat să mănânc mult și rece și să stau apoi întinsă grohăind mormăind încet de plăcere.

Doar că am luat pepeni de 3 feluri, brânză, piersici, porumb, verdețuri multe, legume pentru supe, mure, agrișe, coacăze și tot așa. Dacă nu se umplea căruțul și nu mi se făcea milă de mama (că ea căra) mai luam și niscai cireșe și dovlecei.

Ce să zic, m-a reinspirat treaba aceea cu mâncatul de produse locale și de sezon pe care o tot aud la Foodbloggers Conference de ceva ani (nu că n-aș fi făcut deja acest lucru).

Și dacă tot m-am văzut cu frigiderul plin, m-am apucat de gătit: azi o supă, mâine o înghețată, poimâine o tartă și niște porumb copt, și tot așa, ținând cont de căldura din bucătărie și lucrând cât mai simplu și mai rapid.

Ingrediente pentru porumb copt la aburi

6 știuleți de porumb (proaspeți)
100 ml ulei măsline (puteți folosi și unt, eu am uitat să iau)
1-2 lingurițe fulgi chipotle
1-2 lingurițe paprika afumată
6-8 căței usturoi
1 lingură sare de mare (mare)
1 linguriță cimbru uscat (sau 2 de cimbru proaspăt)

Pentru servit

50 g parmezan
unt (opțional)

Așa, treaba cu aburul se face în două versiuni. Pentru cei care sunt mai norocoși și au deja cuptor cu funcție de aburi e mai ușor, pentru cei fără e nițel mai mult de muncă.

În primul rând se pune uleiul de măsline într-un vas adânc, se zdrobește usturoiul cu latul cuțitului apoi se taie mărunt, se adaugă în vas împreună cu paprika afumată, cimbrul uscat și fulgii de chipotle. Se amestecă bine și se lasă deoparte.

Varianta 1 (cuptor pe aburi): se încinge la 200 grade C, 25% aburi. Se pregătește o tavă de cuptor în care se pune hârtie de copt sau staniol. Am preferat staniolul de data aceasta pentru că am folosit o tavă perforată și trebuia să am margini ridicate să nu se scurgă lichid în cuptor. Evident, orice tavă este bună atâta vreme cât își face bine treaba.
Se ia fiecare știulete, se curăță de pănuși și mătasă și se unge bine cu uleiul din amestec. Se așază în tavă și se acoperă cu restul amestecului (mai precis, părțile solide din el).Se presară sare mare, după gust. Se bagă la cuptor și se lasă 30-35 minute. Se servește cu parmezan proaspăt ras și cu puțin unt (sacă simțiți nevoia).

Varianta 2 (cuptor clasic electric sau pe gaz) : se încinge la 200 grade C. Se pregătește o tavă de cuptor în care se pune hârtie de copt. Porumbul se curăță de pănuși și mătasă și se unge bine cu ulei. Se pun la final, peste, resturile solide din amestec plus sarea după gust. Fiecare știulete se îmbracă în staniol sau hârtie de copt (varianta mai economică este aceea în care se pun în tavă și se pune folie sau hârtie deasupra. Și pe care vă și sfătuiesc să o adoptați, mai ales dacă pregătiți mai multe porții decât mine. Se bagă la cuptor 20 minute acoperiți, apoi 10-15 minute neacoperiți pentru a se rumeni. Se scot, se presară parmezan proaspăt ras.

Noi n-am putut mânca tot așa că la cină am tăiat boabele de pe coceni și le-am băgat într-o salată cu telemea și chorizo. Am mâncat de ne-au mers fulgii.

Versiuni: brânză cu mucegai în loc de parmezan, brânză Cheddar, sos cald de brânză cu mucegai, limita e cerul!

Cum fac porumbul prietenii noștri de pe la alte bloguri culinare:

Teo, gospo- Porumb copt cu unt aromat (copt în pănuși)
Diana de la Țara mea inventată îl face cu cremă de unt și pătrunjel
Andra ne oferă o rețetă sofisticată de porumb la grill cu unt, sumac și salsa de roșii
Andie ne trimite un pic în Mexic cu o rețetă de porumb copt cu chili, unt și lime
Adela ne spune cum să salvăm un porumb ușor învechit
Radu ne zăpăcește nițel simțurile și face porumbul în tigaie, cu beurre noisette, ierburi aromate și chili

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Lasă-ne un comentariu