Aşa cum gândeam şi eu până acum 2 ani.
Nu neg, în copilărie mâncam dovleac copt cu zahăr şi scorţişoară făcut de mama sau bunica în fiecare toamnă. Dar la plăcinte mă strâmbam ca la toate urâţeniile pământului.
Ce s-a întâmplat acum doi ani? Am fost introdusă în lumea serilor de Passion4Cooking de către Electrolux. Am acceptat pentru că mi-a plăcut ideea şi am strâmbat din nas când am văzut că tema este „dovleacul”. Aşa că am săpat pe net în căutarea reţetei vindecătoare. Şi-am găsit-o în prezenţa unei tarte americane. Atâtea condimente şi lucruri dulci prin ea, au mai alungat acel gust pe care nu-l sufeream în copilărie.
În seara cu pricina, când toată lumea se chinuia să taie dovlecii şi să-i pregătească, Andreea învârtea de zor în risotto, Ana amesteca într-o tigaie mai mare decât ea, iar Marcel Iorga pregătea o supă cu aroma care mai de care. Iar eu, emoţionată toată, preparam aluat şi umplutură.
Supa de faţă e inspirată după reţeta Irey’s Kitchen, dar din cauza stockului folosit nu este vegană, ca a ei.
Şi să nu uit! N-aş fi cumpărat şi realizat această supă dacă nu m-ar fi sunat Brînduşa să-mi dăruiască o jumătate de monstru de dovleac crescut la ea în grădină.
Ingrediente necesare (6 porţii)
700-800 g dovleac
1 cutie lapte cocos
200-300 ml stock (legume, vită, pui- eu am avut de viţel)
1 ceapă mică
1 ardei iute uscat sau proaspăt
2-3 căţei de usturoi
1 linguriţă cumin
1 baton scorţişoară
1 linguriţă galangal ras sau uscat (uscat găsiţi la Băcănia Veche sau la Magazinul de Mirodenii, care vinde şi prin reţeaua Mega Image)
1 lingură ulei de dovleac (se găseşte la LIDL, Plafar şi magazine online)
4 linguri seminţe dovleac crude
sare după gust
coriandru verde
În primul rând se curăţă dovleacul de seminţe şi se taie în bucăţi mari. Se bagă la cuptor, la 180 grade C, vreo 4 minute (eu am folosit funcţia de abur şi aer fierbinte şi a durat cam 30 minute coptul). Cel mai bine este ca, după ce a trecut acest timp, să verificaţi dacă s-a înmuiat pulpa, cu o furculiţă.
După ce s-a copt, se scoate din cuptor, se curăţă de coajă şi se pune pulpa rezultată într-un vas încăpător.
Cât timp se răcoreşte niţel, se pune o oală pe foc cu uleiul de dovleac, seminţele de cumin, galangalul ras, ceapa tocată, doi dintre căţeii de usturoi tocaţi, batonul de scorţişoară. Se căşesc uşor fără a se arde seminţele şi se adaugă stockul.
Se lasă 10 minute pe foc mediu, apoi se scoate batonul se scorţişoară şi se toarnă totul peste dovleac. Cu ajutorul unui blender de mână pulpa de dovleac (împreună cu mirodeniile) se face piure.
Se adaugă laptele de cocos, 1 căţel de usturoi tocat mărunt şi se încorporează. Se mai lasă pe foc vreo 2 minute, cât să se reîncălzească.
Separat, se pun seminţele de dovleac într-un vas cu puţină sare şi se prăjesc.
Se serveşte supa fierbinte, cu seminţe de dovleac prăjite, fulgi de ardei iute uscat (sau felii subţiri de ardei iute crud) şi, dacă vă place, frunze verzi de coriandru.
Dacă supa aceasta nu a fost pe gustul tău poţi găsi şi aici:
Cu mere şi morcovi, de la Maya’s World.
Cu usturoi copt, de la Le Blog Piquant.
Cu pere şi caş moale de vacă, de la Cuina Bănăţană.
Cu ghimbir şi usturoi de la Beca’s Kitchen.
Cu ardei gras şi ghimbir, de la Edith.
3 Comments
Brindusa
28 octombrie 2013 at 18:37awww ce dragut 🙂
Retete vegetariene de Craciun - selectie - - Menta & Rozmarin
17 decembrie 2013 at 15:24[…] @KissTheCook ne tenteaza cu o supa vegana de napi porcesti (topinambur sau jerusalem artichoke). Nu stiu voi, dar eu vreau sa mai dau o sansa acestui […]
Supă cremă de dovleac (Hokkaido) cu paprika afumată și alune rumenite | KissTheCook
26 octombrie 2017 at 23:24[…] am aici o rețetă de supă de dovleac, dacă preferați alte mirodenii […]