Bine, nu eram singură ci într-o companie plăcută/ veselă/ nemaipomenită Hâc! Părerea mea.
Adică Georgi, Cristina, Miha, Andi. Şi-am gustat noi brânzeturi bune, însoţite de struguri, nuci şi fructe uscate.
Şi-apoi l-am ascultat cuminţi pe Virgil Ianţu spunând lucruri trăznite despre vinuri.
Şi ne-am apucat de degustat câteva din vinurile ce vor fi comercializate începând cu săptămâna viitoare la LIDL. Eduard Jakab ne-a explicat cum să gustăm şi să înţelegem un vin, ce vinuri merg în compania anumitor alimente.
Şi-apoi am degustat. Partea care mi-a plăcut a fost cea în care ne întrebam între noi ce gusturi simţim. Ce aroma are brânza franţuzească în compania vinului 1, 2 sau 3. Şi care ne-a plăcut cel mai mult.
Vinurile, în ordinea apariţiei (şi a dispariţiei) lor (de) pe masă:
1. Chateau la Fréynelle, 2011- un vin alb (cupaj) cu arome de citrice şi agrişe lăsând cu uşor gust de lut spre final, care a mers minunat cu brie şi brânză de capră.
2. Cabernet d’Anjou, 2012 (Domaine de la Dounière)- preferatul fetelor. Deşi Cristinei i-a făcut cu ochiul şi cel de deschidere.
3. Dauphine du Chateau Lafargue, 2011- untos, corpolent, cu arome de fructe roşii şi astringenţă ridicată- prferatul lui Andi.
Aşa că pe la final, când rămăseserăm la masă şi un domn ne-a întrebat ce dorim, am golit paharele în care era vinul pentru desert şi l-am cerut toate pe cel rosé. Vizualizaţi 4 femei (cu Ioana, prietena Mihaelei, 5) golind în acelaşi timp paharele de vin şi întinzându-le apoi spre sticlă? Drăguţ moment ^_^
Andi l-a ales pe cel roşu. Recunosc, pentru mine, acel vin a fost o surpriză. Prima aromă ce mi-a trecut prin minte a fost de unt bun, gras, uşor dulce. Apoi am gustat şi m-a trăznit tăria lui. Era puternic, corpolent, dominant. Lăsa în urma lui o astringenţă atât de pronunţată încât vreo 2 minute brânza de pe masă a avut şi ea gust mai puternic.
Am încheiat seara cu părere de rău, când tocmai începuserăm să petrecem mai bine. Andreea şi Xeni Runceanu tocmai încheiau un french can-can săltăreţ şi vesel.
Personal, nu am avut dureri de cap dimineaţă aşa că mă declar şi mai mulţumită de experienţă.
***
Partea cu vinurile nu este singura bună din această poveste, pentru că de luni (7 octombrie 2013) LIDL te invită să descoperi povestea vinurilor franţuzeşti iar această săptămână este cea a preparatelor franţuzeşti, şi vă zic sincer că deja am pus ochii pe cutia de rillettes!
Revenind la ele, vinurile: „In perioada 7 octombrie – 7 noiembrie 2013, vinuri de calitate, aduse din opt regiuni cu podgorii renumite din Franta sunt disponibile in magazinele Lidl din toata tara, la preturi avantajoase. Educator al gusturilor, Lidl te invata, in aceasta toamna, cum sa asociezi corect vinul cu mancarea preferata, cum sa degusti sau sa servesti un vin bun la fiecare masa.
Prin noua colectie vasta de vinuri frantuzesti, pe care o gasesti acum la Lidl, dar si prin intermediul sfaturilor utile incluse in catalogul dedicat, poti face acum cele mai bune asocieri intre aroma vinului si cea a preparatelor culinare pregatite.”
Cum spuneam în deschiderea acestui post, nu beau eu mult vin dar şi când îmi place unul… merg să-mi fac un stoc micuţ (de Cabernet d’Anjou, 2012 (Domaine de la Dounière)). Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.
3 Comments
Cristina
5 octombrie 2013 at 9:34A fost o seara frumoasa pentru ca am avut oameni faini langa mine!
Cătălina
5 octombrie 2013 at 23:37Mi-a facut placere sa ne revedem! >:D<
georgiana
8 octombrie 2013 at 21:46O seara foarte aromata, ma bucur ca v-am revazut.pup