Menu

Tăiţei de orez cu vinete caramelizate şi creveţi

Se pare că la mine cu provocările merge de minune, aşa că după ce am aflat că şi Bucătăresele vesele au un concurs care pune la bătaie cuţitele ceramice de la pentruacasa.com, m-am hotărât că e momentul să cumpăr încă un bilet la loto. Adică să pregătesc o reţetă cu vinete. Mi-am îndreptat iar atenţia către ceva mai exotic, şi am ajuns până la bucătăria thailandeză. În jurul căreia cred că voi mai poposi, căci tare mult mi-a plăcut.

Aşadar, avem acum tăiţei de orez cu vinete caramelizate, creveţi, morcovi şi ceapă verde călite cu susan, toate împrietenite de un sos cu roşii, sos de soia, lime, miere şi usturoi. Ei, cum sună? Eu nici după ce am mâncat nu m-am oprit din salivat.


Pentru 4 porţii, avem nevoie de următoarele:
300g de creveţi mari decorticaţi sau 600g nedecorticaţi (de preferabil proaspeţi, dacă folosiţi din cei congelaţi, ţineţi cont că lasă apă destulă la decongelare)
2-3 vinete, în total cam 600g
300g tăiţei de orez
2 morcovi
o legătură de ceapă verde (4-5 fire)
4 linguri de seminţe de susan
o cană de suc de roşii / passata
2 lămâi verzi – lime
4 linguri de sos de soia normal / 6 dacă folosiţi din cel light
3 linguri de miere
4 căţei de usturoi
o mână de coriandru proaspăt
ulei de măsline

Procedura nu e complicată, trebuie doar să aveţi grijă să le pregătiţi pe toate înainte de a le pune pe foc, căci pe foc totul se va întâmpla foarte repede şi nu veţi avea timp.

Pentru început, punem câteva beţişoare de bambus la înmuiat în apă. Pregătim apoi creveţii. Îi decorticăm dacă este cazul şi îi spălăm. Eu le-am păstrat codiţele, îmi par mai aspectuoşi aşa. Îi punem la frigider, până când le vine rândul. Dacă folosim creveţi congelaţi, avem grijă să-i decongelăm la temperatura camerei cu suficient timp înainte.

După aceea, ne ocupăm de vinete, le spălăm şi tăiem cubuleţe mari, cam 2cm pe latură, le punem într-un castron şi le presărăm cu sare.

Pentru sos, spălăm lămâile verzi şi le stoarecem zeama, curăţăm căţeii de usturoi şi îi tocăm mărunt. Într-un castron punem sucul de roşii, usturoiul, mierea, sosul de soia şi zeama de lime. Amestecăm bine şi asta e cu sosul.

Separat, curăţăm de coajă şi spălăm morcovii şi apoi îi tăiem beţişoare fine. Curăţăm apoi ceapa verde şi o spălăm şi o tăiem pe diagonală, obţinând niste rondele lungi. Le punem pe ambele deoparte.

Ne întoarcem la vinete, care observăm că au lăsat zeamă. Le scoatem din bol şi le punem pe un prosop de hârtie şi le presăm uşor cu un altul, astfel încât să eliminăm zeama cu care s-au îmbibat. Apoi, le stropim cu o parte din sosul preparat mai devreme. Încingem bine o tigaie de teflon şi punem 3-4 linguri de ulei de măsline în ea. Adăugăm vinetele şi le frigem aproximativ 10 minute pe toate părţile, până se carmelizează mierea şi sosul de soia. Dăm tigaia deoparte.

Pregătim apoi frigăruile de creveţi. Înfigem beţele de bambus în creveţi prinzându-i în ambele capete şi cu grijă să fie aliniaţi la fel. Apoi, le udăm cu sos din belşug. Într-o tigaie antiaderentă, încinsă bine, punem 2 linguri cu ulei de măsline şi apoi frigăruile. Le frigem rapid, câte două minute pe fiecare parte şi apoi le luăm de pe foc.

Într-o tigăiţă mică de sos, sau într-una normală de teflon încinsă şi aceasta bine, punem alte două linguri de ulei de măsline. Peste el morcovii şi ceapa pe care le-am pregătit mai devreme. Le călim foarte rapid, amestecând din când în când, doar cât să se înmoaie puţin morcovul iar ceapa să-şi mai domolească din iuţime. După 3-4 minute, adăugăm şi susanul şi după încă un minut oprim focul.

Într-o oală mare fierbem 2-3 litri de apă cu sare. Când fierbe, adăugăm tăiţeii de orez. După ce fierb 3 minute îi răsturnăm într-o sită şi-i trecem printr-un jet cu apă rece. Apoi, îi amestecăm imediat într-un bol mare cu sosul rămas. Punem peste tăiţeii cu sos morcovii cu ceapa călit, vinetele caramelizate, coriandrul tocat mare şi amestecăm din nou.

Servim tăiţeii în boluri, adăugând 5-6 creveţi pentru fiecare porţie şi wedges de lime alături. Poftă bună!

Notă: o variantă vegetariană se obţine foarte uşor, înlocuind creveţii cu tofu, care poate fi caramelizat similar după ce îl stropim cu sos din belşug.

15 Comments

  • animaloo
    4 octombrie 2011 at 13:30

    reteta scrisa cu picioarele. Dezlanat si desuet. Cu diacritice si fara engleza.

    Noroc cu pozele despre ulei care „se scurge usor la vale precum firul vietii”

  • Ana
    4 octombrie 2011 at 13:33

    Care se scurge de trei ori (!!!) la vale precum firul vieții. Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului.

    Știu, nu-s suficient de *cool* 🙂

  • Dli
    6 octombrie 2011 at 14:41

    Vinetele pot strica totul. Daca ai noroc iti reuseste si cu siguranta iti va placea.

  • Ana
    6 octombrie 2011 at 15:02

    Din fericire, in bucatarie de mult prea putine ori chiar e nevoie de noroc. In rest ca peste tot: multa munca si pasiune si poti fi foarte bun.

  • Antonina
    9 octombrie 2011 at 21:44

    Felicitari pentru premiu ! uite asa m-a facut sa dau click pe link 😉 Delicioasa reteta! o seara faina!

  • Ana
    9 octombrie 2011 at 22:13

    Multumesc frumos Antonina :), bun venit pe la noi, te mai asteptam!

  • PentruAcasa.com
    10 octombrie 2011 at 9:46

    Felicitari! Interesanta reteta si frumoase poze! Sa te bucuri de premiu.
    Te asteptam cu impresii dupa ce le folosesti!

  • Ana
    10 octombrie 2011 at 9:51

    Multumesc frumos pentru premiu! O sa povestesc cum e noua experienta de indata ce ajung minunile ascutite 😀

  • zilahi adela
    10 octombrie 2011 at 11:24

    Felicitari pentru premiu, super reteta si super prezentare! O zi minunata!

  • catkitchen
    10 octombrie 2011 at 13:43

    felicitari ptr noua achizitie !!!! … asa am decoperit si eu inca un blog care merita vizitat !!!
    o saptamana frumoasa!!!

  • Ana
    10 octombrie 2011 at 13:59

    Multumesc frumos fetelor! O saptamana frumoasa si gurmanda si voua 😉

  • liana10
    13 octombrie 2011 at 2:32

    Felicitari pt. premiu si sa folosesti sanatoasa cutitele!!

  • pansy
    14 octombrie 2011 at 22:27

    uite ca in felul asta am aflat si de blogul tau ! si mi-a placut tare ce am gasit pe aici.

  • […] 39.Ana PobleanuTaietei de orez cu vinete caramelizate si creveti […]

  • […] concursului este Ana Pobleanu cu reteta Taitei de orez cu vinete caramelizate si creveti .Ana ne-a placut mult cum ai descris si prezentat reteta.Felicitari!!!Asteptam datele tale de […]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.