Reţete cu tag-ul ‘gustare’

Guacamole – dip mexican cu avocado

Guacamole este alături de salsa printre cele mai celebre dip-uri sud-americane. La noi nici macar nu exista cuvântul cu care să traducem acest tip de sos care să se mănânce în acest mod, ar semăna cu fondue-ul franţuzesc cu marea excepţie că fondue-ul este mai mereu procesat termic şi în final un sos “topit” :). Avocadoul m-a fascinat de când l-am gustat prima oară, mi se pare că nu seamănă cu nimic altceva iar guacamole-ului pe care îl prepar i-a evoluat gustul pe măsură ce m-am convins de importanţa fiecărui ingredient.

Am făcut în alte dăţi guacamole în care am înlocuit coriandrul, atât de rar găsit pe la noi, cu pătrunjel, lime-ul cu lămâie normală şi ceapa roşie cu ceapă verde sau albă, dar până la urmă varianta originală îmi pare de departe cea mai bună. Mai ales coriandrul consider că nu poate fi înlocuit cu pătrunjel, cele două doar arată asemănător, gustul este complet diferit.

Citeşte mai departe »

Mini aperitive cu somon afumat (partea 1)

Acum ceva vreme, mai precis prin decembrie, a fost ziua mea. Mi-am strâns în jur, ca o cloşcă, prietenii apropiaţi şi le-am pregătit câte ceva de-ale gurii.

Ana, Radu, Ruxi, Dan, Ioana, Sid, Puf, Dark, Jo, Cosmin, Miha au venit rând pe rând instalându-se la wii, la bucătărie sau s-au încins la vorbă.
Probabil că i-am mai amintit şi în alte posturi şi o voi face de câte ori voi simţi nevoia să îi strâng în jurul meu. Sunt toţi oameni speciali, cu care împart şi bune şi rele, fie ele în viaţa reală, fie în Azeroth ( 😀 ).

M-am gândit cam o săptămână la ceea ce trebuie să le gătesc. Am zis că nu trebuie să includă carne de porc de vreme ce în curând trebuia să fie Crăciunul şi ştim cu toţii cam ce prăpăd şi ce festinuri sunt atunci.

Aşa că am făcut câteva aperitive cu peşte, o friptură de berbecuţ la cuptor, vreo două feluri de salată şi am încheiat tot cu o prăjitură de brânză cu ciocolată neagră şi albă.

Reţeta de azi este adaptată dintr-o carte cu 200 feluri de brioşe şi cupcakes.

Eu am făcut mai puţine aperitive decât ar ieşi normal din cantitatea de ingrediente de mai jos, reducând totul la jumătate.

În principiu vă ies 18 bucăţi mari (dacă aveţi tavă cu 12 alveole pentru brioşe normale- mari) sau 40 aperitive mici (dacă aveţi tavă cu 24 alveole pentru mini brioşe).

Citeşte mai departe »

Salată de vită cu ciuperci

Încheiem săptămâna dedicată mâncării chinezeşti cu o salată din carne de vită, ciuperci şi alte bunătăţi.
Poate vă va părea puţin cam complicată dar nu este chiar aşa.

Vă recomand ca atunci când o asezonaţi, să insistaţi şi pe condimente ceva mai puternice la gust, altfel, ea salata în sine va fi destul de simplă la gust.

Reţeta este luată şi adaptată din cartea 500 chinese recipes.

Citeşte mai departe »

Morcovi cu portocale şi pesto american

Istoria acestei reţete este lungă şi pe alocuri amuzantă, cel puţin aşa mi se pare mie acum, după ce am trecut peste şocurile de moment. M-am inspirat din una din cărţile lui Jamie Oliver şi am ajuns la aceşti morcovi fierţi puţin şi apoi copţi cu verdeţuri, portocale şi usturoi.

Apoi, m-am gândit eu că n-ar merge deloc rău nişte pesto pe morcoveii mei, aşa că am dat iama în tufa de busuioc şi am ciopârţit-o cu sârg. Am spălat frunzele de busuioc şi le-am luat la pisat bine în mojarul de ceramică pe care mi-l cumpărasem cu vreo 2 săptămâni în urmă.

Citeşte mai departe »

Pere umplute cu gorgonzola

Din seria începută acum câteva zile cu aperitive simple italiene, pe care le-am servit invitaţilor cu ocazia îmbătrânirii cu încă un an, face parte şi reţeta de astăzi: pere umplute cu gorgonzola. Simplu de preparat – sau mai degrabă aranjat, că nu e mai nimic de preparat la ele, rafinat şi cu un impact deosebit atât pentru ochi cât şi pentru papilele gustative.

Reţeta poate fi servită şi de vegetarieni, caz în care săriţi peste partea cu jambonul de parma.

Citeşte mai departe »

Ciuperci umplute cu Cheddar şi sos de roşii

Reţeta de sos de roşii cea mai cea am aflat-o tot de la celebrul Jamie Oliver. De la el a venit şi ideea de a face ciupercile la cuptor cu sos de roşii, ciuperci pe care le tot dezbat de multă vreme, având deja la îndemână mai multe variante. Le umplu cu gorgonzola sau cu trei tipuri de brânză dacă masa pe care o pregătesc e mai degrabă italiană, le umplu cu brânză de burduf dacă vreau să fie mai româneşti sau le arunc pur şi simplu într-o tavă în cuptor sau pe grătar unse cu unt şi presărate cu sare şi piper dacă nu am chef de prea multe sofisticăţenii. Merg servite ca un antreu cald mai consistent dacă felul doi necesită mai mult timp ca să fie pregătit şi vrem să nu chiţăie invitaţii de foame sau chiar în loc de masa de seară dacă nu avem un apetit chiar fioros.

Citeşte mai departe »