Menu

Rösti din cartofi cu kale și frunze de salvie

Și sub formă de sandwich cu brânză cheddar la mijloc. Și cu smântână. Dar pentru întreaga rețetă trebuie să citiți un pic mai jos.
Cu rețeta aceasta am reușit să mă împac cu kale. Această varză, furajeră ea de fel, atât de mult iubită peste hotare. Pe aici prin Finlanda se cultivă o destul de des, cam toată lumea are prin grădină. Soacră-mea a avut 3 feluri anul trecut.

 

De ce am fost eu supărată pe kale? Pentru că prima variantă cultivată de mine a fost cea numită „Rusească roșie” și era oarecum amăruie, cu gust stăruitor de varză, destul de neplăcut, aș zice. Apoi am încercat și Negru de Toscana, dar nici acolo nu m-a convins s-o iubesc sau măcar să o admit în mâncare din când în când. Acum soacră-mea m-a întrebat la ultima vizită dacă vreau kale. Și am zis așa cu juma de gură că da. Și m-am trezit c-o sacoșă de kale verde crud, creață pe margini, numită ea și Kale…ăăă creață sau scoțiană.

Ieri seară am făcut o supă de dovleac copt și am acompaniat-o și niște chipsuri de kale iar azi am băgat această rețetă. Inspirația a venit cumva de la feed-ul google care m-a trimis la un site cu rețete vegane (Delightful Vegans) unde era și cea de față dar mult mai simplă.

Și azi am făcut-o cu mare poftă. Așadar, pentru rösti din cartofi cu kale și salvie, aveți nevoie de următoarele ingrediente (4 porții simple sau 2 porții tip sandwich):

Pentru rösti

7-8 cartofi mici și medii (cam 500-600 g)
4-5 frunze de kale de mărime medie
10-15 frunze proaspete de salvie
4 linguri ulei
sare, piper

Pentru servit

50 g brânză cheddar
2 linguri mari de smântână fermentată
chives/ pătrunjel
*10-20 migdale ținute în apă fierbinte 1-2 ore
(dacă nu le folosiți, le ronțăiți în timp ce pregătiți masa)

Se curăță cartofii de coajă, se spală bine și apoi se rad pe răzătoarea mare. Se storc foarte bine de zeamă și se lasă deoparte.
Frunzele de kale se spală în jet de apă apoi se bagă într-o centrifugă de salată și se scurg bine de apă. Se tare sau rup în bucăți mici. Se pun peste cartofi și se amestecă cu mâinile. Se adaugă sare și piper după gust. Se imparte compoziția în 4.

Într-o tigaie (de fontă dacă aveți) care nu lipește, se pune o lingură de ulei și se lasă la încins fără fumegare. Apoi se ia un sfert din amestecul de cartofi și kale și se aplatizează între palme. Eu am încercat să fac ceva rotund dar Erik țipa prin jurul meu de foame și m-am concentrat cu greu :)). Se pune în tigaie, se lasă 1-2 minute la foc măricel apoi se lasă foc mic-mediu și se verifică după 5-6 minute dacă rösti este rumenit. Ideea e că trebuie să se facă și spre interior, deci ideal ar fi să nu fie foarte groși (1-1,5 cm este ideal). Înainte de întoarcere, pe partea nefăcută se presară câteva frunze de salvie. Se prăjesc apoi și pe această parte. Se scoate un rösti pe farfurie, și cât este fierbinte se presară jumătate din cantitatea de brânză deasupra. Se mai face un rösti și se așază deasupra. Apoi se pregătește porția a doua în același fel.

Cât timp sunt gata, se curăță migdalele de coajă și se desfac în jumătăți. Cepșoara se spală, se scurge și se toacă mărunt.

Servire: rösti cu cheddar la mijloc, o lingură de smântână deasupra, chives și migdale. Temerarii își pot pune deasupra, frumos și elegant, câte un ou poșat (Cum se face? Uite aici). Doar că eu m-am grăbit 😛

Alte rețete de rösti, de la prietenii mei:

Simplu și perfect rotund la Oana de la Savori Urbane
Simplu, în mic dejun combinat cu ouă și andive proaspete la Andie
Micuți, cu șalotă și ou, pe site-ul Laurei Teodora
Din cartofi fierți în coajă, serviți cu cremă de brânză, la Cristina

4 Comments

  • Cristina Toth
    13 octombrie 2018 at 10:27

    Cat de bine arata!!! Incearca kale tempura. Poate o sa iti placa.

  • Cătălina
    16 octombrie 2018 at 8:15

    Incerc! Merci de sugestie :*

  • claudia
    19 februarie 2019 at 4:27

    Frumoasa prezentare. Eu asociam kale cu o salata, nu cu o varza. Incerc si eu sa o introduc in alimentatie, am inteles ca este foarte sanatoasa. Ce m-am mirat la chiftelutele tale, ca au stat legate fara sa pui ou in compozitie.
    p.s. Erik e de milioane…

  • Cătălina
    19 februarie 2019 at 16:02

    Stau, stau. Dupa ce se rumenesc bine pe o parte sunt si mai bine consolidate si le poti intoarce usor. cand le pui prima data se pot desface, dar odata aplatizate si rumenite, totul e in regula. Sa le incerci, sunt tare bune 🙂

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.