Menu

Supă de morcovi pe repede înainte

Supa de morcovi (18 of 19)Știu că mai așteptați niște rețete de înghețată (și am vreo 3 în pending) dar azi am deschis frigiderul și l-am întrebat: „Nenică, ce să mai gătesc? Ce să mai gătesc fără să leșin de cald în bucătărie?” Binențeles că a făcut pe tăcutul cu mine, ca orice frigider ce muncește să țină chestiile reci pe caniculă. Dar m-am uitat în compartimentul de legume și am găsit acolo ceapă roșie, morcovi și-un pak choy tristuț și cu melci prin el. Melci pentru că a venit din solar de la Ecoshopping.

Așa că supa de morcovi a fost, pe repede înainte.

Ingrediente pentru supă de morcovi (4-6 porții)

5-6 morcovi mari
2-3 cepe tinere medii
5 căței usturoi
1 ardei gras roșu
1 pak choy
(opțional, că nu se găsesc pe toate drumurile)
1 linguriță chimen (chiar două pentru cei curajoși)
3 linguri unt nesărat
2 linguri oțet balsamic
sare, după gust

Pentru servire

10 nuci (românești sau pecan)
100 g feta de capră
ulei de nuca

Treaba stă cam așa și, din păcate, nu vă scutește de căldura din bucătărie decât dacă lăsați chestii pe foc și apoi fugiți undeva la adăpost, mai intrați să amestecați și tot așa până-i gata. Altfel, există și opțiunea de a coace toate legumele la cuptor pentru o caramelizare rapidă, uniformă și care nu necesită amestecare de vreun fel (ca la fonduri).

Așadar, se spală toate legumele și se taie bucăți mari: morcovii rondele, cepele felii pe lungime, usturoiul se lasă întreg, ardeiul gras în felii mari, pak choy-ul bucăți de 1-2 cm (numai partea albă).
Dacă optați pentru aragaz, se pune o lingură de unt într-un wok mare și adânc, se încinge și se fac legumele în el (de preferat în două tranșe ca să puteți amesteca și să se caramelizeze uniform, cât de cât). Spre final se adaugă și o lingură de oțet balsamic.

Dacă optați pentru cuptor, se amestecă legumele cu 2 linguri de oțet balsamic, sare și o lingură mare de unt. Se dau la cuptor la 180 grade C vreo 20 min. Dacă după copt/sau ținut în wok sunt încă al dente, le puteți fierbe încă vreo 10 minute în apă curată cu sare.

Așa, urmează partea în care se pun legumele (tot în tranșe) împreună cu sarea și chimenul într-un blender (+ apă de la fiert) și se fac supă cremă.

Crema asta caldă-fierbinte nu se lasă așa de capul ei ci i se adaugă celelalte linguri de unt, în timp ce se amestecă ușor cu un tel. Să fie mai carifelată, zic.

Se servește cu nuci prăjite, feta sfărâmată, ulei de nucă și mentă (dacă doriți).

1 Comment

  • Echipament Dezinsectie
    12 decembrie 2016 at 0:11

    In ultima perioada am incercat o groaza de super creme, nu stiu cum de nu m-am gandit si la cea de morcov. Asta va fi clar pranzul de maine, deja salivez.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.