Menu

Prăjituri cu bere neagră. Bonus: înghețată cu bere neagră. Powered by Silva Dark

Prajitura cu bere silva mici (102 of 103)Bonus: înghețată cu bere neagră. Ați citit bine.

Să zicem că nu este prima dată când la noi se gătește cu bere și nici când executăm această prăjitură incredibil de moale, umedă și gustoasă. Doar că de cele mai multe ori o combinăm cu frișcă și cu fructe acrișoare. Azi am încercat o altă variantă. Și-am copt-o sub formă de brioșe. Cum Juha a pregătit cam multă bază, o parte din ea a devenit o prăjitură mai mare (cam 20 cm diametru). Pe care am îmbrăcat-o într-o cămașă nerușinată de caramel și nuci pecan.

Recunoaștem că am avut un impuls de la Silva care ne-a provocat să pregătim ceva cu berea Silva Dark.

În week-end-ul trecut am fost la Gourmet Festival (prima ediție). Pe lângă mâncărurile de (aproape) toate națiile, demonstrațiile de gătit ținute de către bloggeri și bucătari români, ne-am delectat din când în când cu câte o bere binemeritată– Juha mai mult pentru că eu nu pot, dar voi recupera în câteva luni tot ce-am „pierdut” în ultimul timp.

Revenind la gătitul cu bere neagră și la acel gust puternic de caramel pe care-l aduce, vă invit mai jos să vedeți rețetele. Ambele au fost pregătite de Juha, apropos, eu doar l-am asistat. Mai departe îl las pe el să prezinte situația.

Ingrediente pentru înghețata cu bere Silva Dark (pentru 1 litru de înghețată)

8 gălbenușuri
400 ml smântână dulce 30%
400 ml lapte de 3,5%
125 g zahăr pudră
1 păstaie vanilie

250 ml Silva Dark
2 linguri miere

Se începe prin a pregăti siropul de bere neagră: se amestecă berea cu mierea, se pun pe foc până încep să fiarbă și apoi se lasă focul mic până când se obțin circa 50 ml sirop. O să întrebați de ce nu am folosit direct bere. O cantitate prea ridicată de apă în conținutul bazei de înghețată ar duce la formarea de cristale de gheață cam mari și nu prea ne dorim acest lucru. Așa că, prin fierbere, se evaporă o mare parte din apă.
Se lasă la răcit.

Apoi se prepară baza de înghețată, cea simplă, cu vanilie adică. Se bat gălbenușurile împreună cu zahărul pudră până devin pufoase. Separat, se amestecă și pun într-o cratiță smântâna dulce și laptele. Se adaugă semințele și păstaia de vanilie și 3 linguri de sirop de bere neagră Silva și se pun pe foc mic. Se aduc la punctul de fierbere fără a le lăsa însa mult timp pe foc. Se amestecă în tot acest timp. Se iau de pe foc, se scoate păstaia de vanilie și apoi se adaugă amestecul peste gălbenușurile bătute. Treaba aceasta se face puțin câte puțin pentru a obișnui ouăle cu temperatura ridicată. După ce tot amestecul cu lapte și smântână a fost încorporat, se pune totul înapoi în cratiță, pe foc mic, și se lasă la îngroșat amestecând continuu pentru a nu se lipi. Cel mai bun test pentru a vedea dacă este gata este acela făcut pe spatele unei linguri de lemn. Se ia de pe foc și se pune într-o baie de apă rece (eventual cu gheață). După ce se răcește, se lasă la frigider măcar o oră.
După această oră, se pune baza în mașina de făcut înghețată și se lasă până când se întărește. De cele mai multe ori, înghețata mai trebuie să stea o oră- două la congelator așa că se pune în recipiente de plastic, curate (și cu capac). Înainte de acest lucru însă, se toarnă restul siropului și se amestecă ușor cu coada de la furculiță. Nu se amestecă perfect ci să se mai vadă culoarea siropului ici colo.

Cât stă înghețata la congelator se pregătesc prăjiturelele cu bere Silva Dark.

Ingrediente necesare pentru prăjitură cu bere neagră și nuci pecan (Atenție! Din această compoziție pot ieși 2 tăvi și jumătate de prăjiturele tip muffin sau 1 tavă și jumătate de prăjiturele plus o prăjitură mai mare cu diametrul de 20 cm)

250 g unt 82%
250 ml Silva Dark
75 g cacao pudră
275 g făină albă din grâu
2 lingurițe bicarbonat de sodiu
300 g zahăr muscovado
2 ouă
150 ml smântână fermentată
1 linguriță extras de vanilie

Pentru nucile pecan învelite în caramel

50 g zahăr
2-3 linguri apă
20 nuci pecan

În primul rând, se încălzește cuptorul la 180 grade C.

Se topește untul într-o cratiță, se adaugă apoi berea. Se amestecă, se ia de pe foc și se adaugă zahărul și cacaua. Se încorporează ușor. Separat se pun împreună făina și bicarbonatul de sodiu. Se bat ouăle, smântâna fermentată și extractul de vanilie împreună apoi se adaugă peste cel cu unt, bere, zahăr și cacao. La final se adaugă treptat și cel de făină cu bicarbonat.

Se amestecă bine pentru a nu se forma cocoloașe.

Se pregătesc tăvile de muffins cu hârtie specială sau se ung cu puțin ulei. Noi am testat și o tavă de mini savarine. Ce a rămas pentru că nu am avut mai multe tăvi de acest tip, am turnat într-o tavă rotundă cu diametru de 20 cm.

Timpii de copt au fost, desigur, diferiți: la cele mici 15-20 minute, la prăjitura mare 40 minute. Se pot testa cu o scobitoare dar trebuie ținut cont de faptul că trebuie să fie umede și moi.

Se lasă la răcit, se servesc cu înghețată și fructe roșii acrișoare.

Prăjitura mare se îmbracă în nucile pecan trecute mai întâi prin caramelul încă fierbinte (făcut, desigur din apă și zahăr). Tot caramelul se toarnă și el peste.

Lăsând rețetele la o parte, ieri am mai aflat ceva nou:

7 iunie 1958: La București, Iolanda Balas a stabilit recordul mondial la săritura în înălțime – 1,78 metri, record pe care avea să-l bata de 11 ori la rând până în 1961 când a ajuns la 1,91 metri. Lucrurile bune se construiesc în timp.
Cam la fel e și cu înghețata, și cu berea Silva Dark. Și cu orice chestie cât de măruntă care vă trece prin viață. Care pornește de la idee și, prin multă muncă ajunge treptat la ceva concret.

1 Comment

  • eM
    12 iulie 2016 at 18:49

    Wooow! Inghetata? Silva neagra? Sounds interesting. Me = curious!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.