Rețeta de față a fost preluată de Juha de pe un site din care se inspiră de cele mai multe ori când dorește să gătească mâncăruri de-acasă (Valio fiind unul dintre cei mai mari producători finlandezi de lactate- colectează lapte de la fermieri și îl procesează).
În afara acestor mici detalii, trebuie precizat că această rețetă face parte dintr-o colecție frumoasă de rețete scandinave, a doua etapă a proiectului culinar început de Savori urbane, The Food Connection, la care participă 24 bloggeri români. Gazda din această lună este Teo Rogobete și la ea pe site veți găsi mai multe detalii.
Vă las, așadar, în compania lui Juha și a felului în care el lucrează aluaturile: relaxat, simplu, bun.
Rețeta originală se poate găsi aici. Noi am folosit alt tip de brânză pentru că nu am găsit aici ce ne trebuia.
Ingrediente pentru Floare din aluat cu cremă de brânză și afine (mustikkanyhtopulla)
640 g făină + puțină pentru manevrarea aluatului
250 ml lapte dulce
1 ou
7 g drojdie uscată (mai precis, un plic)/25-30 g drojdie proaspătă
60-80 grame zahăr tos
75 g unt
1,5 linguriță cardamon praf
0,5 linguriță sare fină
Ingrediente pentru umplutură
200 g cremă de brânză (sau mascarpone, ricotta scursă de apă, quark, altele similare)
100 g afine (de preferință sălbatice, noi am pus unele de cultură, congelate (foarte bune) pentru că suntem în extra sezon)
Ingrediente pentru uns
1 ou
Afinele sunt luate de la Foodie Family.
Se încălzește laptele (cât să puteți pun mâna în ele fără să vă frigeți- 36 grade C, maxim). Se adaugă apoi un ou, cardamonul, sarea, zahărul și se amestecă. Separat, într-un vas încăpător se pune făina și drojdia de bere. Se amestecă ușor cu mâna.
Într-un castron mai mare se pune laptele cu ou și se adaugă treptat amestecul de făină. Se încorporează cu răbdare, se topește untul și se toarnă peste aluat apoi se frământă până când devine cuminte și nelipicios. Se acoperă cu o pânză și se lasă la dospit până când își dublează volumul (între 30-60 minute).
După ce s-a scurs acest timp, se presară făină pe masa de lucru, se pune aluatul, se scoate ușor aerul din el (prin presare cu palma) și se taie în trei părți egale.
Se pornește cuptorul și se lasă la 200 grade C. Se pune o foaie de copt într-o tavă de cuptor.
Fiecare parte se întinde într-un cerc cu diametrul de 26-30 cm. Se ia jumătate din crema de brânză, se întinde pe foaia 1 de aluat, se presară jumătate din cantitatea de afine. Apoi se ia foaia a doua, se unge cu cealaltă jumătate de cremă de brânză, se pune peste prima foaie, se presară restul de afine.
Se ia a treia foaie de aluat și se pune deasupra celei de-a doua. Se ia apoi un cuțit, se pune un pahar pe centrul cerculul de aluat și se taie 10-12 felii (Juha nu a folosit pahar pentru că este inginer și îi cam ies toate la calcul). Se apucă două câte două felii și se răsucesc una în sens opus celeilalte de două-trei ori. După ce sunt toate răsucite, se bate bine ultimul ou și se unge floarea peste tot (la suprafață).
Se lasă la crescut încă 15 minute apoi se bagă la cuptor pentru 30 minute.
Se scoate din cuptor, se lasă la răcit vreo 10 minute apoi se poate consuma. Cu o cană de lapte cald sau cafea alături.
A doua zi este perfectă la micul dejun.
Alte idei de flori sau sori din aluat de diverse forme și cu diverse umpluturi găsim la:
1. Laura de la Rețete ca la mama- cu scorțișoară
2. Miha de la Dulciuri fel de fel- cu nucă și scorțișoară
3. Violeta de la Caietul cu rețete- în formă de soare, cu nucă și scorțișoară
4. Lena de la LaLena- o ingenioasă floare din felii rulate cu umplutură de mac
5. Cristina de la Diva în bucătărie- cu nucă și scorțișoară
6. Oana de la Savoare în bucate- cozonac floare cu umplutură de gem de mure
7. Adriana de la Dragostea în bucate- floare cu umplutură de brânză și mărar
13 Comments
adnia
10 mai 2015 at 19:08ce frumoasa a iesit floarea! vazusem si eu mai demult poze cu asa ceva, dar nu m-am prins imediat cum au fost facute „petalele” florii. Multumesc pentru explicatii si poze!
Oana Igretiu
10 mai 2015 at 20:46In sfarsit o „floricica” pe gustul meu, cu umplutura cremoasa si cu fructe! Felicitari! Ce afine faine ai primit de la Monica!
Cătălina
10 mai 2015 at 22:17Da, le crește tatăl ei. Cumpăr toată vara de la ea 🙂
Cătălina
10 mai 2015 at 22:18Mă bucur că îți place, Daria 🙂
Cristina
11 mai 2015 at 13:36Arata sensational, asa ca o voi incerca si eu… cu affine de la aceeasi sursa! 🙂
Teodora
11 mai 2015 at 16:42pfoaaaaa ce bine arata! de cand ai pomenit de afine am ramas vrajita si acum duc munca de convingere cu mine insami ca nu vreau sa gatesc o bomba calorica :)))) presimt ca o sa pierd
Cătălina
11 mai 2015 at 19:44Mi se intampla si mie destul de des :))
8 linkuri pentru pofta de mancare | Too Dear
15 mai 2015 at 3:46[…] afine, are mari sanse sa fie pe gustul meu si bucataria nordicilor este una din preferatele mele. Mustikkanyhtopulla se pare ca este termenul finlandez folosit pentru floare din aluat cu crema de branza si […]
Miriam
26 mai 2015 at 19:24Tocmai am bagat-o la cuptor, facuta intocmai ca a voastra. Deja arata minunat si cruda, can’t wait to take it out 🙂
Cătălina
27 mai 2015 at 22:36Ma bucur si sper sa-ti placa. Noi o sa facem si cu alte fructe la un moment dat.
Codruta
28 iulie 2015 at 9:29Aseara am incercat-o, afinele m-au convins, dar mi se pare ca ii lipseste ceva ( nu e nici dulce nici sarata), crema de branza folosita: mascarpone.
Cătălina
28 iulie 2015 at 10:52Buna Codruta, iti multumim mult ca ai incercat reteta noastra. E adevarat ca nu este prea dulce dar noi suntem intr-o perioada cand mai scadem din zahar si ne-am cam obisnuit cu moral. Cred ca ar fi o solutie buna ca dupa ce o scoti din cuptor sa ii dai cu un strat de miere. 🙂
Multumim inca o data!
Coroniță de Crăciun cu afine și mascarpone. Și culoarea anului 2018 | KissTheCook
22 decembrie 2017 at 21:46[…] ingrediente de la rețeta de Melci cu scorțișoară, pecan și caramel cu ingrediente de la Floare din aluat cu cremă de brânză și afine. Și-a ieșit o coroniță gustoasă și simpatică. Din care copilul a mâncat cu poftă (îi plac […]