Arhiva categoriei ‘Uncategorized’

Înghețată cu levănțică și salep

Din ciclul “ai grijă câtă levănțică pui în desert ca să nu faci săpun”, aproape că am comis-o. Noroc că m-a domolit Juha că alfel făceam parfumerie în casă și o înghețată imposibil de mâncat.

Rețeta de azi este o amestecătură de flori. Și salep. Mi-aș fi dorit să mai găsesc toporași (grădinile au fost pline!) și să îi folosesc în loc de lavandă. Dar n-a mai fost să fie. Plus că în cartier e plin de pisici (majoritatea în călduri) și cred că sfârșeam cu o înghețată care să miroasă a… pipi.

Dar salvarea a venit de la un cadou primit de la Andie. Adică de la un borcan de zahăr cu levănțică din Provence. Zic salvare pentru că tot încerc să folosesc florile în mâncare, și până acum am avut cu succes ingrediente precum flori de soc, salcâm, trandafir, bujor de grădină, iasomie, levănțică, caprifoi.

Aud că florile de liliac ar fi extraordinare, cele de cireș japonez delicate iar cele de magnolie foarte aromate.

Revenind, nu am găsit toporași/violete, am apelat la levănțică. Și în timp ce pregăteam baza pentru înghețată mi-am dat seama că la un moment dat am găsit salep într-o cafenea turcească din București, și că îl luasem ca să-mi fac băutura aromată sau înghețată. Așa că a intrat și el pe lista ingredientelor. Salep-ul este parte componentă a înghețatei turcești, dondurma. Aceea pe care o tot vedem în clipuri pe youtube care se întiiiiiinde și se întiiiiinde. 🙂

Citeşte mai departe »

Cătălina
Uncategorized
5 Octombrie 2012
Nici un comentariu

Sunday Grilling sau cum să rămâi fascinat de Radu Popovici

Articolul acesta este scris de ceva vreme. Din iulie, mai precis. Din mai multe motive nu am avut cum sa-l public si daca am decis in sfarsit sa o fac este pentru ca Radu are din nou un eveniment pentru care invidiez deja multe persoane (mai ales ca s-au ocupat TOATE locurile).

***

…sau cum să rămâi gură-cască şi cu ochii măriţi sorbind ca un burete informaţii de care habar n-aveai. Pentru că Radu Popovici nu este numai un bun povestitor ci şi un om mărinimos care împarte cu cei din jurul său cunoştinţele despre gastronomie şi lumea culinară.

Citeşte mai departe »

Cătălina
Uncategorized
27 Iulie 2012
1 Comentariu

In memoriam

Am puţine cuvinte acum. Mai puţine decât lacrimi. Toate, alături de multe îmbrăţişări, se duc către prietena mea. Pierderea pe care a suferit-o m-a lăsat într-o mare de tristeţe şi mi-a răpit toată vlaga.

Îmi pare foarte rău pentru ce ţi se întâmplă draga mea şi sunt alături de tine.