Și ca să vezi drăcie, acum mănânc inclusiv tartar, sashimi sau sushi. De ciorba de pește autohtonă încă nu mă lipesc, însă supele finlandeze sau chowder-ele mi se far mirifice. De fapt, ca s-o scriu p-aia dreaptă, mă înfioară gândul că undeva în gâtul meu s-ar bloca vreun os. Iar din câte știu eu, bunica făcea ciorba de pește din bucăți care aveau și oasele în ele.
Revenind. Rețeta de astăzi este de fapt un ajutor în bucătărie, nu o rețetă care ajunge așa cum e la mâncăcios. La fel ca supele bază din oase de vită sau pasăre, supa bază din pește/ crustacee, ajută alte feluri de mâncare să se îmbogățească cu arome.
Nu este o supă la fel de versatilă ca cea din vită sau pasăre pentru că nu se poate folosi în orice tip de mâncare ci doar în cele care vor avea în componență fructe de mare (scoici, melci, crustacee) și pești: risotto cu scoici sau creveți, supe din pește sau fructe de mare, sosuri, ramen cu pește și altele asemenea.
Totodată, conform cărții mele preferate cele mai bune oase de pește pentru fumet sunt cele de la pești cu carne albă și slabă (limbă de mare, carcan, merluciu, merlan) dar în lipsa lor se poate folosi somon, biban.
Ingredintele pentru supă bază din pește
3 spinări și un cap de somon (eu am pregătit și niște sardine așa că am pus și căpățânile și spinările lor)
3 litri apă
2 tulpini de apio
2 morcovi
1 fir de praz
1-2 foi de dafin
*opțional 1 lingură de unt
Dacă se folosește unt (eu nu am folosit, deși majoritatea rețetelor o cer), se încinge acesta într-un vas încăpător și se călesc ușor oasele, fără a le rumeni. Se adaugă apoi legumele tăiate mari, apa și foile de dafin.
Se dă într-un clocot și se lasă focul mic. Apoi totul se fierbe încet vreo 40 minute. Nu este nevoie de mai mult.
Recunosc că eu nu am înlăturat spuma albă care se forma. Așa că fumet-ul meu a ieșit un pic tulbure. Dar nu-i bai, sunt sigură că viitoarele feluri de mâncare nu se vor supăra din cauza aceasta.
Când se termină timpul de fierbere, se lasă la răcit și apoi se toarnă în cutii (eu reciclez cutii de înghețată, iaurt). Se notează tipul de supă, dacă are ceva special și data la care a fost făcută. Se păstrează la congelator.
1 Comment
Supă islandeză de pește | KissTheCook
30 martie 2017 at 12:01[…] acestei rețete, pentru că în loc să folosesc supă bază de pui, am folosit o parte de fumet iar cealaltă parte a fost o supă făcută din carcasele de creveți. Dar o să vă povestesc pe […]