Aladobi sau carne de porc în aspic- rețetă finlandeză

Nu mai țin minte când am asistat prima dată la o tăiere de porc dar eram destul de mică, poate 10 ani?
Știu că de atunci, an de an mi-am ajutat bunica să facă tobă, cârnați, caltaboși, piftie, sarmale, clisă. Bunica își făcuse la un moment dat și o afumătoare dintr-un butoi mare din metal și afuma acolo atât pentru noi cât și vecini diverse cărnățării.

Îmi mai aduc aminte că avea niște ligheane mari, unul pentru frământat cozonaci, altul pentru frământat amestecul de cârnați și mă uitam la ea fascinată cum punea usturoaie, miroase (amestec de condimente) și cum îmi dădea carne să o toc la mașina adusă din Rusia (dintr-o delegație).

De când nu mai este bunica, mama mă roagă an de an să îi fac tobă (pentru că eu am mai multă răbdare, îmi zice ea) și-mi trimite carne și organe să le prelucrez. Anul trecut mi le-a adus târziu și am bătut Bucureștiul în lung și-n lat să caut stomac, până când m-a trimis Ana la Obor și-am găsit stive și la niște prețuri derizorii.

Citeşte mai departe »

Coroniță de Crăciun cu afine și mascarpone. Și culoarea anului 2018

Adică violet. Ultra Violet este culoarea aleasă de Pantone pentru anul 2018.
La baza acestei rețete au stat altele două tot de pe kissthecook. Am combinat ingrediente de la rețeta de Melci cu scorțișoară, pecan și caramel cu ingrediente de la Floare din aluat cu cremă de brânză și afine. Și-a ieșit o coroniță gustoasă și simpatică. Din care copilul a mâncat cu poftă (îi plac afinele). Treaba asta a ieșit foarte moale și pufoasă și a mers perfect cu cafea și lapte. Și-a arătat și bine pe masă.

Citeşte mai departe »

Uncategorized
19 December 2017
Nici un comentariu
Bucătar: Cătălina

Listă de cărți minunate pentru cadouri de Crăciun

Poate un pic cam târziu pentru a le comanda și să și ajungă până la Crăciun, cărțile din această listă sunt de avut cam în orice bibliotecă. Nu sunt numai cărți de rețete ci și cărți de grădinărit sau de botanică, beletristică sau pur și simplu de portrete. Unele se pot comanda de pe site-ul meu preferat de cărți, alte se pot comanda doar de pe site-urile autorilor lor.

Citeşte mai departe »

Supă de bob uscat cu ceapă caramelizată. Vinete coapte cu sos de iaurt. Lipii libaneze

Azi o să vă scriu nițel despre bob. Nu Bob, caracterul din Twin Peaks, ci bob leguma. Sau fava, feve cum i se mai spune pe afară.

În ziua în care am gătit toate acestea, m-am gândit că nu are rost să le public separat. Pentru că ele merg foarte bine împreună. De bob știam de prin copilărie, mi-a vorbit bunica despre el, l-am văzut și în atlasul meu botanic, cadou de la ea și apoi l-am plantat la mama în grădină.

Cum cel de la mama a făcut foarte puține păstăi sau deloc, am reușit totuși anul trecut să mănânc pentru prima data bob crud cumpărat de la Legume de țară și am găsit și congelat. Apoi am găsit uscat, la un magazin turcesc.

Când sunt proaspete (sau congelate) boabele sunt de un verde nebun și-s bune și crocante. Când sunt uscate, capătă un miros care poate fi dezagreabil pentru unii, dar sunt fine și gustoase. Pielița de pe boabe trebuie dată jos indiferent de cum este mâncat (proaspăt sau uscat).

Revenind la cel uscat. Pentru a putea fi gătite, boabele de… bob se țin în apă de la 12 până la 24 ore. Treaba asta face înlăturarea pieliței mai ușoară.

Citeşte mai departe »

Caramele moi cu mirodenii de turtă dulce

Caramelele-s acele dulciuri minunate care ți se lipesc de dinți, care-s moi și se topesc în gură, care provoacă dependență.

Dintre cele mai cele caramele mâncate în acesta viață de 40 de ani aș aminti: caramelele făcute de cei de la Parlans Konfektyr din Stockholnm (am auzit de ei de la David Lebovitz), apoi cele de la Reflets de France pe care mă bat cu Juha de fiecare dată când găsesc și cele pe care le-am făcut acum 2 zile. Am mai mâncat făcute în casă de Olguța (erau cu sare sau vanilie). Foarte bune și acelea.

Bun, nu știu cum vă plac vouă caramelele dar ele pot fi moi sau tari. Și le prefer pe cele moi (lăsate nițel la rece).

Din câte am cercetat pe net deși știam cam cum se fac (dar aveam nevoie de temperaturile corecte), caramelele se pot face în 2 pași sau într-unul singur. Însă, a se ști: ele ies mai moi sau mai tari crescând/scăzând cantitatea de smântână dulce sau lăsându-le mai mult pe foc.
Deși inițial am fost tentată să le fac prin metoda mai simplă, am hotărât totuși să am răbdare și să le fac în doi pași. Le-am făcut în mare parte pentru că le voi oferi cadou, așa că nu trebuie să se cristalizeze zahărul în ele și să țină destul cât să ajungă la destinație și consumate (evident).

Citeşte mai departe »

Ciorbă de cartofi cu afumătură

E friguț. Pe aici chiar ninge abundent de câteva ore. Aș vrea să vă zic că acesta ar fi motivul pentru care am făcut ciorba aceasta dar nu. Motivul e că mi-au ieșit niște castraveți murați buni de tot iar zeama se cerea ori băută ori băgată într-o ciorbă.

Cum pe Facebook mi s-a cerut o rețetă de genul, mi-am învins lenea și am notat tot ce-am băgat în oală, am făcut poze în timp ce găteam și iată.

Știu, știu, rețeta asta cere oțet. Însă eu pun oțet doar în ciorba de burtă. În asta de cartofi pun ori aguridă (numai că acum nu am), ori moare (zeamă de varză murată)- n-am nici din asta așa că am pus zeamă de castraveți murați.

Nu am pus câtă aș fi vrut eu pentru că nu pot hali toată oala singură așa că am adaptat-o și pentru copil și soț. Iar copilul a mâncat cu o poftă de nedescris. :))

Bun, ce e special la ciorba asta, ce are ea și n-au altele? Trei feluri de carne afumată în primul rând. Am găsit (spre bucuria mea) oase afumate la Kauppahalli, apoi niște chorizo la un supermarket și niște bacon nemțesc, uscat de afumat și m-a luat cu frisoane când l-am văzut. A fost aproape la fel de spectaculos ca șoncul mâncat la Laura Laurențiu :))

Oasele acelea le-am găsit la un nene măcelar care își vinde și recomandă marfa cu mare plăcere de fiecare dată. Cât despre baconul acela bun de tot, avem noroc că în piața de Crăciun din centrul orașului este și un stand cu mezeluri nemțești. Știu că chorizo nu sună fantastic în ciorba asta românească minunată dar e singurul fel de cârnat din orașul ăsta care seamănă cu ce avem noi. Restul de cârnați, cu excepția sângeretului (mustamakkara) sunt de fapt wursts și crenvurști.

Citeşte mai departe »

Orzotto cu piersici caramelizate

Înainte de Paște am primit un pachet plin cu bunătăți de la Sun Food. Printre ele era și o cutie de compot de piersici. Apoi, inspirată de sosirea sărbătorilor de iarnă vremea rece de afară, m-am gândit să fac un orzotto bogat și cremos peste care să pun felii de piersici caramelizate ușor în tigaie. Cu unt și vanilie. Să ne țină de cald și bine. Și chiar ne-a ținut.

Mie că l-am învârtit și amestecat de m-au luat toate căldurile și lui Juha că l-a mâncat fierbinte și repede.

Există vreo problemă cu acest orzotto? Nu, iese la fel de cremos ca un risotto corect, iese mai gustos pentru că orzul prăjit ușor în unt capătă gust de nucă nouă, și iese foarte bogat. Poate doar faptul că va trebui să învârtiți în el destul de mult timp să fie un neajuns 🙂

Citeşte mai departe »

Poveşti
Revista VEG

29 November 2017
Nici un comentariu
Bucătar: Cătălina

Cum să faci coronițe de Crăciun

Atenție, acesta nu este un post despre mâncare, deși una dintre coronițe este din ingrediente comestibile (cu 2-3 excepții).

Se întâmplă uneori să ajung în zone cu material vegetal de tot felul și să îmi vină inspirație. Și după ce aduc acest material produc și niște chestii destul de drăguțe pe care le folosesc apoi pe post de decorațiuni.

În cazul de față este vorba despre o coroniță din măceșe cu scorțișoară și una din ramuri uscate acoperite de licheni și mușchi plus mere pădurețe.

Așadar, dacă v-ați plictisit cumva de coronițele din ramuri de conifere (brad, molid) și vreți să dați atenție și altor modele, iată explicații pas cu pas 🙂

Materialul vegetal nu este niciodată identic așa că nici rezultatele nu sunt. Adică nu o să obțineți coronițe identice ci cât de cât similare.

Ce e simpatic la aceste coronițe este că țin și destul de mult timp. La cea cu măceșe, fructele se usucă frumos în timp, se închid la culoare și se vor mumifica. Nu se vor strica. Eu nu am avut astfel de surprize.
La cea cu licheni singurele probleme care ar putea apărea o dată cu trecerea timpului este ca merele să se deshidrateze și să își schimbe culoarea și ramurile să mai piardă o parte din licheni. Dar va rezista frumos măcar o lună.

Citeşte mai departe »

Caracatiță friptă cu salată de vară

Sunt momente în viața asta în care mi se face poftă de pește sau caracatiță. Am cam urât peștele de mică pentru că am asistat la chinul maică-mii când a înghițit un os și a avut nevoie de spitalizare și refacere câteva zile. Am avut tot timpul o mare frică să mă ating de pește deși la noi în familie aveam cel puțin 3 pescari amatori (inclusiv eu).

Frica asta a trecut ușor cu vremea și am început să mănânc pește, apoi fructe de mare. Încă prefer peștele “fără oase” sau cu oase mari care pot fi scoase ușor, iar dintre fructele de mare iubesc sepia (sashimi), calamarul, caracatița și scoicile Saint Jaques.

Cea mai bună caracatiță mâncată de mine s-a întâmplat la Raionul de pește, apoi acasă cumpărată de la Carrefour și gătită conform sfaturilor Monicăi de la Foodie Family.
În fine, cea mai fragedă caracatiță s-a dovedit a fi una gătită chiar de mine și probabil că a fost așa… din greșeală.

Să vă povestesc. Împinsă cumva de la spate de postul Anei de la Butterandcream am zis așa: eu n-o să pun o ceșcuță de apă și o să țin caracatița sub capac să-și lase apă, eu o să pun o ceașcă de vin și o să țin caracatița sub capac să își lase apă. Zis și făcut. După cele 15 minute socotite ca în postul Anei (caracatița mea a avut cam juma de kil), am testat-o și am costatat că e tot cam tare, iar vinul (surpriză!) mai era nițel și devenea caramel. Așa că am fiert niște apă în paralel și am turnat-o așa fierbinte peste caracatiță și am mai fiert încă 15 minute.

S-a dovedit a fi sexy balamuc (mă scuzați pentru expresie, e prima care mi-a venit în minte). Practic, după 30-35 minute de fiert era fragedă, roșie și numai bună de fript în tigaie. Ceea ce am și făcut, de altfel. Acu’, eu zic totuși să o fierbeți de la bun început în apă și vin, sa nu aveți surprize.

Citeşte mai departe »

Cremă tartinabilă/ Unt de biscuiți Speculoos

Luați așa mai din scurt, biscuiții Speculoos au aceleași ingrediente ca turta dulce finlandeză. Pe lângă unt, zahăr brun/melasă, unt, făină și ouă, Speculoos au și toată gama de mirodenii + 2: scorțișoară, cardamon, ghimbir, cuișoare, nucșoară și piper.

Luați mai cu istorie și tradiții, acești biscuiți sunt copți în ajun de Sf. Nicolae în Belgia și Olanda, și în ajun de Crăciun în Germania. Spre deosebire de turta dulce, care este mai moale, biscuiții aceștia sunt crocanți și cu iz de caramel. Ca și formă, sunt de obicei dreptunghiulari, cu spatele plat și fața “imprimată” cu un fragment de poveste/obiect/animal/barcă/fermă sau orice are legătură cu Crăciunul/Sf. Nicolae.

Am găsit multe rețete de biscuiți Speculoos pe net, dar nu despre ei vreau să vă povestesc. Am luat acum o săptămână revista pe noiembrie a lanțului de magazine K-Market din Finlanda și am găsit acolo o rețetă extraordinar de simplă și (s-a dovedit a fi și) delicioasă de pastă tartinabilă din biscuiți. Unii îi mai zic și unt, doar că e cam jumătate de adevăr. Sau treime, după cum veți vedea mai jos.

Pasta aceasta se poate ataca direct din borcan, sau pe pâine, sau în clătite, sau pe felii de mere, banane… cerul este limita.

Citeşte mai departe »