Reţete cu tag-ul ‘dip’

Pesto de leurdă. Pesto de lobodă roşie

E primăvară, ştiu v-am mai zis, dar hei. E bine s-o repet. Sună bine.

Acum două zile am plecat dis-de-dimineaţă să cumpăr (din nou) leurdă să pun la congelator, să mai fac nişte pesto. Şi am găsit o doamnă c-o tarabă impresionantă plină cu verzituri (“de la Păuleşti le-am adus, aşa să ştiţi”). Urzicile erau proaspete, loboda era mititică şi tânără de crăpa, leurda usturoiată bine.

Am luat leurda şi nu m-a lăsat inima să las loboda acolo. Am cumpărat vreo 20 de legături. În drum spre casă mă gândeam la ce ciorbă bună o să mănânc, parcă aş încerca şi o supă cremă, parcă şi o plăcintă. Când m-a lovit: “dar pesto, pesto n-ar fi bun?”

Binenţeles că toată ziua m-am gândit la el. La ce culoare violetă o să aibă, la ce gust acrişor picant (ajutat şi de usturoi verde), măi măi, gata, muream de poftă.

Citeşte mai departe »

Guacamole – dip mexican cu avocado

Guacamole este alături de salsa printre cele mai celebre dip-uri sud-americane. La noi nici macar nu exista cuvântul cu care să traducem acest tip de sos care să se mănânce în acest mod, ar semăna cu fondue-ul franţuzesc cu marea excepţie că fondue-ul este mai mereu procesat termic şi în final un sos “topit” :). Avocadoul m-a fascinat de când l-am gustat prima oară, mi se pare că nu seamănă cu nimic altceva iar guacamole-ului pe care îl prepar i-a evoluat gustul pe măsură ce m-am convins de importanţa fiecărui ingredient.

Am făcut în alte dăţi guacamole în care am înlocuit coriandrul, atât de rar găsit pe la noi, cu pătrunjel, lime-ul cu lămâie normală şi ceapa roşie cu ceapă verde sau albă, dar până la urmă varianta originală îmi pare de departe cea mai bună. Mai ales coriandrul consider că nu poate fi înlocuit cu pătrunjel, cele două doar arată asemănător, gustul este complet diferit.

Citeşte mai departe »