Arhiva categoriei ‘Foodcoaching’

Burger de casă- Insanity Burger à la Jamie Oliver

Burger KTC-151Acum vreo câteva luni am primit cartea Jamie’s Comfort Food de la Book Express. De când am intrat prima dată în ea și am ajuns la pagina 94 am decis împreună cu Juha că vom face burgerul după rețeta respectivă. Nu i-am reținut numele, eram prea vrăjită de fotografie.

Ieri am reușit în sfârșit să confecționăm împreună minunata bunăciune. Rețeta vorbește despre 4 bucăți, am făcut doar două pentru că vorbim de niște porții mari.

Chifteaua singură are peste 200 g de carne de vită (cu ceva grăsime prin ea pentru mai mult gust, mai multă suculență). A citit Juha lista de ingrediente și apoi a făcut una de cumpărături. În magazin ne-am dat seama că: putem face singuri maioneza, ketchup-ul, că avem castraveți murați în oțet de la mama, că toate sosurile din compoziție pot fi înlocuite cu chestii pe care le aveam deja făcute în casă (muștarul cu brandy a fost înlocuit cu muștar în whisky (sau deja cumpărate- muștar Maille cu vin alb)). Așa că lista a scăzut considerabil. Și nu numai: au scăzut din rețetă și ingredientele cu nume greu de citit 😀

Așadar, am pregătit cina în familie așa cum îi stă bine unui cuplu proaspăt adunat împreună. Eu am tăiat maioneza, Juha a reparat-o, eu am prăjit cam tare o porție de cartofi, Juha a mâncat-o și așa pentru că “I like them like that too, honey.”

Citeşte mai departe »

Salată de kaki și avocado

salata akaki-31În această dimineață am decis ca din când în când să pun câte o rețetă din cele pe care le pregătesc în meniurile mele (de foodcoaching).

La micul dejun merg de obicei pe porridge (voi scrie la un moment dat un post despre tipurile de terci (porridge) pe care le pregătesc), iaurt, smoothies-uri cu kefir, fructe și semințe de tot felul. Sunt combinate în fel și chip pentru mai multă diversitate și, de obicei, din mai multe grupe de nutrienți, pentru că, se știe, micul dejun este cea mai importantă masă a zilei.

Deunăzi văzusem o salată de kaki la Monica (Foodiefamily) pe facebook și am poftim la acest fruct. Mi-am cumpărat câteva și le voi încerca în diverse combinații.

Cea de azi, o puteți citi mai jos. Rețeta ia maxim 10 minute, necesită și puțin foc dar nu este obligatoriu.

Citeşte mai departe »

Ciolan de porc la cuptor (Schweinshaxe)- rețetă germană

ciolan cu bere-67Nici nu intrasem bine în programul de foodcoaching și eu deja pofteam la păcate. Sunt doar un om până la urmă 😀

Așa că prin săptămâna a treia, când m-a întrebat Ana ce-mi dorește inimioara eu am scris cu litere de foc: ciolan de la Siegfried și un ecler de la French Revolution.

Toate bune și frumoase până la mijlocul săptămânii, când am avut primul prânz cu ciolan. Nuș cum să vă zic. E de vis: interior suculent și aromat, șoric crocant, expandat, un strat ușor lipicios de grăsime sub el (din ăla de rămâne pe degete și-ți dă motiv să te comporți urât la masă (să te lingi pe degete, că oricum șervețelele rămân atașate)). Cum un astfel de exemplar pleacă de pe la 750 g și ajunge pe la 1,5 kg (os inclus), am avut de ros la el vreo 3 zile. Și s-a întâmplat nenorocirea: m-am umflat, am strâns aproape toată apa băută în acele zile. Mai scăpam de ea pe la antrenamente și cu Urinal. Pentru că măria lui ciolanul are pe el un strat considerabil de sare care te face să bei bere fără număr (berea de la Siegfried e sehr lecker, apropos). Eu am oricum probleme cu acumularea de apă, sunt ca un Fremen care depozitează, doar că în propriul corp. Și ce înseamnă apă care nu se duce pentru un om care încearcă să slăbească? Kilograme în plus.

Ana m-a avertizat: “te cântărești o dată pe săptămână, trust me. Lunea. Dimineața. Pe stomacul gol, fără haine, etc. Și atunci vezi cum ai progresat”. Iar eu am făcut întocmai. NOT: în fiecare dimineața, hop pe cântar. Azi bine, poimâine și mai bine, joi șoc și groază- 1 kil jumate apărute de neunde. De fapt, eu le vedeam clar: erau în picioarele mele umflate, în mâinile cu degete ca niște cârnăciori apetisanți.

Citeşte mai departe »

BootCamp Romania, Ultimate Workout

10641073_10203817621133448_1655475442971693222_nUltimul meu articol despre cum se îmbină foodcoaching-ul și exercițiile fizice (cu antrenor sau nu) a fost primit cu mai multă căldură decât m-aș fi așteptat.

Prietenii m-au felicitat, antrenorul la fel, până și mama mi-a spus că arăt mai bine și se vede că mă și simt mai bine.

Ca să nu mai zic că mama răspunde în locul meu când mă întreabă tata dacă vreau plăcintă sau pâine sau ceva la care am renunțat din varii motive (am observat că lipsa pâinii din alimentație, mai ales a celei din făina albă, a concis cu lipsa balonării și că de câte ori aveam în meniu, cea din urmă revenea).

În seara în care mă bucuram încă de prezența oamenilor la masa dată împreună cu frumoasa echipa de la Cooku Bau pentru cauza celor de la Asociatia Shakespeare- Engleza pentru viata, am primit un telefon de la Vlad.

Pe Vlad îl știu de câțiva ani, mai precis cam de când ai mei au decis să dea Bucureștiul pe Domnești.

Citeşte mai departe »

Cătălina
Foodcoaching
Poveşti

18 September 2014
7 Comentarii

Cum se pupă foodcoachingul cu sportul

10407761_790313177700401_5118408806303104934_nCum se pupă foodcoachingul cu sportul? Se pupă și se răspupă, vă zic eu. Trăiesc pe pielea mea, zi de zi, niște transformări care-mi fac bine. Mă fac să mă simt bine, să respir bine, să nu mă mai vait de spate, să dorm bine.

De când mi-am făcut curaj să îmi iau abonament la sală, Ana mi-a băgat în meniu și gustări de pre/post efort fizic. Pentru că merit 😀

Pentru că după 7+7 km/ zi de pedalat casă-birou și invers, ajung la World Class Plaza și găsesc niște chipuri zâmbitoare și prietenoase care-mi spun: “bine ai revenit!”

Pentru că m-am apucat de pilates cu o profă de care-mi place mult (Cornelia Condeescu). Și cum în mai toată școala, dacă nu mi-a plăcut un prof nu mi-a plăcut nici materia lui, îmi place pilates. Pentru că învăț să-mi controlez respirația în timpul exercițiilor fizice, parte la care am un deficit mare (sau aveam, între timp am luat-o pe calea cea bună). Ar putea să vă povestească Marius cam în ce hal eram când am terminat partea mea de cursă de la Skoda Challenge 2012: leșinată, fleașcă și vișinie la față, înjurând plămânii care mă sabotaseră pe ultima sută de metri. Dar fericită, știți? Fericirea aia dată de lucrul început, muncit și terminat. Și mulțumirea că am avut un timp mai bun cu aproape 10 minute față de cel de la antrenamente.

Citeşte mai departe »