Cea mai bună înghețată de fistic

Inghetata de fistic mici-55Înainte de rețetă o să dau cu subsemnatul în privința ultimelor activități (vorbește nevasta acum).

1. După 6 săptămâni de foodcoaching am ajuns la 75,6 kg. Plus, după 4 săptămâni de antrenamente cu PT Cornel Chirică (11 la număr) și alte activități pe la sală- pilates, bandă- am căpătat 3 kg de masă musculară, am scăzut grăsimea totală cu vreo 7 procente, pe cea viscerală cu aproape 2% și alte cifre bune pe care nu mi le-am notat. Cert este că sunt progrese și mai ales motive în plus pentru a continua pe acest drum. În ansamblu, mergem mai departe. Eu și oamenii care mă ajută, mă îmbărbătează și-mi fac galerie de pe margine.

Iar partea cea mai bună este că mă simt bine. Foarte bine.

2. Prânzul pregătit la The Big Lunch împreună cu Geami și Chichi de la Cooku Bau a fost colorat, frumos, aducător de oameni frumoși și darnici, aducător de donații. Am descoperit ce înseamnă un om cu adevărat calm într-o situație cel puțin ciudată (ca să nu zic urâtă)- Geami ai toată admirația mea. Mulțumim tuturor doamnelor și domnilor ce ne-au vizitat și ne-au ajutat să strângem bani pentru Engleză pentru viață.

Și acum, revenind la rețetă, brace yourself the goodness is coming. Adică bunăciunea vine repede, repede.

***

Cea mai bună înghețată de fistic. Pe cuvânt de blogger culinar. Am ajuns la ea după un concurs organizat chiar aici, la care una dintre participante de trimis această bunăciune. De la ea am ajuns pe un blog pe care nu-l cunoșteam la acel moment. RUȘINICĂ!

Și după ce-am citit din scoarță-n scoarță educativele posturi am decis să fac această înghețată. Până la urmă, în Finlanda fiind, s-a ocupat Juha de ea 😉

Am adaptat cantitățile inclusiv pentru pasta (crocantă) de fistic ce e parte importantă din produsul finit. Voi puteți face mai multă. În Finlanda prețurile la nuci nu-s așa de mici ca la noi așa că am lucrat strict la cantități.

Pentru vreo 0,800-1,000 kg înghețată avem nevoie de:

Ingrediente pentru crema de fistic (vorba vine cremă, că noi am făcut-o mai crocantă, să simțim bunătatea mai bine)

50 g fistic crud
12,5 g făină migdale
25 g zahăr
7 ml apă
(sau 10, hai, să nu fie așa de greu de măsurat)
1 strop esență de migdale

Ingrediente pentru înghețată

500 ml lapte 3,5%
100 ml smântână dulce 32%
6 gălbenușuri
100 g zahăr tos
88 g cremă de fistic
50 g fistic crud, curățat de coajă
25 g glucoză

Pentru crema de fistic: Se pune apa la fiert împreună cu zahărul. Nu o lăsați prea mult, și așa este puțină! Separat, se pisează mai mărunt fisticul. Aici intervine gustul fiecăruia. Noi l-am lăsat ceva mai măricel. Se adaugă făina de migdale, esența de migdale și siropul făcut din apă și zahăr. Se amestecă bine, apoi se frământă cu degetele până se obține o pastă grunjoasă, verde, frumos mirositoare.
Se acoperă cu folie și se lasă la rece.

Pentru baza de înghețată se procedează astfel: se pun într-o oală încăpătoare laptele, smântâna dulce, glucoza. Separat, se pune fisticul într-o tigaie și se rumenește (fără să se ardă). Apoi se toacă după gust (bucăți mai mici, bucăți mai mari).

Când laptele și smântâna au ajuns la punctul de fierbere, se pune pasta de fistic și se amestecă bine. Se lasă focul mic, amestecându-se mereu. Se adaugă și fisticul tocat, se mai lasă câteva secunde pe foc și se oprește.

Se pun gălbenușurile într-un castron împreună cu zahărul, se bat bine cu un tel/robot (cât să se dizolve zahărul și să vireze ușor culoarea către o nuanță mai pală). Se toarnă apoi, câte puțin din baza din smântână și lapte. Se amestecă. Ideea e să se obișnuiască gălbenușurile cu temperatura ridicată fără însă a le găti. Se procedează astfel până când toată baza e încorporată în gălbenușuri. Se răstoarnă apoi amestecul înapoi în oală și se pune pe foc mic. Se amestecă și se ține până când acesta se îngroașă cam de două ori.

Se ia de pe foc, se lasă la răcit în baie de gheață și apoi se pune la frigider măcar o oră (noi ținem peste noapte).

Dacă aveți mașină de înghețată, următorul pas este destul de ușor: o porniți, turnați amestecul, lăsați 15-20 minute până ajunge la consistența dorită (cu cât mai tare cu atât mai bine).

Se poate servi imediat sau se mai poate lăsa 30 minute la congelator.

Dacă nu aveți mașină de înghețată, se pune amestecul într-o casoletă sau cutie, se acoperă cu capac, se pune la congelator. Din 40-40 minute se scoate și se agită cu o furculiță. Durează cam 2-3 ore până când înghețata se poate consuma cum trebuie (cu lingurița, adică, nu cu paiul :D).

Înghețata este foarte cremoasă, delicioasă și ar trebui consumată cu măsură dacă țineți vreo dietă (vezi tabel).

Nutrition Facts
Per 125 g (8)

Amount % Daily Value*
Calories 272
Total Fat 16g 25%
Sodium 8mg 0%
Total Carbohydrate 26g 9%
Sugars 21g
Protein 7g 14%

*Percent Daily Values are based on a 2,000 calorie diet. Your daily values may be higher or lower depending on your calorie needs.

Notă:

Alte rețete de înghețată de fistic găsim și la:

Ina- Lifestyleblog, vegană
Laura Sava- cu frișcă
Corina Bacalu- raw, cu caju și ulei de palmier
Buna Menajeră- cu cremă de fistic fină

Etichete: , , , ,

Lasă-ne un comentariu