Menu

Vită marinată în Guinness cu champ și varză. „Risotto” de orz cu Guinness în varză Savoy.

Una dintre cele mai frumoase călătorii pe care le-am făcut în afara țării a fost în Irlanda, mai precis Dublin și împrejurimile sale.

Așa de mult mi-a plăcut încât cel mai probabil anul acesta o voi comite din nou, de data aceasta cu Juha. Și-o să ne plimbăm din bar în bar pe la muzee, vom vizita orașul, și-om ieși să vedem coasta oceanului pe la Howht, și-om luat autocarul să vedem Lough Tay zis și Lacul Guinness, din cauza asemănării (deloc întâmplătoare) cu faimoasa și delicioasa bere. Și-om vizita fabrica Guinness, om asculta istoria ei, om merge din etaj în etaj până la barul în care se învață cum se toarnă corect berea în pahare de 1 Pint și cum se desenează trifoiul în spumă.
Om răspunde flatați că avem peste 30 de ani și e OK când ne-or întreba dacă avem peste 18. 🙂

***

Așa că, ce-am făcut eu, Ana și Radu după ce ne-am cazat în Dublin? Apăi am fugit repejor să găsim un loc unde să mâncăm o tocană irlandeză ca la mama ei acasă și să băgăm niște berici (care berici au fost beroaie, pentru că irlandezii nu servesc berea în pahare mici). A fost bună, a fost multă, fierbinte (pentru ca afară era cam friguț) iar localul tare fain. Ca aproape toate din Dublin. Din care am vizitat câte am putut în cele 10-13 zile de vacanță.

Fabrica de bere este impresionantă, cu un corp special amenajat pentru vizite unde poti vedea întreg fluxul de producere a berii de la culegerea, spălarea orzului, prăjirea lui și până la turnarea corectă în pahare. Dacă aveți drum în zonă e un obiectiv turistic de neratat.

Dar să revenim la București, România. Astăzi, pe la 15:30, va avea loc prima paradă de Saint Patrick de pe la noi. A fost anunțată cu surle și trâmbițe și, în afara frigului, nu văd de ce aș rata-o. După, împreună cu prieteni vechi mergem într-un irish pub să serbăm cum se cuvine. Cu Guinness, cu Kilkenny și cine-o putea, cu scotch irlandez.

Pentru această zi irlandezii pregătresc tpt felul de bunăciuni din vită și miel, prăjitură cu multă ciocolată și bere Guinness, pâine neagră cu Guinness (care mie mi se pare excelentă acompaniată de puțin unt sărat și ceapă verde).

Ingrediente pentru vită marinată în Guinness, cu champ și salată de varză Savoy

700 g pulpă vită
1 sticlă de bere Guinness
1 ceapă medie
5 cuișoare
2 frunze dafin
5 boabe de piper negru
1/2 varză Savoy
(eu am găsit la piața 1 mai- costă cam 8-9 o căpățână)
1 jumătate de kilogram de cartofi mai făinoși
75 g unt
200 ml smântână dulce
1- 2 cepe verzi

În primul rând se spală bine bucata de carne și se pune întreagă la marinat în berea Guinness (peste noapte sau măcar peste 2 ore). După ce se scoate de la rece, se pune într-o oală încăpătoare împreună cu foile de dafin, piperul, cuișoarele și ceapa curățată, spălată și tăiată în jumătăți. Se toarnă apă cât să se acopere toate cele.

Se lasă să ajungă șa fierbere, se pune capac (dar nu etanș ca să nu aveți vreo neplăcere) și se lasă pe foc mic cam 2 ore și jumătate.

Când e aproape gata se curăță cartofii de coajă și se pun la fiert în apă cu sare. Dacă sunt gata, și îi puteți testa cu furculița, se scurg de apă, se fărâmă cu un tel și apoi se amestecă cu 50 g unt și 100 ml smântână dulce. Eu am lăsat și bucățele mai mari de cartofi în piureul fin. Se toacă apoi ceapa verde mărunt, se pune și ea în piure și se amestecă bine. Se asezonează cu sare și piper după gurst Am obținut astfel champ-ul.

Varza se fierbe în apă sare cam 5 minute, apoi se transferă în apă rece cu gheață pentru a se stopa gătitul și pentru a se păstra culoarea verde a frunzelor.

Când vit este gata, se ia de pe foc, se tranferă pe un platou. Din zeama în care a fiert se păstrează cam un polonic, se pune într-o cratiță la fiert împreună cu restul de smântână dulce. După câteva clocote se pune deoparte și când se răcește ușor se adaugă untul cub cu cub amestecându-se mereu cu un tel. Se pune sare și piper după gust.

Ingrediente pentru orzotto cu Guinness și gălbiori

110 g orz (perlat)- se găsește pe la Plafaruri și alte magazine de genul
500 ml apă sau stock de legume
300 ml bere Guinness
100 g gălbiori proaspeț
i sau 2 linguri de gălbiori uscați
1 ceapă
2- 3 căței de usturoi
sare, piper
1 lingură de cimbru
50 g parmezan
50 ml smântână dulce
4-8 frunze mari de varză Savoy
1 lingură de ulei

În primul rând se curăță ceapa și usturoiul și se toacă mărunt. Se încinge ulei într-o cratiță și se pun ceapa și usturoiul la călit. Când sunt transparente se adaugă ciupercile și apoi orzul. Se amestecă timp de 5 minute cu grijă la ceapă, pentru că se arde ușor.

Se adaugă întâi 500 ml apă, se lasă la fiert molcom, amestecând din când în când ca să nu se prindă de fundul cratiței. Când apa este absorbită se adaugă și cei 300 ml de bere Guinness și se lasă în continuare pe foc până când și aceasta este absobită. Se ia de pe foc, se pune smântâna dulce și parmezanul, se amestecă bine și se pune capac. Se lasă, astfel, la odihnit și la răcit.

Frunzele de varză se curăță de cotoare, se fierb 5 minute în apă cu sare și apoi se pun în apă cu gheață tot vreo 5 minute.

Se scurg de apă. Se umplu cu orzotto și se leagă cu sfoară. Se servesc calde alături de vită marinată.

Vă las în continuare cu imagini de la rețetă, din Irlanda și imagini cu o parte din colegii mei care urează irlandezilor „Sláinte!” de ziua lor națională. Acum fug la paradă!

1 Comment

  • Stefana
    22 martie 2013 at 9:52

    Mama, ce se mai distreaza unii oameni! Si ce-ati mai intreprins in alea doua ora cat a fiert vita? 😀 Banuiesc ca niste beri adiacente… Ei, sa va fie de bine, foarte interesanta mancare. Si am invatat si eu ce-i aia Champ, ca-l preparam fara sa stiu ca e specialitate irlandeza 🙂

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.