Acum că ai plecat lângă fiul tău cel mic, voiam să-ţi zic că au fost puţine momente în viaţa asta în care eu să nu fi învăţat ceva de la tine.
Tu mi-ai deschis prima carte, m-ai trecut prin tabla înmulţirii, mi-ai arătat cum să tai prima ceapă şi cum să învârt în oala cu dulceaţă sau în cea cu borş.
Tu m-ai învăţat cum să sar gardul şi să fug când erai mai supărată pe prostiile făcute de mine, cum să alerg prin ploaie, cum să mă bucur de frumuseţea unei grădini şi cum să îmi umplu poala de vişine din pomul plantat de noi în grădiniţă.
Ţi-au trecut prin mâini o grămadă de copiii şi nu pot decât să mă întristez când ştiu că ai mei nu vor mai avea norocul acesta.
Ne-ai crescut şi ne-ai învăţat cum ai ştiut tu mai bine şi când ne-a venit sorocul ne-ai lăsat pe noi, copiii şi nepoţii tăi să părăsitm cuibul împletit de mâinile tale muncite.
Ai avut mâini şi voinţă de fier, inimă de aur şi un suflet muncit şi rupt pentru noi toţi.
Acum ai plecat să te odihneşti. Somn lin mamaia mea.