Menu

Farfalle cu mazăre şi carbonara

V-am mai spus că ne plac pastele? Ne plac pastele. Mult. Personal cred că sunt un fel de mâncare la care poţi fi foarte creativ fără să greşeşti fatal şi des, pentru că totuşi poţi să faci şi nişte combinaţii nefaste. Îmi aduc aminte că prin 2001 când eram încă la şcoală, am gătit pentru colegele mele ceva similar reţetei de mai jos. După ce am întâmpinat câteva păreri reticente privitoare la ideea de a avea mazăre în paste, le-am cucerit definitiv după ce au şi gustat.Jamie Oliver e un rebel în bucătărie. Un carismatic. Un simpatic. Şi reteţa următoare e făcută după una din carţile lui publicate pe la noi. Anume, „La masă cu Jamie” („Jamie’s dinners”). Aş numi această reţetă Carbonara fresh, pentru că are şi legume proaspete în ea, lucru nu prea des întâlnit la paste.

Pentru 4 porţii avem nevoie de:

450 g paste farfalle (fundiţe)
2- 3 ouă
100 ml smântână
Adăugăm de la noi 1 sfert de pachet de unt
(„Eşti nebună???” – „Dar colesterolul? Cât e colesterolul??”)
Puţin ulei
Sare de mare (eu am din cea grunjoasă, de Guerande) şi piper negru măcinat
Bacon afumat, 12 felii, zice el (vreo 200 g, zic eu) tăiat bucăţi mai groase (îi dau mare dreptate)
3 mâini de mazăre boabe (proaspată sau congelată) – fără degete
2 rămurele de mentă proaspătă, curaţată
2 mâini de parmezan, proaspăt ras
Adăugăm de la noi din coşuleţul cu legume proaspete o ceapă roşie mică (şi jucauşă) şi vreo 2-3 căţei de usturoi zgomotoşi.

Pastele se pun într-o oală cu apă fiartă cu sare şi ulei şi se lasă până când ating timpul scris pe cutie sau ceva mai puţin (daca le preferaţi „al dente”). Când pastele sunt aproape gata se adaugă lângă ele, mazărea, care se lasă la fiert cam 2 minute. Când sunt gata şi unele şi altele, se strecoară.

Separat, într-o tigaie cu fund gros se pune untul şi se lasă uşor la topit. Până să înceapă rămăşiţele de lapte din el să se închidă la culoare, puneţi baconul tăiat bucăţi măricele şi lăsati-l la prăjit. Când devine auriu-arămiu, crocant, luaţi-l de pe foc.

Într-un vas adânc băteţi bietul ou până începe sa făca spume. (Poate ar fi indicat să alegeţi una din zilele în care v-a supărat careva la munca, pentru a face reţeta. Oul n-o sa fie prea fericit dar o sa faca sosul finuţ, vă zic eu). Se adaugă smântână dulce şi se amestecă binişor. Punem şi ceva sare, piper măcinat. Şiii, acum vine partea bună, se adaugă ceapa roşie (tăiata rondele fine) şi usturoiul tăiat fin.

Ca să încheiem orice discuţie, într-un vas mare şi adânc punem pastele şi mazărea încă aburinde. Adăugăm crocantissim-ul şi sfârâitorul bacon şi apoi sosul. Amestecăm şi lăsăm 1-2 minute acoperit. Ingredientele îşi vor combina aromele.

Punem în farfurii, presărăm parmezan proaspăt ras şi mentă tocată mărunt şi servim repejor alături de un pahar răcoritor de vin rose sau de suc de coacaze/ mere.

Copyright poze: Radu Dumitrescu

2 Comments

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.