Dulceaţă de gutui cu nuci

Când eram mică nu prea mă omoram după dulceaţa de gutui. Întotdeauna mi-a plăcut însă să mă lupt cu gutuile ca atare şi să le mănânc crude.

Dar gusturile se mai schimbă în timp aşa că iată-mă din nou în bucătărie, cu mânecile suflecate şi ajutată de Ana, pornind atacul asupra gutuilor (partea I).

Ca de obicei, şi această dulceaţă va fi livrată parţial la familia vărului meu Ionuţ.

Gutuile nu erau coapte complet când le-am cumpărat, aşa că vreo săptămână au stat pe pervazurile ferestrelor, îmbrăţişate de soare.

Dar să purcedem cu graţie:

6 kg gutui
4 litri apă
2,5 kg zahăr tos
3 lămâi
20- 25 nuci

Într-o oala încăpătoare se pun cam 4 litri de apă la fiert împreună cu zahărul tos.

Gutuile se curăţă de puf şi se spală cu grijă cu apă rece.

Următoarele operaţiuni se fac repejor, altfel pulpa fructelor se oxidează rapid şi culoarea gălbuie virează în maro închis. Se curăţă întâi, pe rând, gutuile de coajă, apoi se rad pe partea mare a răzătorii. Se pun într-un vas adânc şi li se adaugă zeamă de lămâie şi se frământă niţel cu mâinile.

Când apa începe să bolborosească vrute şi nevrute pe limba ei încep să se adauge gutuile rase.

Se lasă la fiert la foc mic- mediu cam 1 oră şi jumătate, apoi se taie nucile şi se adaugă şi ele la fiert. Se mai lasă cam jumătate de oră, se probează siropul şi dacă este legat dulceaţa este gata.

În paralel se spală bine borcanele şi se lasă cu gura în jos pe aragaz în jurul craţitei în care fierbe dulceaţa.

Se umplu borcanele cu încredere, li se înfiletează capacele şi apoi se lasă cu gura în jos câteva minute bune. Se lasă la răcit lent în cutii de carton învelite.