Panacote

Eh, v-am ameninţat eu la un moment dat cu deserturi. Ei bine, încep azi cu unul mai uşurel, accesibil oricui şi ca timp petrecut în bucătărie şi ca buget şi tot aşa. Panacote. Le zic la plural pentru că eu am făcut de două feluri.

Panacota în sine e un desert destul de liniştit şi nespectaculos ca gust, dar aportul pe care i-l aduc sosurile de fructe şi fructele proaspete, fac din el unul căutat destul de mult în restaurantele cu specific italian. E un desert jucăuş care te învaţă să fii creativ, pentru că poţi găsi combinaţii (de fructe proaspete, sosuri, fructe uscate) care mai de care mai gustoase şi „picante” la final.

Pentru 12 porţii mici avem nevoie de:

500 ml smântână dulce (Da, da, ştiu. Sunt de condamnat. Am folosit smântână dublu cremoasă (cum i se spune prin ţări străine), care vra să zică are 32% grăsime. )
250 g brânză mascarpone
2- 3 linguri de zahăr brun
Un vârf de cuţit de sare
Un pachet de gelatină
Căpşuni
Afine
1-2 linguri zahăr brun pentru sosul de căpşuni
5-6 linguri zahăr brun pentru sosul de caramel
Mentă sau melissa (lămâiţă)

Întâi şi întâi ne ocupăm de gelatină, pe care o lăsăm în apă rece la dizolvat, nu mai mult de 10 minute (e rapidă, veţi vedea).

Puneţi o cratiţă mai măricică cu apă la fiert, pentru că totul se va întâmpla la „Bain Marie”. Apoi, fără stress şi cu graţie (de parcă v-aţi fi născut în bucătărie), puneţi într-o crăticioară sau vas rezistent la căldură sarea, zahărul, brânza mascarpone şi smântâna dulce. Amestecaţi uşor, la „Bain Marie” apoi mai tare până toate se contopesc şi formează o cremă finuţă şi destul de vâscoasă. Nu daţi în clocot. E de ajuns să se topească şi dizolve ingredientele. Adăugaţi apoi gelatina şi amestecaţi vreo două minute până se pierde şi aceasta în cremă.

După aceste operaţiuni se decide soarta desertului final. Ce gust va avea, ce formă, ce aromă. Eu am ales variantele simple de vanilie şi ciocolată. Respectiv, am împărţit crema şi am turnat-o în 2 crăticioare mai mici; într-una am adăugat un baton de vanilie fărâmată, în cealaltă câteva bucăţi de ciocolată menageră. Ambele au mai făcut o dată „baia Mariei” pentru ca atât vanilia cât şi ciocolata să treacă mai uşor în cremă.

Se lasă cele două vase la răcit, timp în care pregătim formele; care pot fi individuale (şi mai uşor manevrabile la final) sau mai la comun, într-o tavă de brioşe. Dacă nu aveţi nici una nici alta, puteţi turna cremele în tăviţe sau lăsa chiar în cratiţele în care au fost amestecate, urmând ca la final să tăiaţi bucăţi din ele.

Aşadar, cu un şerveţel înmuiat în ulei se ung formele pe interior. Se toarnă compoziţiile şi apoi se lasă câteva ore bune (de la 4 în sus) la frigider. Ar fi bine să acoperiţi cu o folie de staniol ca să nu prindă miros de la alte alimente.

După acest repaus bine meritat, se scot panacotele din forme, se ornează cu fructe, se stropesc din belşug cu siropuri (la alegere) şi se savurează încetişor. Pentru panacotele mele am făcut rapid un sos de căpşuni (pe care îl puteţi fierbe sau nu), din căpşuni şi zahăr trecute prin strecurătoare, şi un sos de caramel mai grosuţ din zahăr brun caramelizat şi puţină apă.