Acum vreun an și, două dintre HDD-urile mele au cedat. Fotografiile cuprinse în directorul de bloggeri culinari s-au pierdut temporar. De curând am reușit să recuperez majoritatea datelor așa că azi am hotărât să mai postez din ele.
Știu că nu era rândul ei, dar cumva am simțit că pe ea trebuie s-o postez. Blogul ei se numește La Prăjiturela.
Am cunoscut-o pe Miha acum (aproape) doi ani și prilejul a fost chiar acest proiect. Întrebam pe atunci cine ar dori să participe și a apărut și ea în peisaj. Personal, îmi pare bine că a avut curajul s-o facă pentru că așa am avut și eu bucuria de a o cunoaște.
Dacă ar fi să folosesc un cuvânt sau o expresie care s-o definească ar fi „Rază de soare”. Și nu din cauza pletelor ei cârlionțate și blonde ca grânele ci din cauza zâmbetului ei cald care te încarcă cu energie.
Ne-am întâlnit într-o după-amiază după ce am ieșit de la birou. Eram amândouă cu bicicletele. Venise și cu prietena ei cea mai bună, Marina.
A fost prietenie la prima vedere, este greu să nu te înțelegi cu Prăji. Și ca model și ca om. 🙂
Miha gătește cu patos, mănâncă cu dragoste și împarte cu ceilalți din bucuriile ei. Pentru ea, a face de mâncare este tot timpul un eveniment. Este fix tipul de om despre care vorbea Julia Child (în toate poveștile ei). Dar mai ales: „A party without cake is just a meeting (O petrecere fără desert este doar o întâlnire.)”
Prăji, mă cam întind la vorbă așa că las imaginile să vorbească.
4 Comments
Prai
2 martie 2015 at 21:48Cand am vazut pe Facebook ca e o trimitere catre un site, hop ca m-au si trecut fiorii. Cand insa am citit, a aparut si o larcrima De mult nu am mai simtit asa emotii. Iti multumesc Catalina. Desi e dea noua seara, mi-ai inseninat ziua. Stii, azi e baba mea – s-a incheiat cum nici nu visam Te imbratisez cu drag!
Praji
2 martie 2015 at 21:49Ps. Imi amintesc ca eram tare nedormita cand ne-am intalnit, acum vad ca si ochii ma tradeaza nitel. But who cares, era asa un soare fain…
Sasha
27 martie 2015 at 16:34Praji, cea super simpatica! 😀 Superba ea, superbe si pozele.
Laura
30 martie 2015 at 11:34Nu știam de proiectul ăsta, Cătălina. Cât de drăguț este să snoop around a blogger’s life. Do continue, I do will read. ^_^