Plăcintă de varză- Hapankaalipiiras

„Sorry honey for having such crazy girlfriend”
„You are not crazy my dear, you are just passionate”.

***

Asta se întâmpla pe la primele noastre întâlniri. Şi de obicei prin magazinele cu ustensile de bucătărie de unde voiam să cumpăr tot (dacă aş fi putut). De atunci au fost multe, prea puţine. Destule cât să ne ştim ca după o viaţă de trăit împreună. Sau cum zic Faithless: „Vreau să-mi fie dor de tine mai rar, dar să te văd mai des.”

Ultima vacanţă pe anul acesta am petrecut-o la Tampere şi Vammala. Nici nu ştiu exact unde mi-a plăcut mai mult dar ştiu ce mi-a plăcut şi ce m-a însoţit acolo cât am stat. M-a însoţit pacea. Exact, până şi eu mă mir. Pacea. Era liniştitor să fiu cu el, era liniştitor să colindăm pădurea din Vammala după merişoare şi ciuperci şi aer curat şi linişte. Era liniştitor să-l ştim pe Eppu lângă noi sau măcar la câţiva paşi în faţă, ca un Cerber… blând şi răbdător.

Tot într-o linişte tulburată doar de uşoara adiere a vântului şi câteva ciripituri amorţite de păsări, am mâncat sandwichuri bune cu pâine din secară şi şuncă şi brânză şi unt şi salată. Tot în liniştea pădurii am băut ceai fierbinte cu miere şi ne-am uscat la soare. Tot acolo am închis ochii şi am ascultat…

„Aaaaaaaaaaaa! Aaaaa! Am ceva în păr! Am ceva în păăăăăăărrrrr!” am urlat cu ochii cât cepele. Am şi pe mână! Am pe sub haine! Mişună peste tot, aaaa!”
Juha, ştergându-şi ceaiul de pe haine şi potolindu-şi infarctul îmi spuse: „Draga mea e doar o biată muscă de elan. O să te muşte şi o să vadă că nu eşti un elan şi-o să plece să caute altă gazdă…”
„Dar am şi aici, şi aici, şi aici”, răsuflam agitată simţind dintr-o dată cum furnicăturile se dublau, triplau înebunitor. Căutam în părul des (pana mea… unele plâng că-l au rar- să vadă cum e să scoţi ceva din claie şi să le mai aud apoi)- intruşii apăreau unul câte unul şi când să-i strivesc cu obidă, îl auzeam pe Juha: „N-o omorî, las-o undeva să-şi găsească altă gazdă”. La fel face şi cu păianjenii şi cu alte fiinţe mişunătoare.

Eppu se uita galeş la sandwich, eu mă luptam cu muştele. Mi-am dat la palme de-am ameţit.

Într-un final, cu părul răvăşit şi cu hainele în toate direcţiile, m-am calmat (deşi simţeam bestiile mişunând pe mine).

„Şi zici că muşcă doar o dată şi apoi pleacă? Păi eu am 100 pe mine deci 100 muşcături”
„Dacă mai rămâne vreuna până acasă sauna o să-i vină de petrecanie.”

Am ajuns acasă după câteva ore, cu şosetele fleaşcă de la umblat prin turbărie, cu 2 găleţi mari pline cu gălbiori aurii şi gălbiori bruni. Cardul era şi el plin de poze că m-am comportat ca un japonez la Luvru când am văzut atâtea frumuseţi.

Acasă ne aştepta o tavă mare cu crumble de mere şi cu oală plină cu tocană de elan şi legume. Mama lui Juha nu stătuse degeaba.
Ne-am schimbat de haine şi am curăţat toate ciupercile. Intenţionam să le uscăm în saună. Doar că până am mâncat noi au dispărut toate. Le-am regăsit mai târziu într-o plăcintă contopindu-se cuminţi cu brânză multă şi aluat cu unt.

Reţeta de astăzi a fost una dintre cele prezentate în emisiunea „Sănătatea în bucate” din 20 mai 2012 când am pregătit împreună cu Marius trei feluri de mâncare finlandeză.

Pentru o cratiţă sau tavă rotundă cam de 26 cm diametru aveţi nevoie de:

Ingrediente pentru aluat

250 g Făină de secară integrală
125 g unt (eu am folosit ulei de măsline)– voi faceţi cu unt pentru că iese şi mai gustoasă
25-50 ml lapte
sare

Ingrediente pentru umplutură

400 g varză murată
300 g varză roşie proaspătă
150 ml vin alb (chiar 200 dacă vreţi să mă iasă plăcinta mai suculentă)
150 g coastă afumată (fără oase)
1 gălbenuş de ou
un cub mic de unt (ulei în cazul meu)
1 bucheţet de cimbru proaspăt

Se toacă varza murată şi se lasă în apă rece cam o oră (la desărat). Varza roşie se toacă şi ea după gust (eu o toc puţin mai mare).

Pentru aluat, se amestecă făina cu sarea şi uleiul de măsline (la robot sau cu o lingură din lemn) până se formează firimituri. Apoi se adaugă treptat laptele până se formează o bilă mare. Se înfăşoară în folie şi se lasă la rece vreo 20 minute.

În acest timp, pe foc, fierbe costiţa afumată. Şi o lăsăm cam 40 de minute, să putem da jos carnea de pe oase.

Se strecoară şi stoarce de apă varza murată. Se încinge uleiul într-o tigaie (wok) încăpătoare şi se pun pe rând costiţa afumată, varza dulce şi cea murată. Se lasă focul mic şi se amestecă vreo 5-10 minute, să nu se prindă şi să se afume. Se adaugă vinul alb şi se lasă vreo 10 minute cu capac, să se înăbuşe. Se adaugă şi buchetul de cimbru şi se acoperă cu ingredientele din cratiţă.

Aluatul se întinde între două coli de hârtie de copt pentru că este foarte fărâmicios.

Varza şi costiţa se pun în altă cratiţă, se adaugă inclusiv buchetul de cimbru. Cu grijă, se pune foaia de aluat capac în sau pe cratiţă. Depinde de forma ei. La a mea a mers mai bine în cratiţă.

Se unge la suprafată cu gălbenuşul de ou bătut cu puţin lapte şi se bagă la cuptorl încins în prealabil la 180 grade C.

Se scoate după 30-50 minute în functţie de adâncimea cratiţei (dar aveţi grijă să nu se ardă capacul.

Se serveşte fierbinte 🙂