Supă cremă de cartofi cu rozmarin şi parmezan şi diverse explicaţii

Vine o vreme când… îţi îndrepţi atenţia spre o anumită categorie culinară şi o tot baţi şi răzbaţi în căutarea reţetei perfecte.

Fie vorba între noi, nu există perfecţiune pe pământ dar nu ne împiedică nimeni s-o căutăm nu?

Brînduşa mă încuraja la un moment dat să pun mai multe supe, că ar arăta bine, aşa că o ascult. Cine n-ar face-o când ţi-o cere o aşa doamnă onorabilă?

Perioada respectivă în care tot pregăteam supe dimineaţa şi le savuram calde- fierbinţi, s-a mai liniştit dar a venit vremea postării reţetelor încercate. Mulţumesc Inei că mi-a dat ideea acestei supe (deşi n-am respectat-o în totalitate) 🙂

Pentru 5- 6 porţii generoase aveţi nevoie de:

1 kg cartofi (e vremea lor, deci încercaţi cu cei noi)
100 g parmezan (pe care vă sfătuiesc să-l luaţi pachet şi să-l radeţi voi, să fie cât mai proaspăt)
3 linguri ulei măsline (aromat cu usturoi)
o ramură generoasă de rozmarin
2 cepe verzi mari
sare de mare, piper şi nucşoară proaspăt rasă
, după gust
1 frunză dafin
opţional 2-3 lăstari de mazăre verde pentru fiecare farfurie de supă

Azi voi descrie tot ce am făcut pentru această reţetă. 🙂

Verific nivelul bateriei aparatului foto şi cardul (dacă e loc de vreo maxim 50-100 imagini, în funcţie de complexitatea reţetei- unele imagini pot avea defecte tehnice sau pur şi simplu să nu ne placă aşa că ne luăm o marjă de eroare în calcul).

Verific nivelul bateriei din blitz-ul extern sau ce lumină bate de la geam. “Hm, dimineaţa aceasta e oleacă mai noroasă… nu am noroc de lumină naturală, mă întorc aşadar la blitz.”

Aleg ingredientele: să fie frumoase, pot să aibă şi bube că nu-i bai dar să fie estetice. “Să las cartofii cu pământ pe ei? Îi las, că-s mai naturali aşa. O fi el mai prăfos dar facem curat la locul de muncă după.” Tai o ramură de rozmarin (sau o iau din frigider). Tai lăstarii de mazăre şi îi pun într-un păhărel cu apă să se revigoreze, dacă sunt pleoştiţi de la căldură. Scot mirodenii din cutii, aleg două bucăţi de nucşoară, pun deoparte sare de mare neiodată, ţin râşniţa de piper negru aproape. Lustruiesc bine o lingură veche împrumutată de la mamaie, pun mirodeniile frumos în ea. “Oare merge nucşoara peste sare? S-o mai vedea sarea? Hai să nu le suprapun totuşi”. Mut nucşoara. “E bine.” Zâmbet.

Miau, miau! se iveşte Emma în uşa bucătăriei, îi place când forfotesc prin casă. Un prelung mieunat, a jale, se aude din spatele ei. Felix are chef de joacă şi nimeni nu vrea să-l bage în seama. Alt miau prelung, jeluitor, ca un plânset de bebeluş. Concurează cu bebelul vecinilor, proaspăt deveniţi părinţi. Emma îl plesneşte peste bot cu o figură care spune: “mai taci măăă!”. El se fereşte şi o scuipă. Eu le strig să termine. Linişte preţ de o secundă. Amândoi se uită fix la mine, aşteptând următorul pas. Beau un pahar cu apă şi mă întorc la treabă.

Pun o oală de apă cu sare la fiert. Voi avea nevoie de ea la un moment dat. Tai un cartof în jumătate. El va da o pată de galben primei compoziţii. Mă gândesc ce fundal să aleg… să fie colorat, să fie alb, să fie o bucată de lemn? Mă opresc în final la o coală albă de hârtie. Să fie mai rustic, zic. Dar nu vreau contrast mare azi, rămân la alb. O imagine pe alb nu este neapărat o imagine stearpă. O să desenez cu ingredientele.

Pun o placă mică de lemn pe coala de hârtie. Placa de lemn a făcut peste 2000 km şi e adusă în valiză de la Vammala, din magazia părinţilor lui Juha. (Surâd, mă gândesc la cei ce controlează bagaje şi la câte ciudăţenii văd zi de zi. Au o treabă haioasă şi serioasă în felul ei). Ce culori merg frumos cu galben? Verde. Mă întorc la carneţelul cu reţete şi strecor cu creionul: 2 cepe verzi. Torn uleiul de măsline într-un vas mic alb. Iau toate acareturile pe rând şi le duc în sufragerie.

Întind coala albă şi o fixez de podea punând pe colţuri mici (dar destul de grele) obiecte. Aduc stativul şi umbrela, scot blitzul din standby, pun triggerul pe aparat. Încep să aşez lucrurile pe hârtie. Îmi setez aparatul. ISO- bifat, timp de expunere, bifat, diafragma- bifat, K la 5650 grade. Toate vor oscila şi vor fi schimbate după primele teste (mai puţin K şi ISO). De obicei le folosesc pe aceleaşi dar uneori ies puţin din rutină şi mai schimb setările.

Încep să fotografiez. Pisoii mă urmăresc leneşi de pe canapea dar cu ochi mari şi galbeni. Îmi aduc un scaun din bucătărie, mă urc pe el şi trag iar cadre. Acum intră tot. 50 mm e ok dar dacă ai un cadru mai mare şi eşti prea aproape trebuie să faci cumva să te depărtezi. Pe orizontală mai treacă- meargă. Pe verticală e nevoie de scaun 🙂

Ups, era să cad! Mă îndrept şi cobor. Mă duc la bucătărie să iau un cuţit, un castron cu apă şi o pungă de plastic. Din pragul sufrageriei îl văd pe Felix pe coala de hârtie inspectând şi ronţăind ceapa (e nebun după ceapă, usturoi şi salată). Strig la el să plece, mă priveşte mirat, se apleacă uşor şi ţâşneşte pe canapea. Emma îi trage o bucată de bun venit pe teritoriul ei.

Curăţ cartofii, pun cojile în punga de plastic. Introduc cartofii din nou în decor însoţiţi de cuţit şi pungă. Trag câteva cadre de pe scaun. Tai cartofii cuburi mari, îi mut în castronul cu apă, îi spăl bine şi îi las la pozat. Iar câteva cadre.

Iau şi ceapa, o curăţ, o spăl şi o tai mărunt spre mare. Oricum va fi pasată. Fotografiez.

În bucătărie, pe aragaz, apa bolboroseşte vrute şi nevrute. Iau cartofii, mirodeniile, ceapa, rozmarinul, uleiul şi mă mut la bucătărie. Îmi dau seama că lumina de la bec e mult prea slabă şi temperatura de culoare e 3200-3800 şi nu cât vreau eu (5650). Mă duc în sufragerie şi scot bliţul de pe stativ. Felix se joacă cu o foaie de ceapă pe coala albă tăvălindu-se ca un purcel în pământul de la cartofi. Il mângâi pe bot, se întoarce cu roatele-n sus şi toarce drăgăstos.

În bucătărie, mă spăl rapid pe mâini, mă şterg şi încep să compun supa.

Spăl mai bine cartofii şi îi pun în oala cu apă clocotindă, adaug frunza de dafin, ramura de rozmarin. Fotografiez fiecare pas. Separat (când cartofii sunt aproape fierţi), pun o altă oală pe foc, adaug ulei de măsline, fotografiez şi aştept să se încingă. Adaug ceapa tăiată. Fotografiez. Amestec în oală să nu se lipească. Strecor cartofii dar păstrez apa. Îi pun peste ceapă, îi călesc şi pe ei puţin. Fac 2-3 poze. Adaug câteva polonice din apa în care au fiert şi opresc focul.

Pun un cerc de metal pe masă, pun oala fierbinte şi cu grijă încep să adaug: sarea de mare, nucşoara (pe care undeva între toate activităţile menţionate, am ras-o). Iau un blender mic, de mână şi încep să pasez cartofii. Şi pasez, pozez, pasez până obţin o supă groasă. Torn ulei de măsline treptat şi amestec. Rad parmezanul, îl pun în supă, amestec. Acum supa e şi mai parfumată, şi frumos lucioasă şi vâscoasă.

Mă duc în cămară şi din maldarul de farfurii desperecheate aleg două de aceeaşi culoare (probabil au fost din acelaşi set la un moment dat). Culoarea- gri şobolan. Neutru să fie, zic, supa e destul de colorată.

În bucătărie, pun uşor 2-3 polonice de supă, iau trei lăstari de mazăre cu mine şi pâş pâş mă întorc în sufragerie. Încep să fotografiez şi îmi dau seama că lipseşte “partea umană” din compoziţie (cine a fost la workshop-ul organizat de Radu ştie despre ce vorbesc). În timp ce mă îndreptam spre bucătărie îmi dau seama că inamicii aşteaptă prefăcut adormiţi să lipăie supa MEA. Bag super viteză şi două secunde mai târziu eram înapoi lângă supă.

Aşez lingura cu mâner de lemn pe placa de lemn. Şi pozez pozez, mai în ansamblu, mai în detaliu. Iau aparatul şi farfuria. Scot cardul şi îl pun în card reader, descarc pozele înfulecând cu graţie supa încă fierbinte.

Aleg, două trei, le prelucrez rapid şi le urc pe facebook ca teaser.

Gata.

În urmă cu doi ani (şi aproape o lună), Ana, colega de site şi prietena mea s-a gândit că dacă tot chinui aparatul în aburi şi făină, să punem împreună nişte reţete pe Internetul cel mare şi încă neplin. Dar să nu le punem oricum ci să pozăm pas cu pas toată găteala şi învârteala în oale. Când apare cineva înfometat dar cu restanţe la partea de bucătăreală, să citească şi să vadă ce are de făcut. Am scris primele două reţete iar Bogdan ne-a sugerat să punem comentarii la imagini.

E o muncă pe care o facem de drag, uneori pentru că ne simţim forţate de existenţa şi necesitatea alimentării site-ului şi de cele mai multe ori pentru că ne place ideea că putem inspira pe cineva destul de mult cu imaginile noastre, încât să se apuce de gătit…

Iar dacă munca noastră inspiră oameni în orice fel (gătit sau fotografiat într-un anume fel) este o recompensă îndestulătoare.

Spor la gătit, fotografiat şi mai ales… esenţialul: la mâncat.

Cătă şi Ana

Etichete: , , , ,

8 comentarii la “Supă cremă de cartofi cu rozmarin şi parmezan şi diverse explicaţii”

  1. Alice says:

    Bai: da!
    Asa articol tare imi place sa citesc. Plin de viata si cu mare pasiune.
    Cu mare drag intru aici si e fiecare data gasesc cate ceva pt suflet. Frumoase pozele si mai ales frumoase textele
    CU drag,
    Alice

  2. Cătălina Cătălina says:

    Multumesc Alice >:D<

  3. Bine ca ai ascultat de onorabila doamna Brindusa. Ca tare bine arata supa. Si neaparat trebuie sa fac si eu cunostinta intr-o zi cu Emma si Felix. 😉

  4. Cătălina Cătălina says:

    🙂 Da, dar trebuie sa astepti sa te accepte si apoi te lasa sa stai de vorba cu ei 😛

  5. ana says:

    super bine arata supa crema, in plus e si foarte sanatoasa

  6. Ioana Chilu says:

    Sunteti minunate! te pup si pupa si matzoancele. Chiar maine fac supica asta, eu n-am mancat niciodata supa crema de nimic. N-am insa rozmarin proaspat, pot pune praf, si daca da, cat? 🙂

  7. Cătălina Cătălina says:

    Pune o lingurita, dar sa strecori supa dupa. 🙂 Te pup si eu >:D<

  8. alex says:

    delicios arata!

Lasă-ne un comentariu