Menu

Gulkake- prăjitură norvegiană cu cremă de ouă

Vara aceasta am evadat la un moment dat câteva zile la Vama Veche unde mi-am reîntâlnit bunii mei prieteni Ruxandra şi Dan. Împreună cu ei era şi un tip cam deşirat, foarte jovial şi prietenos, Tomas venit din Norvegia în concediu.

 

Din câte ne-am povestit şi am discutat am aflat că mama lui face nişte prăjituri cu care îşi răsfaţă familia şi prietenii din când în când. Tomas e admiratorul ei number one şi am profitat de acest lucru să-l trimit la spionat şi la trimis reţete.

În prima săptămână a reîntoarcerii lui acasă după câteva conversaţii mi-a strecurat primul secret al Målfridei în ale dulciurilor, şi anume prăjitura lui preferată.

Gulkake nu este o ticăloşenie greu de făcut dar e uşor migăloasă şi necesită atenţie când e vorba de cremă. Dar să purcedem, aşadar.

Ingrediente pentru blat

5 albuşuri de ouă
100 g migdale
100 g nuci (normale sau Pecan)
200 g zahăr pudră

Ingrediente pentru cremă

6 gălbenuşuri de ou
125 ml smântână dulce (32 % grăsime)
125 g zahăr tos
1 linguriţă extract de vanilie
150 g unt la temperatura camerei

Întâi se scot ouăle de la frigider şi se lasă la temperatura camerei câteva ore. Se porneşte cuptorul şi se lasă la treapta 2 ( 160 grade Celsius).

Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Albuşurile se bat spumă cu talent şi dedicaţiune, apoi se adaugă treptat zahărul şi la sfârşit migdalele şi nucile măcinate. Se pune compoziţia într-o tavă (24 cm diametru) tapetată bine cu unt şi se lasă 40- 45 minute la cuptor, după care se scoate şi se lasă la răcit.

Se pune apă la fiert într-o crăticioară medie ca dimensiune. Cele 5 gălbenuşuri de mai sus şi încă un prieten de-al lor mai stingher se pun în altă crăticioară mai mică şi se contopesc cu zahărul, vanilia şi smântâna dulce.

Acum începe partea care necesită ceva mai multă atenție din partea voastră. Nu trebuie, totuşi, decât să amestecaţi mereu în ouă până încep să se lege şi să formeze o cremă grosuţă. Atenţie! Ouăle se prind de fundul crăticioarei şi se coagulează pe furiş în cocoloaşe deci nu trişaţi! 😉 Amestecaţi şi iar amestecaţi preţ de 15- 20 minute.

Când este gata, se lasă la răcit. Dacă vă grabiţi, ajutaţi crema să se răcorească punând crăticioara în apă rece cu gheaţă.

Când are temperatura camerei, în cremă se adaugă untul moale şi se amestecă uşor până la omogenizare. Dacă observaţi ca crema s-a mai înmuiat, o mai lăsaţi o vreme la răcit. Se întinde pe blat cât mai uniform. Se adaugă migdale feliate şi prăjite şi bucăţi de nuci din dulceaţă.

Poftă bună!

Note: Prăjitura originală se face doar cu migdale (200 g), alegerea vă aparţine aşadar să o faceţi sau nu şi cu nuci.
Blatul nu se ţine 1 oră la cuptor. 40 de minute, maxim 45 îl vor aduce la calităţile dorite.
Acest desert trebuie ţinut departe de cei alergici la nuci sau ouă. E la mintea cocoşului dar nu strică să vă reamintesc 🙂

12 Comments

  • Bogdan
    5 octombrie 2010 at 8:05

    Recunosc ca deja imi ploua in gura. Pacat ca-i cam grasa crema aceea. Overall, cum ti-a placut rezultatul final?

  • […] This post was mentioned on Twitter by Stoica George Florin, Kiss the Cook. Kiss the Cook said: Se pare ca si norvegienii le au cu bucataria, am incercat desertul asta si o sa mai cautam si altele 😀 http://kissthecook.ro/?p=2476 […]

  • Ana
    5 octombrie 2010 at 8:35

    Bogdan, eu sunt destul de sensibila la prea dulce si prea gras care la mine combinate duc la cam gretos (scuzati termenul). Dar, nu e nicidecum cazul, stratul de crema nu e foarte mare si nici nu e extrem de dulce. Grasimea n-am simtit-o chiar mai deloc, e totusi prajitura, si o portie e reperezentata de o feliuta :). Dar, daca te sperie gandul rau de tot, poti sa ajustezi putin folosind unt de 65% si smantana de 20%.

  • Cătălina
    5 octombrie 2010 at 16:05

    Buna Bogdan si multumesc pentru vizita.

    Crema nu este grasa asa cum pare in fotografii. Ba mai mult, tinuta la frigider devine racoroasa si mai aromata.

    🙂

  • liana10
    28 noiembrie 2010 at 0:28

    Daca zici ca nu e o ticalosie greu de facut, ma apuc si eu de ea 😉

  • Cătălina
    28 noiembrie 2010 at 13:12

    Spor la treabă 🙂 Şi mulţumim pentru vizită.

  • Diana
    21 februarie 2011 at 13:21

    Recunosc ca asa a inceput „aventura” pe site-ul vostru.Cautam o prajitura pe care o mancasem si care semana izbitor cu a voastra…asa ca am gasit, am copiat, am executat si mi-am lins degetele.Singura diferenta este ca nu am pus atat de multa smantana lichida (ci doar 4 linguri) si jumatate din cantitatea de unt….. a iesit un strat mai mic de crema, mai mult ca o glazura densa, absolut delicioasa, iar deasupra am caramelizat migdale , le-am sfaramat si le-am impregnat in acea glazura cat timp era fierbinte.Incredibila reteta!Multumesc din nou voua, tuturor !

  • Miriam
    9 martie 2011 at 18:02

    Fetele, nici o critica la mijloc, mai ales ca sunt o admiratoare (foarte recent v-am descoperit, din pacate, de cand sunt deja pe alte meleaguri) dar o completare / nelamurire…

    „Se pune apă la fiert într-o crăticioară medie ca dimensiune. Cele 5 albuşuri de mai sus şi încă un prieten de-al lor mai stingher se pun în altă crăticioară mai mică şi se contopesc cu zahărul, vanilia şi smântâna dulce.” E vorba de fapt despre galbenusuri, nu? Adica pare logic dupa ce citesti toata reteta de vreo doua ori, dar poate altii nu-s asa perspicaci ca mine 😀 deci mai bine corectati. Zic eu. 🙂

    Daca o facem si o incarcam si pe blog o sa va linkuim cum se cuvine.

    Kiss 🙂

  • Cătălina
    9 martie 2011 at 18:10

    Ups! Merci frumos Miriam :)) Corectez acum.

  • Ancuta
    21 martie 2011 at 11:46

    Buna!

    De ceva vreme tot caut fulgi de migdale si nu gasesc pe nicaieri:(
    Tu de unde i-ai cumparat?

  • Cătălina
    21 martie 2011 at 12:00

    Am gasit la Real AFI dar nu sunt tot timpul (din pacate).

  • Lavinia
    7 mai 2011 at 15:04

    Buna! Eu locuiesc in Norvegia de aproape un an si de obicei in oras mai sunt tot felul de festivale…si vand prajituri facute in casa… sunt chiar foarte bune mai ales unele negrese… niam niam:)

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.