Reţete cu tag-ul ‘Îngheţată’

Înghețată din flori de salcâm

Inghetata ghiciSă tot fie două săptămâni de când am făcut această minunată înghețată. Am avut o petrecere cu fetele mele și am vrut să pregătesc numai bunătăți cu ingrediente de sezon. Așa că am avut printre altele două sorbeturi (unul cu soc și celălat cu căpșune) și vedeta prezentă în acest post.
În principiu, nu este greu de făcut dar necesită ceva timp pentru obținerea aromei de salcâm fără a o schimba în vreun fel. Baza este ca la înghețata de vanilie pregătită de Juha acum ceva vreme. Noi am servit-o cu fructe (căpșune și mango) și bezea de pavlova dar după cum bine a precizat și Rux, această înghețată are multe de spus și singură.

Citeşte mai departe »

Înghețată vegană din căpșune (bonus: cum să faci cipsuri din căpșune la cuptorul electric)

Inghetata de capsune vegana2-5_micVinerea trecută, mergând spre casă cu un kil de căpșune cumpărate din piață mă gândeam că, în loc să le mănânc pe toate, aș putea face un desert. Desertul l-am compus pe drum. M-am gândit întâi să fac un crumble crocant și aromat ca cel pe care l-am învățat de la Chef Cezar Munteanu, cu ocazia unor ore de gătit organizate de Electrolux, numite ele More Inspiration4Cooking– mai precis, cele de bucătarie suedeză.

Dar cum socoteala de pe stradă nu coincide cu cea de acasă, crumble-ul s-a transformat în butter fudge deLuxe de la Lidl, varianta Irish Cream Liqueur. Personal, nu am pus mult pentru că era destul de dulce, dar a echilibrat gustul acrișor al înghețatei.

Și-mi mai trăznise mintea ceva. Să usuc felii de căpșune. Așa că vineri seara, odată ajunsă acasă, am spălat o parte din fructe, le-am lăsat la zvântat și le-am executat după cum urmează.

Citeşte mai departe »

Îngheţată de pepene galben și busuioc și cum să câștigi o mașină de înghețată

Inghetata de pepene galben si busuioc mici-14Cu măiestrie și talent zic eu. Și cu imaginație.

La un moment dat, în această viață, mi s-a stricat mașina de făcut înghețată. De curând mi-am luat alta nouă (am testat-o pentru acest post).
Și dacă tot am luat-o m-am gândit așa: undeva, în țara asta cineva are nevoie de o mașină de făcut înghețată. (Desigur, există și nevoi vitale, mai mari, mai importante dar eu mă rezum momentan la aceasta).

Așadar, m-am gândit să fac cadou una nou nouță, același model ca a mea. Nu știu încă cine va beneficia de ea- iar dintre prieteni și bloggeri mi-a fost greu să aleg așa că organizez un concurs.

Ce este de făcut?

Dacă dorești această mașină de făcut înghețată (vezi imagini), va trebui să creezi o rețetă pentru acest concurs. Una care să mă facă pe mine și pe celelalte două membre ale juriului să ne dorim să reproducem musai acea rețetă, pentru că fără ea nu se poate. 🙂

Când zic celelalte mă refer la Andie și la Andreea. Câteștrele ne vom uita la imagini, vom citi rețetele și vom încerca să ne imaginăm gustul fiecăreia. Vom aprecia creativitatea, aspectul îngrijit, folosirea ingredientelor sănătoase.

Citeşte mai departe »

Îngheţată de vanilie cu sirop de oţet balsamic şi biscuiţi de ovăz

Din micile bucurii ale vieţii face parte şi… îngheţata. De fapt aş numi-o chiar mare mai ales dacă la un moment dat te trezeşti cu o maşină de făcut îngheţată cadou. Cum a păţit Juha.

În vacanţa pe care mi-am luat-o de mai mult de o săptămână am mâncat tot felul de bunătăţi făcute de noi sau luate din diverse locuri ştiute de Juha.

Prin a doua zi de la sosirea în Tampere, ne-am apucat (el de pregătit, eu de pozat) şi de această reţetă- care în fapt înglobează vreo trei chestii- îngheţata, biscuiţii, siropul.

Citeşte mai departe »