Reţete cu tag-ul ‘desert răcoritor’

Cheesecake (fără coacere) cu blat de turtă dulce și jeleu de vin roșu

Adică un desert numai bun de pus pe masa de Crăciun începând cu anul 2017 :)) sau acum, de Revelion. Sau lăsați, că l-am ratat și pe acesta :))

Are toate elementele iernii în el și e al doilea pe care îl fac într-o săptămână. Ah, și am învățat cu ocazia aceasta cum trebuie să procedez cu agar-agar-ul. Credeam că e complicat, dar nu. Fata asta explică așa de bine aici că mi-a ieșit din prima. Și a doua.

Înainte să explic ce e cu rețeta aceasta, o să îmi cer scuze că pozele sunt un pic cam horror. Cum îmi reglez timpul după copil în ultima vreme, zilele acestea n-am reușit să gătesc și să pozez în lumină naturală, ba mai mult, am fost prea varză de oboseală ca să instalez lumina continuă. Așa că am folosit lumina ambientală: becul de la bucătărie, cel de pe balcon, instalațiile din brad. Stați că plânge puștiul, mă întorc în niște minute (nu știu câte).

Așa, dar ce este bine: este un desert foarte gustos, aromat, proaspăt, numai bun de pus pe masă de Crăciun (dacă sărbătoriți) sau la orice serbare tematică de iarnă 🙂

Trebuie să vă înarmați doar cu ceva răbdare și ingrediente bune. N-aș putea să vă dau sfaturi despre cum să înlocuiți agar-agar-ul cu gelatină animală (pentru că nu folosesc), diferența e că a doua trebuie dizolvată în apă (lichid) rece iar primul în apă fierbinte- chiar fiert câteva minute.

Citeşte mai departe »

Îngheţată de vanilie cu sirop de oţet balsamic şi biscuiţi de ovăz

Din micile bucurii ale vieţii face parte şi… îngheţata. De fapt aş numi-o chiar mare mai ales dacă la un moment dat te trezeşti cu o maşină de făcut îngheţată cadou. Cum a păţit Juha.

În vacanţa pe care mi-am luat-o de mai mult de o săptămână am mâncat tot felul de bunătăţi făcute de noi sau luate din diverse locuri ştiute de Juha.

Prin a doua zi de la sosirea în Tampere, ne-am apucat (el de pregătit, eu de pozat) şi de această reţetă- care în fapt înglobează vreo trei chestii- îngheţata, biscuiţii, siropul.

Citeşte mai departe »