OK, recunosc, recunosc. Când eram mică detestam plăcinta de mere a bunicii. Sau orice plăcintă cu mere. Mi se părea o barbarie să distrugi o textură atât de plăcută, un ronțăit zgomotos și un gust atât de bun. Mere crude, coapte, în pârgă sau abia crescute din floare devoram ca ultima veveriță. Aș fi ronțăit încontinuu. Bunica îmi întinsese o plapumă și-mi pusese perne pe jos într-una din camerele casei în care nu locuiam (erau două lipite una de alta în aceeași curte- una din chirpici, în care locuiam și una din cărămidă în care ne-am mutat mai târziu). Așadar,…