Reţete cu tag-ul ‘crema cu cafea si cardamon’

Pavlova. Cafea. Cardamon. Litchi şi Rodie. Prietenie. Electrolux. Inspiration Food Marathon.

Stau în faţa computerului şi mă gândesc dacă să scriu ce am în minte sau să evit să-mi dau drumul gândurilor şi să scriu pur şi simplu, mecanic, reţeta de astăzi.

Când am decis, la ideea Anei, să scriu şi să fotografiez pentru acest site, nu mi-am închiputi că voi ajunge să cunosc atâta lume frumoasă. Sunt mulţi pe care mă bucur să-i ştiu, să împart idei şi să învăţ de la ei, dar puţini care mi-au intrat la inimă atât de tare încât nu mă pot despărţi de ei (şi ele).

Voiam doar să vă spun că mă bucur să vă cunosc. Vă ştiţi.

În altă ordine de idei, referitor la concursul care e în toi şi la care particip, voiam să spun că-i apreciez pe cei care au rămas calmi (cu capul pe umeri, aş spune), şi nu au sărit calul cu un număr mare de reţete per post, doar pentru a demonstra ceva. Nu ştiu exact ce. La capitolul acesta am depăşit şi eu limitele la tema “French bakery”. Lucru pe care îl regret şi pentru care voiam să cer să-mi cer scuze.

E drept că m-am simţit nesigură pe mine şi din cauza aceasta mi-am lăsat această slăbiciune să-mi depăşească raţiunea şi m-am obosit (deşi cu drag şi plăcere- ca întotdeauna când încerc reţete noi) şi mi-am lăsat timpul liber (şi aşa puţin) baltă ca să scot din 2 reţete franţuzeşti, perfecţiunea. Şi să mai fac una care mi s-a părut ajutătoare pentru dăţile în care rămân cu aluat de tartă.

Citeşte mai departe »