Reţete cu tag-ul ‘cartofi’

Tocană irlandeză (Irish stew)

După ce ne-am întors de la Dublin, loc în care am tot mâncat bunăciuni făcute la foc mic pentru timp îndelungat, aveam în minte să fac o parte din tocanele care mi-au trecut prin faţa ochilor şi o parte din pâinile negre, grele.

Am început cu tradiţionala tocană irlandeză, care e relativ simplu de făcut dar la care succesul e dat de timpul petrecut pe foc mic. Irlandezii au nişte vase minunate din fontă la care am tot râvnit cât am stat pe acolo, pe care le uită pe foc umplute cu ingredientele pentru tocană (de dimineaţă) şi pe care le redescoperă pe la prânz când mâncarea e numai bună de dat turiştilor hămesiţi.

O ridic în slăvi pentru că e minunată, delicioasă şi bine aromată cu cimbru şi pătrunjel, e îndestulătoare şi … ca orice lucru bun mâncat cu poftă, îngraşă. Pentru a mă inspira am deschis cărţulia “A taste of Ireland” la pagina 39, capitolul Main course.

Atât i-am povestit lui Juha despre ea încât a trebuit să-i gătesc şi lui (şi oh, dar vai! ce rău mi-o fi părut).

Aşadar, pregătiţi 3-4 chestii mari şi late pentru treaba asta, curăţaţi-le şi aruncaţi-le-n oală. Apoi băgaţi oala la cuptor şi făceţi-vă cumva de lucru până e gata (acesta a fost rezumatul).

Citeşte mai departe »