Reţete cu tag-ul ‘rubarba’

Prăjitură cu rubarbă și mac

Nici pe departe o prăjitură extraordinară, pe care s-o ții minte toată viața, acest desert este însă excelent lângă o cafea sau un ceai băut după-amiaza.

Este acrișoară datorită rubarbei, echilibrată cu dulcele stratului subțire de bezea pârlită nițel la grill (pentru că nu am arzător).
Și-am făcut-o pentru că “nu ne-ai mai făcut demult un desert, ce e cu tine, vrem ceva dulce” plus că rubarba e în sezon, avem până și în curtea blocului niște tufe. Cea folosită la prăjitură este însă de la soacră. Tot de la soacră sunt și ouăle de la găini de curte și macul.

Dar, revenind la desert și fără să mă întind prea mult la vorbă că am o durere de cap de îmi vine să mă ascund sub pătură și să zac acolo…(Măcar la prânz fac un ramen cu shiitake, king oysters și enoki, o să mă simt mult mai bine).

Citeşte mai departe »

Cea mai simplă plăcintă cu mere şi rubarbă. Şi o invitaţie.

Placinta de rubarba si mere padurete-12micE cam târziu pentru căutat rubarbă acum, dar reţeta aceasta va fi bună la anul când va apărea din nou pe piaţă.

Recunosc, rubarba din imagini am cules-o cu mânuţele astea două din grădina mamei lui Juha. În nord(ul lumii) toate se coc şi recoltează mai târziu ca la noi.

Nici nu visam să mai fac ceva cu rubarbă în acest an, numai că tot plimbându-mă prin ograda mare din Vammala, am găsit un loc ferit de găini (înconjurat cu gard din sârmă de metal) care avea cultivat pe el vreo două plante de tomate, sfeclă, dragavei şi rubarbă.

Citeşte mai departe »