Din ciclul „mai bine mai târziu decât niciodată”, azi public reţeta unei tarte la care mă gândeam de ceva vreme. Cam de vreo doi ani, de când am zărit-o la Mazi pe site. Recunosc că mai mult mi-au făcut cu ochiul nectarinele decât pasta de migdale în sine şi asta pentru că în liceu am trăit o „traumă” după ce am halit ca ultima nehalită 2 kile de migdale prăjite, cu sare (îmi adusese un coleg de la el de la ţară şi mi-am zis că trebuie musai să bat recordul mondial de suferit la baie). Oricum, acum vreo lună,…