Menu

Ramen cu bază de peşte şi miso

Când Brînduşa m-a întrebat dacă vreau să particip la „Duminica alături de prieteni” nu am stat prea mult pe gânduri. Mai ales pentru că în ultima vreme am avut ocazia să ne şi cunoaştem mai bine cu bune şi rele 🙂

Iar felul de mâncare ales pentru această ocazie este chiar unul care servit cu prietenii este şi mai savuros. Ramen.

Despre ramen a mai scris Juha într-un post anterior, când mânat de curiozitatea de a încerca să producă acest fel de mâncare aflat pe lista preferatelor noastre, s-a înarmat cu răbdare şi l-a gătit voiniceşte.

De data aceasta, carnea folosită pentru bază fiind peşte, pregătirea supei durează ceva mai puţin.
Aşadar, tocmai pentru că de data aceasta s-a pregătit mai uşor şi pentru că am hotărât ca de ziua mea să petrec cu prietenii apropiaţi o seară japoneză, am ales următorul menu: felul I de care s-a ocupat Ioana care a pregătit mult mult şi bun bun sushi, felul II- ramen de peşte sau porc (la alegere) iar desertul a fost un tort cu matcha, litchi şi mango.

Ca să nu asudaţi prea mult la cratiţă chiar în ziua petrecerii (adică nu faceţi ca mine), cel mai bine e să pregătiţi baza de peşte cu o seară înainte. Iată ce ar fi de făcut.

Ingrediente pentru supa de peşte (8 persoane + 1,5 L de supă lăsată la congelator pentru altădată)

2 căpăţâni mari de peşte (sau şiri, cozi)- eu am găsit şi folosit somon
3 morcovi mici
2 cepe albe medii
1 fir de praz
(partea albă)
2 fire ţelină verde (apio)
3 fire lemongrass
1 varză mică (albă ar fi ideală altfel vă iese supa cam roz- vezi mai jos 🙂 )
1 bucată mică de ghimbir
2 căpăţâni de usturoi
150 ml mirin sau sake
miso– 2 plicuri mari
(ajung pentru 8 persoane)
100 g creveţi mici decorticaţi

Garnituri ce pot fi utilizaze (la alegere):

tăiţei de orez (sau tăiţei Udon- de grâu dur)
2 legături mici de ceapă verde
2 legături ridichi de lună
1 ridiche albă japoneză
(daicon) mică
o cutie mică de boabe de porumb (125 g)
50 g ciuperci shiitake deshidratate
20 g ciuperci trâmbiţa piticului
200 g ciuperci champignon
200 g somon afumat sau marinat
(la alegere)
8 ouă
1 mână de alge wakanabe deshidratate
100 g creveţi mici decorticaţi
lăstari cruzi sau conservaţi de mugo, ceapă, lucernă
etc

Pregătirea supei în sine nu este mare filosofie. Se pun cam 4 l de apă într-o oală încăpătoare. Se pune oala pe foc.

Se taie lemongrassul în bucăţi mai mici, ghimbirul se curăţă de coajă şi se zdrobeşte niţel. Se pun ambele în oală. Se curăţă şi spală morcovii, ceapa, prazul, se taie bucăţi mai mici şi se bagă şi ele în oală. Căpăţânile de usturoi se taie în jumătăţi şi se pun cu tot cu coajă lângă celelalte legume surate. Varza se curăţă de primele foi, se taie sferturi şi… da tot în oală trebuie să ajungă. Se adaugă mirinul/ sake-ul şi sarea. Se lasă să dea un clocot, se pun căpăţânile de peşte şi creveţii şi se lasă la fiert pe foc mic aproximativ o oră.

Se strecoară zeama şi se păstrează cam 2,5 litri de supă. Restul se poate împărţi, pune în punguţe şi lăsa la congelator pentru o dată viitoare.

În ziua servirii se pregătesc garniturile după cum urmează: ciupercile dacă nu sunt proaspete se lasă la hidratat în funcţie de cerinţe de la 40- 60 minute. Se pot fierbe câteva minute apoi într-o zeamă făcută din apă, soya, anason şi ghimbir (vezi reţeta de aici )

Ouăle se fierb tari, se curăţă de coajă şi se taie jumătăţi sau sferturi. Se pot lăsa ca atare sau fierbe împreună cu ciupercile în sosul prezentat mai sus.

Ridichile de lună şi ceapa verde se spală, zvântă şi se taie felii cât mai fine.
Ridichea japoneză se curăţă şi se taie făşii.
Algele se hidratează. Atenţie! Nu puneţi multe, îşi dublează, chiar triplează volumul.
Somonul se taie fâşii subţiri.
Creveţii se răsucesc de câteva ori în ulei încins alături de fulgi de ardei iute uscat şi usturoi.
Tăiţeii de orez se pun într-un vas adânc şi peste ei se toarnă apă clocotindă. Se lasă cam 2-4 minute şi apoi se scurg.

Înainte de servire supa de peşte se încălzeşte puternic şi se adaugă plicurile cu pastă de miso.

În bol se pune o porţie de tăiţei, se toarnă ramenul, se adaugă garnituri după gust 🙂

N-aş putea spune câte combinaţii s-au făcut în acea frumoasă şi caldă (de la prieteni, ramen şi vin fiert) seară de iarnă în care mi-am sărbătorit onorabila vârstă de 34 25 de ani. Ştiu doar că am fost copleşită şi fericită. Ana şi Radu, Ruxandra şi Dan, Ioana şi Vlad, Ioana şi Sid, Ana şi Filip, Iulian şi Miha şi nu un ultimul rând Titel, le supergeek mi-au fost alături la bine şi la greu în lupta cu bolovani şi crăci din Rabbids , cu microfonul sau chitările la karaoke. Vă multţumesc dragii mei! Mulţumesc şi lui Juha care ne-a urmărit liniştit din Tampere 🙂 /superkiss.

4 Comments

  • Ana
    27 februarie 2012 at 15:23

    ce bine arata! Nu am mancat niciodata… poate voi incerca! Imi plac teribil cele 2 cratite: verde si portocaliu. Eu ma uit la mancare dar mereu imi sar in ochi si vase, tacamuri,etc 😀

  • Cătălina
    27 februarie 2012 at 15:27

    😀 Au fost la oferta in real. In prima zi in care am pregatit ceva s-a si lipit. Desi pare a avea fund dublu. Dar acum gatesc cu niste chestii de metal mai gros sub ele.

  • Ana
    27 februarie 2012 at 15:48

    ah, si eu patesc asa cu o cratita din inox, si tare mi-e ciuda pe ea! Merci

  • […] ceea ce rămâne, am tot folosit acel pește în diverse feluri de mâncare, memorabile fiind un ramen excelent și această salată care am vrut să fie tartar dar mi-a fost lene să îi fac un plating ca la […]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.