Arhiva categoriei ‘Rețetă de vară’

Supă finlandeză de văcuță. Sau supă finlandeză de cartofi, încă nu sunt deciși

Versiunea în română: Lihasoppa (supă de carne), mai corect spus lihakeitto (ciorbă de carne), prin unele regiuni sau case cunoscută și sub numele de perunasoppa (supă de cartofi) este o mâncare de zi cu zi pe care o știu mai toți finlandezii. Cum azi a plouat aproape fără pauză, am simțit că e o zi perfectă pentru o ciorbă bogată și fierbinte, să ținem frigul departe de noi. După ce l-am încotoșmănat bine pe Erik în haine calde și izolate am plecat spre magazinul nostru favorit de carne și produse din carne, Lihakipparit, situat în Piața centrală din Tampere (Kauppahalli), și am cumpărat niște carne de vită. Tocmai terminaseră stocul de umăr aș că mi-au recomandat să cumpăr câteva bugăți de gât/ceafă, cu os. Așa că am luat cam un kilogram de gât tăiat pe jumătate (inclusiv prin os), spunându-mi că așa vor ieși mai ușor/accentua aromele la gătit. Apoi am plecat către Sokos să cumpăr și niște legume: o bucată de țelină, niște păstârnac, rutabaga și praz, pe celelalte din listă avându-le deja acasă (din piață). O scurtă plimbare și o călătorie cu autobuzul mai târziu și eram gata să încep să gătesc.

Citeşte mai departe »

Cum se face zacusca… în Finlanda

Sau în orice altă țară în care solanaceele nu cresc la fel de bine ca-n zonele temperate/prielnice. Ci trebuie ajutate cu multe chestii (căldură, acoperiș, substanțe hrănitoare).

Pentru o româncă mutată într-una dintre țările nordice, pot zice cu mare sinceritate și aproape durere că îmi lipsește piața. Moghioroș-ul era plin aproape tot timpul anului, din primăvară până în iarnă era colorat, proaspăt și gureș.

Piață deschisă nu se găsește chiar oriunde în Finlanda. Sunt orașe care nu au așa ceva. Spre norocul meu, Tampere are două. Și cea mai aproape de noi este Tammelantori. Spre deosebire de Moghioroș care e deschisă zi de zi, Tammelantori, deși teoretic nu este închisă, dacă este vreme urâtă, este goală. Dacă plouă, dacă e frig sau fulguiește usor, în afară de temerarii care vând cartofi și ceapă și unele dintre chioșcurile care servesc mâncare, nimeni nu vine cu marfă.

De prin mai și până prin octombrie, piața se umple treptat cu legume, ciuperci și fructe, unele cultivate, altele culese din pădure. Se mai găsesc și mici brutari care pregătesc pulla, munkki și leipä (adică brioșe/melci, gogoși și pâini. Și pescari sau prelucrători de pește (somon, păstrăv și muikku- un pește mic pregătit pe tablă încinsă).

Citeşte mai departe »

Prăjitură cu rubarbă și mac

Nici pe departe o prăjitură extraordinară, pe care s-o ții minte toată viața, acest desert este însă excelent lângă o cafea sau un ceai băut după-amiaza.

Este acrișoară datorită rubarbei, echilibrată cu dulcele stratului subțire de bezea pârlită nițel la grill (pentru că nu am arzător).
Și-am făcut-o pentru că “nu ne-ai mai făcut demult un desert, ce e cu tine, vrem ceva dulce” plus că rubarba e în sezon, avem până și în curtea blocului niște tufe. Cea folosită la prăjitură este însă de la soacră. Tot de la soacră sunt și ouăle de la găini de curte și macul.

Dar, revenind la desert și fără să mă întind prea mult la vorbă că am o durere de cap de îmi vine să mă ascund sub pătură și să zac acolo…(Măcar la prânz fac un ramen cu shiitake, king oysters și enoki, o să mă simt mult mai bine).

Citeşte mai departe »

Brownie cu miso roșu

Aceasta este una dintre rețetele făcute în viteză, din impuls, imediat ce a venit ideea, cum s-ar zice.

Adică ne-am trezit cu o sacoșă de ciocolățele de la soacră și decât să le știu într-un dulap de unde le puteam acosta ba eu ba Juha, am hotărât să le fac de petrecanie într-o prăjitură. Cum nu fac niciodată brownie cu ciocolată cu lapte a trebuit să adaptez rețeta mea preferată scăzând cantitatea de zahăr și crescând-o pe cea de cacao.

Și în loc de unt am pus ulei de măsline, dar fiți fără frică, a ieșit tot umedă și delicioasă.
Așa, revenind la miso pe care de obicei în folosesc în ramen, de data aceasta am ales să-l pun într-un desert. Și a ieșit ceva delicios, dulce, amărui și ușor sărat spre final. Plus acel umami de la soia fermentată.

A se mânca singură sau cu înghețată. Sau frișcă.
Apropos, dacă vreți față de masă ca a mea găsiți în acest magazin online (al meu).

Citeşte mai departe »

Caracatiță friptă cu salată de vară

Sunt momente în viața asta în care mi se face poftă de pește sau caracatiță. Am cam urât peștele de mică pentru că am asistat la chinul maică-mii când a înghițit un os și a avut nevoie de spitalizare și refacere câteva zile. Am avut tot timpul o mare frică să mă ating de pește deși la noi în familie aveam cel puțin 3 pescari amatori (inclusiv eu).

Frica asta a trecut ușor cu vremea și am început să mănânc pește, apoi fructe de mare. Încă prefer peștele “fără oase” sau cu oase mari care pot fi scoase ușor, iar dintre fructele de mare iubesc sepia (sashimi), calamarul, caracatița și scoicile Saint Jaques.

Cea mai bună caracatiță mâncată de mine s-a întâmplat la Raionul de pește, apoi acasă cumpărată de la Carrefour și gătită conform sfaturilor Monicăi de la Foodie Family.
În fine, cea mai fragedă caracatiță s-a dovedit a fi una gătită chiar de mine și probabil că a fost așa… din greșeală.

Să vă povestesc. Împinsă cumva de la spate de postul Anei de la Butterandcream am zis așa: eu n-o să pun o ceșcuță de apă și o să țin caracatița sub capac să-și lase apă, eu o să pun o ceașcă de vin și o să țin caracatița sub capac să își lase apă. Zis și făcut. După cele 15 minute socotite ca în postul Anei (caracatița mea a avut cam juma de kil), am testat-o și am costatat că e tot cam tare, iar vinul (surpriză!) mai era nițel și devenea caramel. Așa că am fiert niște apă în paralel și am turnat-o așa fierbinte peste caracatiță și am mai fiert încă 15 minute.

S-a dovedit a fi sexy balamuc (mă scuzați pentru expresie, e prima care mi-a venit în minte). Practic, după 30-35 minute de fiert era fragedă, roșie și numai bună de fript în tigaie. Ceea ce am și făcut, de altfel. Acu’, eu zic totuși să o fierbeți de la bun început în apă și vin, sa nu aveți surprize.

Citeşte mai departe »

Fricassée cu ciuperci de pădure

Din ciclul “iar am pus prea mult pătrunjel”, vă prezint această simplă rețetă plină de ciuperci și bunăvoie (are cidru în ea, merge și cu vin).

Treaba asta am văzut-o prima dată într-un video făcut de Raymond Blanc acum ceva ani (omul are o serie întreagă de rețete video care mai de care mai (ne)bune).
E toamnă și pădurile ar trebui să abunde (încă) de ciuperci. Încă mai e sezon de gălbiori, gălbiori de toamnă și hribi aici în nord iar mai spre sud se găsesc încă hribi, bureți lăptoși și rusule. În altă ordine de idei, merge și cu ciuperci uscate și rehidratate. Dar atenție! Unele ciuperci de pădure/câmp nu trebuie consumate cu alcool (de altfel, alcoolul nu trebuie consumat până în următoarele 48 ore de la consumarea ciupercilor). Cea mai cunoscută de acest tip este Popenchi, burete de cerneală (Coprinopsis atramentaria).

Revenind la rețetă. De obicei, fricasée-urile au printre ingrediente pui, porc, vită, ba chiar și iepure și smântână dulce. Nu e cazul aici. Rețeta este vegană, în cel mai “rău” caz se poate adăuga niște bacon afumat pentru un plus de savoare 😛

Citeşte mai departe »

Bruschette cu caracatiță

Cu ceva luni în urmă am cumpărat o caracatiță care s-a dovedit a fi îndeajuns de mare încât să o folosesc la 3 feluri de mâncare. O parte am băgat-o în paste. O alta am fript-o în tigaie și am acompaniat-o cu orez negru și ceva legume tinere. Și vin alb.

Și a treia parte a mers extraordinar de bine pe pâine prăjită, cu shiitake și sos de pătrunjel.

Dar să vă povestesc pe scurt. Așadar, când aveți un surplus de caracatiță fiartă (că nah, crudă nu merge), folosiți un tentacul gras și pentru două bruschette mari și îndestulătoare.

Citeşte mai departe »

Ravioli cu gălbiori și sos cu brânză albastră

De vreo 2 luni e plin sezon de gălbiori pe-aci. Și de hribi, dacă ai noroc să găsești. Și Rusulla dacă ai ochi de ciupercar să știi să le recunoști pe cele bune.
Ca un om safe ce este, Juha preferă să culeagă doar ciupercile care îi plac și pe care le știe foarte bine: gălbiori, hribi și trompeta căprioarei (apar în vreo lună jumate-două). Ghebe nu prea sunt pe aici, prin zona Sastamalla, deci nu am găsit.

Săptămâna trecută ne-am întors acasă cu o găleată de 10 litri plină de gălbiori și tot gândindu-mă ce să fac cu ei mi l-am imaginat pe Bubba din Forest Gump înșirând 1 milion de rețete cu creveți. Cam așa înșiram eu rețete cu ciuperci. În final am uscat o parte din ei înșirați pe ață în boxa de la subsol, am pregătit sandwichuri, ravioli, alt fel de paste, fricassée, chiftele. Urmează să murez o parte și să mai usuc din ei.

Azi public rețeta de ravioli pentru că e simplă. Doar că aveți nevoie de ceva răbdare și timp pentru a face aluatul de paste. Se poate face și manual, fără mașină. Eu am noroc cu o Titania pe care am pus-o pentru prima dată la treabă. Mi-a luat nițel să mă prind ce e cu ea dar apoi a mers ca unsă. Am învățat și o șmecherie de la Andie și o puteți vedea în acest video (foaia se unește la un moment dat și se trece prin mașină mai ușor).

Citeşte mai departe »

Cum se face pasta de mititei în Finlanda

Sau oriunde în lumea aceasta mare, unde sunt oameni doritori să mănânce mititei.

Am vrut să numesc această rețetă după cântecul acela cu englezul în new York. Adică să-i zic: Sunt un Mititel în Tampere. M-am răzgândit 😀

Cam de trei săptămâni (deja!), ne-am mutat în Finlanda. Și tot de atunci renovăm, gătim, muncim, ne plimbăm prin parc și pozăm flori și rațe (eu mai ales). Încerc să pregătesc următoarea parte din articolul dedicat florilor comestibile și vreau să și fotografiez ceea ce găsesc. Să știe tot omul cum arată o floare de morcov sau de limba mielului.

Am ajuns aici la două săptămâni după Juha și la 10 zile după pisici. Pentru că ele au călătorit separat, și la treaba aceasta ne-au ajutat fetele de la IMG- The Pet Shipping Specialist, Anelise și Raluca și dragii noștri veterinari Valeriu, Marian și Magda de la Acum Vet.
Acum, să vă povestesc care este treaba cu această rețetă. Este de fapt o combinație dintre două rețete: de la una am împrumutat modul de lucru, de la alta ingredientele și anumiți timp de lucru.

Nu am mașină de tocat așa că am luat carne direct tocată. Nu am luat-o din supermarket ci din piața centrală (Kauppahalli), un fel de mic Obor de-al nostru dar cu mult mai puține chestii.
Înainte de a mă lăuda cu cât de gustoși au fost acești mici vreau să scriu și că:

Citeşte mai departe »

Du-te să-mi faci un sandwich. Te rog!

Într-o seară când lucram niște fotografii iar Juha se relaxa cu niște Dark Souls II, îl aud deodată: “– Du-te să-mi faci un sandwich.” Probabil că a zărit o urmă de crimă în privirea mea, pentru că a întrebat cu zâmbetul pe buze: “Te rog?”

“- Numai dacă îmi aduci o bere din frigider.” I-am răspuns.
“- Imediat!”

Așa că din gluma aceasta, pentru că față de explicațiile din linkul de mai sus, treaba asta chiar e o glumă, s-au născut tot felul de sandwichuri în timp. Câteodată le-am făcut eu, câteodată el. Dacă sunteți fani sandwichuri, există un site scris de o tipă care a publicat timp de un an câte o rețetă pe zi, pentru că prietenul său îi promisese că o ia de nevastă. Probabil tot în glumă. Omul s-o fi plictisit să mănânce pâine zilnic așa că cererea a apărut după 257 zile.

Dar nu despre asta vreau să vă povestesc. Ci despre o plantă pe care tocmai am cunoscut-o și care poate înlocui aproape cu brio wasabi-ul proaspăt. Se numește muștar Gigant Roșu și mi-a fost adus la degustare de către Gabriel Corbu de la Ecoshopping.ro ECOKULT. În sacoșa mare adusă de el mai erau câteva feluri de kale, mangold, spanac, salate, rucola. Proaspete, minunate, am mâncat zilele astea cât am putut 🙂 Două dintre verdețurile acestea au intrat și în această rețetă de sandwich.

Citeşte mai departe »