Arhiva categoriei ‘Rețetă de toamnă’

Supă finlandeză de văcuță. Sau supă finlandeză de cartofi, încă nu sunt deciși

Versiunea în română: Lihasoppa (supă de carne), mai corect spus lihakeitto (ciorbă de carne), prin unele regiuni sau case cunoscută și sub numele de perunasoppa (supă de cartofi) este o mâncare de zi cu zi pe care o știu mai toți finlandezii. Cum azi a plouat aproape fără pauză, am simțit că e o zi perfectă pentru o ciorbă bogată și fierbinte, să ținem frigul departe de noi. După ce l-am încotoșmănat bine pe Erik în haine calde și izolate am plecat spre magazinul nostru favorit de carne și produse din carne, Lihakipparit, situat în Piața centrală din Tampere (Kauppahalli), și am cumpărat niște carne de vită. Tocmai terminaseră stocul de umăr aș că mi-au recomandat să cumpăr câteva bugăți de gât/ceafă, cu os. Așa că am luat cam un kilogram de gât tăiat pe jumătate (inclusiv prin os), spunându-mi că așa vor ieși mai ușor/accentua aromele la gătit. Apoi am plecat către Sokos să cumpăr și niște legume: o bucată de țelină, niște păstârnac, rutabaga și praz, pe celelalte din listă avându-le deja acasă (din piață). O scurtă plimbare și o călătorie cu autobuzul mai târziu și eram gata să încep să gătesc.

Citeşte mai departe »

Supă de usturoi copt și bere afumată

Acum ceva ani, aflându-mă într-o vizită la viitorul soț, am fost împreună într-un gastrobistro din Tampere unde am mâncat cea mai bună supă de usturoi. Și când zic cea mai bună, nu exagerez cu nimic.

Denumirea din menu era fix: Supă de usturoi cu bere afumată ceea ce binențeles că m-a făcut și mai curioasă. Nu știu câți dintre voi au avut ocazia să bea o astfel de bere dar cred că cea mai cunoscută este cea făcută în Germania la Bamberg și se numește Aecht Schlenkerla Rauchbier.

Dar finlandezii au propria lor bere afumată, pe care o găsești doar în anumite baruri (berării- unde se face și bere, nu doar se servește. Un exemplu din Tampere ar fi berăria Plevna cu berea RAUCHBIER JAMES (James Savuolut) 5.2 % (malțul este uscat deasupra unui foc ceea ce îi dă o aromă plăcută de fum- eu zic că este cea mai bună bere afumată din câte am băut (adică vreo 3, că nu-s multe disponibile pe aici :D)).

Citeşte mai departe »

Cum se face zacusca… în Finlanda

Sau în orice altă țară în care solanaceele nu cresc la fel de bine ca-n zonele temperate/prielnice. Ci trebuie ajutate cu multe chestii (căldură, acoperiș, substanțe hrănitoare).

Pentru o româncă mutată într-una dintre țările nordice, pot zice cu mare sinceritate și aproape durere că îmi lipsește piața. Moghioroș-ul era plin aproape tot timpul anului, din primăvară până în iarnă era colorat, proaspăt și gureș.

Piață deschisă nu se găsește chiar oriunde în Finlanda. Sunt orașe care nu au așa ceva. Spre norocul meu, Tampere are două. Și cea mai aproape de noi este Tammelantori. Spre deosebire de Moghioroș care e deschisă zi de zi, Tammelantori, deși teoretic nu este închisă, dacă este vreme urâtă, este goală. Dacă plouă, dacă e frig sau fulguiește usor, în afară de temerarii care vând cartofi și ceapă și unele dintre chioșcurile care servesc mâncare, nimeni nu vine cu marfă.

De prin mai și până prin octombrie, piața se umple treptat cu legume, ciuperci și fructe, unele cultivate, altele culese din pădure. Se mai găsesc și mici brutari care pregătesc pulla, munkki și leipä (adică brioșe/melci, gogoși și pâini. Și pescari sau prelucrători de pește (somon, păstrăv și muikku- un pește mic pregătit pe tablă încinsă).

Citeşte mai departe »

Supă de piatră (aprooooooape) portugheză

Aproape portugheză pentru că am găsit o rețetă pe Epicurious în care nu erau toate ingredientele necesare acestei supe. Lipseau 2 importante și anume: urechi și picior de porc, sângerete portughez (chouriço sau morcela). Dar chiar și așa, supa a ieșit bună, bogată și a mers de minune cu ardei iute și smântână.

Ce-ar mai fi de zis? Am căutat supa aceasta după ce am văzut un post pe contul de Instagram al lui Adi Hădean și mi-am adus aminte de-o poveste pe care am citit-o când eram mai mică.

În afară de gustul bun, de iuțeala ardeiului și de moliciunea smântânii, mi-am adus aminte de mesele acelea cu prietenii și familia, cu care mănânci din aceeași oală, mai furi o bucată de pâine (bunica o lua pe a mea, zicea că eu tai mai repede decât ea), mai dai o bucată de pâine cuiva, dai sarea mai departe, solnița de piper și cea de ardei iute uscat.

Că despre asta e vorba în poveste: despre împărțit cu alții într-un fel sau altul.

Așadar, iată o rețetă adaptată și la ingredientele găsite aici, în Finlanda (data viitoare fac cum trebuie și folosesc sângerete finlandez).

Citeşte mai departe »

Brownie cu miso roșu

Aceasta este una dintre rețetele făcute în viteză, din impuls, imediat ce a venit ideea, cum s-ar zice.

Adică ne-am trezit cu o sacoșă de ciocolățele de la soacră și decât să le știu într-un dulap de unde le puteam acosta ba eu ba Juha, am hotărât să le fac de petrecanie într-o prăjitură. Cum nu fac niciodată brownie cu ciocolată cu lapte a trebuit să adaptez rețeta mea preferată scăzând cantitatea de zahăr și crescând-o pe cea de cacao.

Și în loc de unt am pus ulei de măsline, dar fiți fără frică, a ieșit tot umedă și delicioasă.
Așa, revenind la miso pe care de obicei în folosesc în ramen, de data aceasta am ales să-l pun într-un desert. Și a ieșit ceva delicios, dulce, amărui și ușor sărat spre final. Plus acel umami de la soia fermentată.

A se mânca singură sau cu înghețată. Sau frișcă.
Apropos, dacă vreți față de masă ca a mea găsiți în acest magazin online (al meu).

Citeşte mai departe »

Supă de bob uscat cu ceapă caramelizată. Vinete coapte cu sos de iaurt. Lipii libaneze

Azi o să vă scriu nițel despre bob. Nu Bob, caracterul din Twin Peaks, ci bob leguma. Sau fava, feve cum i se mai spune pe afară.

În ziua în care am gătit toate acestea, m-am gândit că nu are rost să le public separat. Pentru că ele merg foarte bine împreună. De bob știam de prin copilărie, mi-a vorbit bunica despre el, l-am văzut și în atlasul meu botanic, cadou de la ea și apoi l-am plantat la mama în grădină.

Cum cel de la mama a făcut foarte puține păstăi sau deloc, am reușit totuși anul trecut să mănânc pentru prima data bob crud cumpărat de la Legume de țară și am găsit și congelat. Apoi am găsit uscat, la un magazin turcesc.

Când sunt proaspete (sau congelate) boabele sunt de un verde nebun și-s bune și crocante. Când sunt uscate, capătă un miros care poate fi dezagreabil pentru unii, dar sunt fine și gustoase. Pielița de pe boabe trebuie dată jos indiferent de cum este mâncat (proaspăt sau uscat).

Revenind la cel uscat. Pentru a putea fi gătite, boabele de… bob se țin în apă de la 12 până la 24 ore. Treaba asta face înlăturarea pieliței mai ușoară.

Citeşte mai departe »

Orzotto cu piersici caramelizate

Înainte de Paște am primit un pachet plin cu bunătăți de la Sun Food. Printre ele era și o cutie de compot de piersici. Apoi, inspirată de sosirea sărbătorilor de iarnă vremea rece de afară, m-am gândit să fac un orzotto bogat și cremos peste care să pun felii de piersici caramelizate ușor în tigaie. Cu unt și vanilie. Să ne țină de cald și bine. Și chiar ne-a ținut.

Mie că l-am învârtit și amestecat de m-au luat toate căldurile și lui Juha că l-a mâncat fierbinte și repede.

Există vreo problemă cu acest orzotto? Nu, iese la fel de cremos ca un risotto corect, iese mai gustos pentru că orzul prăjit ușor în unt capătă gust de nucă nouă, și iese foarte bogat. Poate doar faptul că va trebui să învârtiți în el destul de mult timp să fie un neajuns 🙂

Citeşte mai departe »

Caracatiță friptă cu salată de vară

Sunt momente în viața asta în care mi se face poftă de pește sau caracatiță. Am cam urât peștele de mică pentru că am asistat la chinul maică-mii când a înghițit un os și a avut nevoie de spitalizare și refacere câteva zile. Am avut tot timpul o mare frică să mă ating de pește deși la noi în familie aveam cel puțin 3 pescari amatori (inclusiv eu).

Frica asta a trecut ușor cu vremea și am început să mănânc pește, apoi fructe de mare. Încă prefer peștele “fără oase” sau cu oase mari care pot fi scoase ușor, iar dintre fructele de mare iubesc sepia (sashimi), calamarul, caracatița și scoicile Saint Jaques.

Cea mai bună caracatiță mâncată de mine s-a întâmplat la Raionul de pește, apoi acasă cumpărată de la Carrefour și gătită conform sfaturilor Monicăi de la Foodie Family.
În fine, cea mai fragedă caracatiță s-a dovedit a fi una gătită chiar de mine și probabil că a fost așa… din greșeală.

Să vă povestesc. Împinsă cumva de la spate de postul Anei de la Butterandcream am zis așa: eu n-o să pun o ceșcuță de apă și o să țin caracatița sub capac să-și lase apă, eu o să pun o ceașcă de vin și o să țin caracatița sub capac să își lase apă. Zis și făcut. După cele 15 minute socotite ca în postul Anei (caracatița mea a avut cam juma de kil), am testat-o și am costatat că e tot cam tare, iar vinul (surpriză!) mai era nițel și devenea caramel. Așa că am fiert niște apă în paralel și am turnat-o așa fierbinte peste caracatiță și am mai fiert încă 15 minute.

S-a dovedit a fi sexy balamuc (mă scuzați pentru expresie, e prima care mi-a venit în minte). Practic, după 30-35 minute de fiert era fragedă, roșie și numai bună de fript în tigaie. Ceea ce am și făcut, de altfel. Acu’, eu zic totuși să o fierbeți de la bun început în apă și vin, sa nu aveți surprize.

Citeşte mai departe »

Tartă cu ciuperci, carne de vită și multă ceapă

Adică treaba asta delicioasă nu e chiar pentru oricine. E o tartă bogată, făcută din ingrediente cu multe calorii, să țină de cald în iarna ce tocmai a început pe-aici.
Azi (30 octombrie) am avut cea mai ciudată vreme: dimineață a nins cu viscolire, apoi a ieși soarele. După care, am primit o ploaie rapidă, iar soare, furtună de zăpadă. În final, ziua s-a încheiat cu cer aproape senin, adică la noapte vom avea ger.

Azi dimineață după ce m-am trezit să văd de ce se bat pisicile (la ora 6:00), am decis că nu mai are sens să mă întorc în pat așa că i-am încălzit lui Erik niște lapte, l-am schimbat și l-am culcat la loc.

În chiuveta de la bucătărie mă așteptau câteva kilograme de gălbiori de iarnă (numiți ei și picior galben sau trompeta căprioarei sau gălbiori iernatici) pe care i-am cules ieri de sub zăpada din pădurea de la Vammala (era plin dar s-a întunecat repejor afară așa că nu am cules mai mulți). M-am apucat să îi curăț, gândindu-mă cam ce aș putea face cu ei: supă, plăcintă, usuc o parte etc.

Zis și făcut. Aproape de ora prânzului, m-am apucat de treabă.

Citeşte mai departe »

Gnocchi din cartofi și dovleac (Hokkaido), cu sos de hribi

Zilele trecute, după ce am făcut supa de dovleac, mi-am dat seama că n-am mai gătit de multă vreme după vreo carte din bibliotecă. Așa că am luat la rând vreo 6 dintre ele să găsesc ceva interesant de făcut.

După ce am trecut de Raymond Blanc, de David Lebovitz și de Beatrice Peltre, m-am oprit la două dintre cărțile lui James Oliver. Una nu avea nimic cu dovleac, cealaltă m-a blocat la rețeta de gnocchi.

A fost prima dată când am făcut gnocchi așa că trebuie să vă atrag atenția că:

1. Făcând aproape totul manual, am muncit câteva ore ca să dau gata 1 kilogram de compoziție (adică rulat, tăiat, format și lăsat amprentă cu furculița pe fiecare gnocchi).
2. Gnocchi se fac din cartofi (un soi făinos), griș, pesmet, ricotta, făină etc. Dacă folosiți cartofi, e nevoie de un soi cu pulpă cremoasă, (când e gătit, evident) zice James Oliver (de fapt prietenul său, un chef italian- Gennaro Contaldo).
3. Prea multă frământare va cere făină mai multă ceea ce va acoperi în final gustul de cartofi/dovleac.
4. Dacă nu aveți câteva ore la dispoziție și nici ajutor, faceți doar jumătate din cantitate. Eu am făcut un kilogram pentru că așteptam musafiri care nu au mai ajuns, așa că după ce am mâncat două porții, restul a fost fiert, răcit și pus la congelator.
5. Dacă folosiți dovleac, cel mai bine e să alegeți un tip cu pulpă cu mai puțină apă (după coacere)- cred că plăcintarul e perfect.
6. Amprenta făcută cu furculița ajută gnocchi să se impregneze mai bine cu sos. Dacă intenționați să îi faceți cu sos simplu de unt si salvie, puteți să săriți peste partea aceasta.
7. Din imaginile pas cu pas lipsesc cele în care fac sosul. Aveam mâinile pline de aluat și făină și mi-a fost milă de aparat. Plus că a trebuit să scot două porții mai repede că i se făcuse foame lui Juha de la atâta așteptat :))

Citeşte mai departe »