Arhiva categoriei ‘Rețetă de primăvară’

Supă de usturoi copt și bere afumată

Acum ceva ani, aflându-mă într-o vizită la viitorul soț, am fost împreună într-un gastrobistro din Tampere unde am mâncat cea mai bună supă de usturoi. Și când zic cea mai bună, nu exagerez cu nimic.

Denumirea din menu era fix: Supă de usturoi cu bere afumată ceea ce binențeles că m-a făcut și mai curioasă. Nu știu câți dintre voi au avut ocazia să bea o astfel de bere dar cred că cea mai cunoscută este cea făcută în Germania la Bamberg și se numește Aecht Schlenkerla Rauchbier.

Dar finlandezii au propria lor bere afumată, pe care o găsești doar în anumite baruri (berării- unde se face și bere, nu doar se servește. Un exemplu din Tampere ar fi berăria Plevna cu berea RAUCHBIER JAMES (James Savuolut) 5.2 % (malțul este uscat deasupra unui foc ceea ce îi dă o aromă plăcută de fum- eu zic că este cea mai bună bere afumată din câte am băut (adică vreo 3, că nu-s multe disponibile pe aici :D)).

Citeşte mai departe »

Prăjitură cu rubarbă și mac

Nici pe departe o prăjitură extraordinară, pe care s-o ții minte toată viața, acest desert este însă excelent lângă o cafea sau un ceai băut după-amiaza.

Este acrișoară datorită rubarbei, echilibrată cu dulcele stratului subțire de bezea pârlită nițel la grill (pentru că nu am arzător).
Și-am făcut-o pentru că “nu ne-ai mai făcut demult un desert, ce e cu tine, vrem ceva dulce” plus că rubarba e în sezon, avem până și în curtea blocului niște tufe. Cea folosită la prăjitură este însă de la soacră. Tot de la soacră sunt și ouăle de la găini de curte și macul.

Dar, revenind la desert și fără să mă întind prea mult la vorbă că am o durere de cap de îmi vine să mă ascund sub pătură și să zac acolo…(Măcar la prânz fac un ramen cu shiitake, king oysters și enoki, o să mă simt mult mai bine).

Citeşte mai departe »

Supă de piatră (aprooooooape) portugheză

Aproape portugheză pentru că am găsit o rețetă pe Epicurious în care nu erau toate ingredientele necesare acestei supe. Lipseau 2 importante și anume: urechi și picior de porc, sângerete portughez (chouriço sau morcela). Dar chiar și așa, supa a ieșit bună, bogată și a mers de minune cu ardei iute și smântână.

Ce-ar mai fi de zis? Am căutat supa aceasta după ce am văzut un post pe contul de Instagram al lui Adi Hădean și mi-am adus aminte de-o poveste pe care am citit-o când eram mai mică.

În afară de gustul bun, de iuțeala ardeiului și de moliciunea smântânii, mi-am adus aminte de mesele acelea cu prietenii și familia, cu care mănânci din aceeași oală, mai furi o bucată de pâine (bunica o lua pe a mea, zicea că eu tai mai repede decât ea), mai dai o bucată de pâine cuiva, dai sarea mai departe, solnița de piper și cea de ardei iute uscat.

Că despre asta e vorba în poveste: despre împărțit cu alții într-un fel sau altul.

Așadar, iată o rețetă adaptată și la ingredientele găsite aici, în Finlanda (data viitoare fac cum trebuie și folosesc sângerete finlandez).

Citeşte mai departe »

Brownie cu miso roșu

Aceasta este una dintre rețetele făcute în viteză, din impuls, imediat ce a venit ideea, cum s-ar zice.

Adică ne-am trezit cu o sacoșă de ciocolățele de la soacră și decât să le știu într-un dulap de unde le puteam acosta ba eu ba Juha, am hotărât să le fac de petrecanie într-o prăjitură. Cum nu fac niciodată brownie cu ciocolată cu lapte a trebuit să adaptez rețeta mea preferată scăzând cantitatea de zahăr și crescând-o pe cea de cacao.

Și în loc de unt am pus ulei de măsline, dar fiți fără frică, a ieșit tot umedă și delicioasă.
Așa, revenind la miso pe care de obicei în folosesc în ramen, de data aceasta am ales să-l pun într-un desert. Și a ieșit ceva delicios, dulce, amărui și ușor sărat spre final. Plus acel umami de la soia fermentată.

A se mânca singură sau cu înghețată. Sau frișcă.
Apropos, dacă vreți față de masă ca a mea găsiți în acest magazin online (al meu).

Citeşte mai departe »

Orzotto cu piersici caramelizate

Înainte de Paște am primit un pachet plin cu bunătăți de la Sun Food. Printre ele era și o cutie de compot de piersici. Apoi, inspirată de sosirea sărbătorilor de iarnă vremea rece de afară, m-am gândit să fac un orzotto bogat și cremos peste care să pun felii de piersici caramelizate ușor în tigaie. Cu unt și vanilie. Să ne țină de cald și bine. Și chiar ne-a ținut.

Mie că l-am învârtit și amestecat de m-au luat toate căldurile și lui Juha că l-a mâncat fierbinte și repede.

Există vreo problemă cu acest orzotto? Nu, iese la fel de cremos ca un risotto corect, iese mai gustos pentru că orzul prăjit ușor în unt capătă gust de nucă nouă, și iese foarte bogat. Poate doar faptul că va trebui să învârtiți în el destul de mult timp să fie un neajuns 🙂

Citeşte mai departe »

Joia la finlandezi: supa de mazăre (hernekeitto) și clătita uriașă (pannukakku)

Sau cum să mănânci ca un nesătul farfurie după farfurie de supă de mazăre cu ciolan afumat. Afumat în saună, chiar.

Saunele finlandeze nu se încălzesc neapărat cu aburi, ele se încălzesc și cu fum. Chiar am făcut saună în așa ceva la un moment dat și aveam impresia că miros ca un somon afumat la final. Noroc că m-am frecat după cu zăpadă și mi-am revenit. Oricum, la momentul respectiv, experiența completă a fost saună- baie la copcă- alergat prin zăpadă. Binențeles că am sărit peste partea cu copca. Îmi îngheța sufletul numai când vedeam oamenii intrând în gaura tăiată în gheață și bălăcindu-se de parcă era cea mai bună și caldă apă. Pentru începătorii ca mine exista un bazin cu apă încălzită.

Revenind la joia finlandezilor (și a suedezilor): în mai toate cantinele și restaurantele se servește supă de mazăre cu ciolan afumat și clătită uriașă (aceasta este nivelul următor al clătitelor, veți vedea mai jos în rețetă).

Spre deosebire de supa tradițională care se face din mazăre galbenă/verde uscată, fiartă împreună cu ceva legume (morcovi, ceapă), pentru 2-3 ore până nu mai rămâne bob întreg, Juha a ales să pregătească această supă din mazăre verde (care e încă în piețe la acest moment- și ca să fac încă o paranteză: pe aici mazărea verde se mănâncă și crudă pe post de semințe de floarea soarelui sau arahide prăjite sau mai știu eu ce gustare de pe la noi). Oamenii își iau mazăre și de obicei nu ajung cu ea acasă pentru că se opresc la taclale și desfac păstăi și ronțăie boabele pe drum).

Se pare că supa de mazăre a intrat în meniul nordicilor odată cu sosirea creștinătății. Catolicii mâncau supa de mazăre joia ca să aibă puteri să poată posti vinerea. Și a și rămas aici pentru că iernile-s lungi și reci și o supă fierbinte și delicioasă de mazăre e numai bună pentru încălzit inima și burta.

Citeşte mai departe »

Cum se face pasta de mititei în Finlanda

Sau oriunde în lumea aceasta mare, unde sunt oameni doritori să mănânce mititei.

Am vrut să numesc această rețetă după cântecul acela cu englezul în new York. Adică să-i zic: Sunt un Mititel în Tampere. M-am răzgândit 😀

Cam de trei săptămâni (deja!), ne-am mutat în Finlanda. Și tot de atunci renovăm, gătim, muncim, ne plimbăm prin parc și pozăm flori și rațe (eu mai ales). Încerc să pregătesc următoarea parte din articolul dedicat florilor comestibile și vreau să și fotografiez ceea ce găsesc. Să știe tot omul cum arată o floare de morcov sau de limba mielului.

Am ajuns aici la două săptămâni după Juha și la 10 zile după pisici. Pentru că ele au călătorit separat, și la treaba aceasta ne-au ajutat fetele de la IMG- The Pet Shipping Specialist, Anelise și Raluca și dragii noștri veterinari Valeriu, Marian și Magda de la Acum Vet.
Acum, să vă povestesc care este treaba cu această rețetă. Este de fapt o combinație dintre două rețete: de la una am împrumutat modul de lucru, de la alta ingredientele și anumiți timp de lucru.

Nu am mașină de tocat așa că am luat carne direct tocată. Nu am luat-o din supermarket ci din piața centrală (Kauppahalli), un fel de mic Obor de-al nostru dar cu mult mai puține chestii.
Înainte de a mă lăuda cu cât de gustoși au fost acești mici vreau să scriu și că:

Citeşte mai departe »

Du-te să-mi faci un sandwich. Te rog!

Într-o seară când lucram niște fotografii iar Juha se relaxa cu niște Dark Souls II, îl aud deodată: “– Du-te să-mi faci un sandwich.” Probabil că a zărit o urmă de crimă în privirea mea, pentru că a întrebat cu zâmbetul pe buze: “Te rog?”

“- Numai dacă îmi aduci o bere din frigider.” I-am răspuns.
“- Imediat!”

Așa că din gluma aceasta, pentru că față de explicațiile din linkul de mai sus, treaba asta chiar e o glumă, s-au născut tot felul de sandwichuri în timp. Câteodată le-am făcut eu, câteodată el. Dacă sunteți fani sandwichuri, există un site scris de o tipă care a publicat timp de un an câte o rețetă pe zi, pentru că prietenul său îi promisese că o ia de nevastă. Probabil tot în glumă. Omul s-o fi plictisit să mănânce pâine zilnic așa că cererea a apărut după 257 zile.

Dar nu despre asta vreau să vă povestesc. Ci despre o plantă pe care tocmai am cunoscut-o și care poate înlocui aproape cu brio wasabi-ul proaspăt. Se numește muștar Gigant Roșu și mi-a fost adus la degustare de către Gabriel Corbu de la Ecoshopping.ro ECOKULT. În sacoșa mare adusă de el mai erau câteva feluri de kale, mangold, spanac, salate, rucola. Proaspete, minunate, am mâncat zilele astea cât am putut 🙂 Două dintre verdețurile acestea au intrat și în această rețetă de sandwich.

Citeşte mai departe »

Jeleu din flori de soc

Au fost multe momente în viața mea în care lucrurile mărunte și aparent neimportante m-au făcut fericită și împlinită. Cele mai mărunte au fost, de curând, vreo 200 g flori de soc scuturate de pe inflorescențe.

Ca să meargă mai repede treaba asta (scuturarea florilor) a fost de ajuns ca ele să stea o zi în frigider. Aș vrea să vă dau și o explicație științifică dar am băut nițel vin și mi-e că vă bag în ceață.
Deși până acum am făcut socată și sirop din bucăți de inflorescențe (adică am pus și crenguțele mici și firave), de data aceasta au fost doar flori. Mici, albe, cu polenul galben ca de pui. Și cu un miros extraordinar. De altfel, acest miros va invada casa în momentul în care se va fierbe jeleul.

Cum florile de soc au parfum mai puternic și mai durabil decât cele de liliac (de exemplu) nu este nevoie să fie opărite (ba chiar e contraindicat, florile se vor înnegri), ci ținute în sirop rece, la frigider vreo două zile.

Dar mai bine încep cu începutul.

Citeşte mai departe »

Jeleu de liliac (partea a doua)

În care povestesc despre altă versiune de jeleu din flori de liliac, cu o culoare mai frumoasă, mai puțin zahăr și un gust mai pronunțat de floare. Minusuri? Poate prea pronunțat de floare și fără putere de conservare prea îndelungată.

Dar l-am testat deja în creme de prăjituri și au ieșit foarte bine.

Am avut nevoie să îl gust în mai multe situații ca să mă pot obișnui cu gustul floral amărui dulce. Ca atare adică este destul de puternic. În combinație cu mascarpone sau frișcă e foarte plăcut.

Citeşte mai departe »