Arhiva categoriei ‘Dulceţuri’

Dulceaţă de trandafiri şi amintiri din copilărie

A fost odată o bunică tare tare pricepută în ale bucătăriei, cu destulă răbdare încât să cureţe zeci de kilograme de caise sau prune dar nu cu atâta încât să aleagă şi să taie petale de trandafir roz.

Îmi amintesc de parcă au trecut doar câteva zile, cum mamaie aprindea un foc mare în vatra din spatele curţii, punea pirostriile şi ceaunul mare şi ne strângea în jurul ei să alegem şi să curăţăm caise. Eu aveam printre alte funcţii şi pe aceea de spărgător de sâmburi (la care numărătoarea se făcea cam aşa: unul mie, unul… mie, unul în dulceaţă. Doi mie, unul Andreei, unul în dulceaţă).

Dar cea mai cea faptă din istoria nescrisă a copilăriei mele a fost când într-un elan desăvârşit al leagănului (pentru care luptam uneori cu sor-mea şi cu verii mei Ionuţ şi Cristi), papucul drept mi-a zburat fix în ceanul cu dulceaţă (fierbinte) de caise. Vă imaginaţi panica mea de după? Mamaie nu prea dădea în mine că eram “comoara ei” dar părul de pe cap taaare mi-l mai zmotocea. Aşa că m-am chinuit minute întregi să extrag papucul din ceaun. În final, când am reuşit, asudată toată dar bucuroasă că n-o să fiu prinsă asupra faptului, am fugit la cişmeaua de pe stradă şi am spălat dovada faptei mele.

Citeşte mai departe »

Dulceaţă de arpagic roşu

Va urma o perioadă ceva mai grea pentru mine, aşa că zilele acestea, ca să-mi calmez temerile şi să-mi iau gândul de la cele ce vor veni, am tot pregătit torturi, tarte şi peste ele, această dulceaţă de arpagic.

Arpagicul roşu, cumpărat de la o băbuţă prin octombrie, a rezistat eroic într-o cutie de carton, până i-a sosit rândul la pregătit. Îmi pusesem în toamnă în cap să pregătesc dulceaţă de ceapă roşie şi chiar am făcut un borcan de test. Dar când mă plimbam prin piaţă după legume de murat am zărit pe o tarabă minunile acestea mărunte şi mi-am zis că ele trebuie musai să se transforme în delicatesă.

Acum îmi pare rău că nu am cumpărat mai mult dar vine primăvara şi o să mă reaprovizionez. 🙂
Dacă nu ştiţi la ce e bună această dulceaţă ei bine ea poate însoţi cu brio diverse tipuri de brânză, foie gras, terine, rillettes, mezeluri crud uscate.

Dacă de obicei nu vă scriu ce unelte şi accesorii sunt necesare la pregătirea unei reţete e cazul să vă scriu că pentru aceasta, în afară de cratiţă cu fund gros sau un difuzor de căldură, lingură de lemn, tel, cuţit bine ascuţit, pisălog, bol de inox, lingură, cântar, aveţi nevoie şi de o… pereche de ochelari de protecţie. :)) Eu i-am purtat pe cei de biclă de care mă folosesc mai ales când circul noaptea.

Citeşte mai departe »

Dulceaţă de coji de pepene verde şi vanilie

Unii spun că e dulceaţa copilăriei lor, alţii că una mai bună nu există. Eu pot să spun că anul acesta am făcut (şi mâncat) pentru prima dată.

Cine se apucă de treabă ar trebui să ştie că nu e chiar simplu de făcut. Adică e mult de bibilit, curăţat, tăiat.
Pentru 7 borcane de dulceaţă am sacrificat un pepene de 14 kilograme pe care abia l-am târât până acasă.

Pentru inspiraţie, după o căutare pe net am găsit această reţetă pe care am modificat-o totuşi după cum urmează:

Citeşte mai departe »

Dulceaţă de lămâi şi lime

Am făcut prima dată acest fel de dulceaţă acum doi ani. Cred că încă mai am vreo 2 borcane în camară.

Nu am folosit-o la clătite pentru că este destul de amăruie dar am folosit la sosuri pentru carne de pui şi vânat şi rezultatul a fost foarte bun.
Anul acesta am primul o comandă de astfel de dulceaţă de la Ancuţa şi cum intenţionam să mai fac şi pentru mine măcar un borcan, două, am pus osul la treabă.

Dulceaţa a ieşit mai deschisă la culoare decât prima, mai aromată şi nu atât de amăruie.

Citeşte mai departe »

Dulceaţă de mango şi ananas

Heeei! A sosit primăvara cu alaiul ei de…fulgi. Da, ninge din nou. Iar bâr şi iar mocirlă. Visam să încep să merg cu bicicleta la serviciu dar se pare că mai trebuie să aştept.

Mă voi încălzi aşadar continuând seria de dulceţuri exotice, acum că anumite fructe sunt ceva mai ieftine decât de obicei. Astăzi le-a sosit rândul mangoului şi ananasului.

Mango este un fruct de tip drupa (ca să vă faceţi o idee, acelaşi tip de fruct ca la cireşe, caise, prune). Este cultivat de mii de ani în India şi mai de curând în China, Mexic, Tailanda, Brazilia etc. Este o sursă foarte bună de fibre, vitamina A, vitamina C. Este un fruct climacteric (şi acest lucru este foarte important, pentru că, deşi în magazine se găseşte de obicei verde sau aproape în pârgă, lăsat câteva zile la temperatura camerei- ajutat de o banană/ măr (care elimină etilenă)- se coace).

Ananasul este un fruct compus de tip soroza (mai pe scurt, florile concresc şi se dezvoltă împreună)- similar cu fructele de dud. Se cultivă cu precădere în Tailanda, Filipine, Brazilia. În stare proaspătă, fructele sunt o sursă foarte bună de Mangan, vitamina C. Este bine să cumpăraţi fructe grele cu coaja fermă, fără pete sau răni.

Eu le-am adus împreună inspirându-mă după conţinutul unei băuturi care circulă pe la noi vara.

Citeşte mai departe »

Dulceaţă de portocale cu ghimbir

Se cam termină iarna şi anumite fructe care sunt din belşug prin supermarketuri şi pieţe pot avea şi alte destinaţii decât aceea de a fi consumate în stare proaspătă.

Aşadar, de astăzi voi începe o serie de dulceţuri deosebite, exotice şi delicioase. Întâi vă fac cunoştinţă cu cea de portocale. Bogată în vitamina C, foarte parfumată şi energizantă, portocala e un fruct care este cultivat în Europa (în zona cu climat mediteraneean), China, India, zone din Asia, Africa, America.

Dar să ne suflecăm aşadar mânecile şi să trecem la treabă.

Citeşte mai departe »

Dulceaţă de gutui cu nuci

Când eram mică nu prea mă omoram după dulceaţa de gutui. Întotdeauna mi-a plăcut însă să mă lupt cu gutuile ca atare şi să le mănânc crude.

Dar gusturile se mai schimbă în timp aşa că iată-mă din nou în bucătărie, cu mânecile suflecate şi ajutată de Ana, pornind atacul asupra gutuilor (partea I).

Ca de obicei, şi această dulceaţă va fi livrată parţial la familia vărului meu Ionuţ.

Gutuile nu erau coapte complet când le-am cumpărat, aşa că vreo săptămână au stat pe pervazurile ferestrelor, îmbrăţişate de soare.

Citeşte mai departe »

Dulceaţă de afine

Am intrat în ultima lună de vară şi m-am gândit că ar fi cazul să cumpăr în sfârşit afine pentru dulceaţă. Aşa că, împreună cu vărul meu Ionuţ, co-participant la mai toate “proiectele” de dulceţuri de anul acesta, am dat o tură prin piaţă, într-o bună dimineaţă.

Afinele sunt fructe aromate, cu gust puternic, aşa că am considerat că ar fi bine să fac o dulceaţă clasică, fără adaosuri de alte arome, aşa cum procedez de obicei.

Citeşte mai departe »

Dulceţuri de cireşe albe şi cireşe amare

Acesta e un post tip 2 în 1. La ofertă. Pentru că încă mai e vremea lor şi dacă ajungeţi prin piaţă şi aveţi o fire mai răbdătoare, luaţi cireşe. Dacă aţi crezut că sunt nişte fructe bune doar de mâncat şi în dulceaţă ar fi prea fade, mai gândiţi-vă o dată.

În ziua în care căutam nuci pentru dulceaţă m-am împrietenit cu un domn care aduce la Moghioroş cireşe albe, cireşe amare, zmeură, afine, toate culese de “oamenii lui” (numai el ştie de unde), că nu par a fi de cultură. Am găsit şi o doamnă care are culturi de coacăze, zmeură şi afine dar toate la timpul lor.

Ajutate de arome exotice gen ghimbir, de foc şi de zahăr, cireşele pot ajunge nişte regine printre tipurile de dulceaţă.

Dar să trecem la fapte.

Citeşte mai departe »

Dulceaţă de caise şi migdale

Vărul meu Ionuţ este mai pofticios la dulciuri de felul lui aşa. Iar soţia lui, Vera este înamorată de dulceţuri. Aşa că, la propunerea lor am hotărât să fac un rând de dulceaţă de caise.

Când eram mică, locuiam împreună cu bunica, mama, tata, sora şi familia unchiului meu Puia într-o casă mare, la curte. Eram 4 ţânci care ne jucam zi de zi împreună, făceam boacăne, ne băteam pe leagăn, ne alergam şi ne potoleam la umbra teiului din curtea vecină sau a casei.

Bunica ne mai muştruluia din când în când, dar bucuria de a avea o casă plină de copii o mai potolea din ale ei aşa că ne răsplătea mereu cu bunătăţi. Una dintre ele era dulceaţa de caise. Ne strângea în jurul ei, ne punea să scoatem sâmburi şi să le alegem pe cele mai “cărnoase”. Apoi să spargem sâmburii şi să curăţăm miejii, care ocupau un loc de cinste în dulceaţă.

Încingea un foc mare în spatele curţii, punea pirostrii şi cratiţa de dulceaţă şi apoi juma de zi roiam prin zonă să vedem dacă e gata şi dacă nu are nevoie de apărare împotriva cotropitorilor.

Citeşte mai departe »