Arhiva categoriei ‘Ungurească’

Lecso (simplificat)

lecso finale mici-0590Nah, că acuşi mă întrec pe mine. Două posturi în două zile consecutive, nu s-a mai pomenit la mine. Dar era musai să vă prezint această mâncare simplă, urâţică la aspect dar de mare efect la gust dacă ai ingrediente bune.

Să vă explic unde şi când am aflat eu de această tocană de ardei gras. Se făcea că prin vară, am pregătit eu o dubioşenie gustoasă cu litchi şi căpşune şi am câştigat cu ea un loc într-o excursie la Budapesta la nişte cursuri culinare organizate de Electrolux.

Ghidul nostru, un bine cunoscut şi foarte de treabă (aş adăuga) blogger culinar ungur, Zé, ne-a dus în diverse locuri, incluzând printre ele un restaurant cu specific maghiaro-evreiesc. Din toată masa plină cu feluri de mâncare de-ale locului am reţinut două pe care mi-am dorit imediat să le încerc acasă: brânză de capră coaptă în crustă cu reducţie de rodii şi frunze de rucola şi Lecsó. Am început cu a doua şi până să o şi postez pe blog am preparat-o de câteva ori, de fiecare dată scoţând sau adăugând un ingredient.

Reţeta originală are şi roşii proaspete în ea dar eu am lăsat-o pe a mea fără. După cum bine spune Peter Pawinski, pentru că Lecso se face din ingrediente puţine, trebuie neapărat ca acestea să fie cât mai de calitate. Vorbim aici de legume proaspete cumpărate din surse sigure sau crescute de voi. Nouă ne-au degerat ardeii în câmp dar am avut noroc să mai găsesc la Legume de Ţară 2 kilograme de gogoşari verzi, frumuşei şi gustoşi.

Citeşte mai departe »